06.03.2003
Cu mai bine de jumătate de an înaintea gongului inaugural, avem un program detaliat al ediţiei 2003 a Festivalului internaţional "George Enescu", iar organizatorii se prezintă în faţa publicului cu "temele făcute". În plus, ni se promite o permanentizarea intervalului de doi ani între ediţii, următorul festival fiind programat pentru septembrie 2005.



Cele două personalităţi artistice care girează actuala ediţie şi pe cea care va urma sunt Cristian Mandeal (director artistic) şi Ioan Holender (preşedinte de onoare), iar festivalul se desfăşoară ca şi până acum sub patronajul preşedintelui României, fiind organizat de un comitetul guvernamental constituit special în acest scop (în perioada 7-14 septembrie - concursul şi 12-24 septembrie - festivalul).

Sunt elemente noi în acest an, dar se păstrează şi o serie dintre elementele tradiţionale. Dintre "noutăţi", amintim reapariţia alături de pian, vioară şi canto a concursului de compoziţie (aşteptat de mult timp ca o reflectare a celei mai importante activităţi a lui George Enescu, aceea de creator) - din păcate cu o limită de vârstă prea scăzută, după părerea noastră (33 de ani). O altă noutate va fi promovarea intensă a festivalului prin canalele de televiziune Mezzo şi Euronews, care ar putea genera chiar o originală (pentru România) activitate de "turism cultural" în septembrie 2003 (în alte ţări, chiar apropiate, acest sistem nu este o noutate). În această perioadă se inaugurează şi pagina de web a festivalului. Concertele organizate sub genericul "Muzica românească a secolului XX" sunt şi ele nou introduse în programul festivalului, ca de altfel şi extinderea manifestărilor la Braşov, Sinaia, Iaşi, Cluj şi Timişoara. Concertele din piaţă vor continua, ele fiind completate de proiecţii ale unor filme puse la dispoziţie de Ioan Holender din partea Fundaţiei "Karajan" (este vorba despre documentare, concerte sau chiar filme de operă ce se vor proiecta în regim gratuit pe ecranul special instalat în piaţa dintre Ateneul Român şi Biblioteca universitară). Va fi organizat un Simpozion "George Enescu", de data aceasta chiar sub egida festivalului.

Vechi sunt... preţurile biletelor şi abonamentelor, care au rămas la nivelul celor din 2001, ceea ce este bine pentru melomanii obişnuiţi (fiind preconizate şi sensibile reduceri pentru pensionari şi studenţi). Aşa se face că organizatorii speră ca numărul de 80.000 de spectatori din 2001 să ajungă la 100.000 (în condiţiile unei promovări proporţionale, nu văd de ce nu s-ar întâmpla aşa şi poate chiar mai mult). Sălile festivalului rămân aceleaşi (în principal Sala Palatului şi Ateneul Român, dar şi Studioul "Mihail Jora" al Radiodifuziunii sau Sala "George Enescu" a Universităţii de Muzică).

Se aşteaptă participarea a aproximativ 2000 de artişti străini, vor avea loc peste 100 de concerte, recitaluri etc., vor veni 11 orchestre simfonice şi 5 orchestre de cameră de renume, la care se adaugă formaţii camerale, solişti etc. Inaugurat sub semnul muzicii lui Enescu (în versiunea London Symphony Orchestra), festivalul se va încheia cu o lucrare simbolică - Simfonia a II-a "Renaşterea" de Mahler (în interpretarea Orchestrei Festivalului "George Enescu", compusă din actuali şi foşti membri ai filarmonicii bucureştene).

Programul festivalului -2003

Structura celor două săptămâni de festival va fi similară cu aceea de acum doi ani: primul concert la Ateneu, la ora 17, al doilea la Sala Palatului, la ora 19.30. La sfârşit de săptămână, reapar pe de o parte aşa numitele "Concerte de la miezul nopţii", la care vor fi prezentate de această dată lucrări din creaţia lui Beethoven (la Ateneu, începând cu ora 22) şi concertele matinale reunite sub genericul "Muzica româneasca a secolului XX" (la Sala Radio, de la ora 11).

V-am promis nume, le veţi vedea. Cunoscătorii vor şti să descopere în lista ce urmează numele consacrate şi pe acelea mai puţin cunoscute la noi, dar în ascensiune pe scenele europene. Din cele 11 orchestre simfonice participante amintim: London Symphony Orchestra, dirijată de Sir Colin Davis şi Cristian Mandeal, Orchestra del Maggio Musicale Fiorentino, la pupitru Zubin Mehta, Orchestra dell'Accademia Nazionale di Santa Cecilia di Roma, dirijată de Myung Whun Chung, Orchestra Simfonica di Milano "Giuseppe Verdi", sub bagheta lui Ricardo Chailly, Royal Stockholm Symphony Orchestra, dirijată de Alain Gilbert, Orchestra Filarmonicii din Helsinki, cu Leif Segerstam, Wiener Simfoniker, cu Vladimir Fedossev, Orchestra Filarmonică din Praga, cu Jiri Belohlavec, Orchestra simfonică din Moscova cu Yuri Simonov şi Filarmonica din Dresda cu Marek Janovski. Acestora li se adaugă cinci importante orchestre de cameră: Moscow Soloists (dirijator Yuri Bashmet), Kremerata Musica (cu Gidon Kremer la pupitru), Camerata Salzburg, Orchestra "Gulbenkian" din Lisabona şi "Britten Simfonia" din Anglia. Întotdeauna oaspeţii străini au fost cei mai aşteptaţi de publicul festivalului, dar şi de această dată nu vor lipsi orchestre, formaţii şi solişti români. Iar ideea cea mai interesantă din acest punct de vedere rămâne Orchestra Festivalului, care va cânta în ultima seară şi va fi alcătuită din actualii membri ai orchestrei Filarmonicii "George Enescu", la care se vor adăuga foşti componenţi ai Filarmonicii bucureştene care acum cântă în alte mari orchestre ale lumii.



(Cristian Mandeal)


Dintre soliştii care vor evolua pe scena festivalului amintim câteva nume Maxim Vengerov, Gideon Kremer, Ivo Pogorelich, Leonidas Kavakos, Sarah Chang, Cheryl Studer, Leontina Vaduva, Jean Jacques Kantorow, Dmitri Sitkovetcki, Viktor Tretiakov, Misha Maiski, Valentin Gheorghiu, Dan Grigore etc. În materie de operă şi la această ediţie va fi pusă în scenă o versiune a operei Oedip, la Opera Naţională, cu o distribuţie exclusiv românească, conducerea muzicală fiind semnată de Horia Andreescu, iar regia de Petrică Ionescu.

De vorbă cu Ioan Holender

Directorul Operei din Viena, Ioan Holender ne-a împărtăşit câteva gânduri legate de acest festival:

- Istoria mea personală legată de acest eveniment începe în 1958, la primul Festival "George Enescu". Am fost atunci în sală când s-a cântat Dublul concert de Bach, cu Yehudi Menuhin şi David Oistrach solişti şi George Georgescu dirijor.



(imagine de la festivalul Enescu 1958, Oistrah, Menuhin, Georgescu)


Acel moment a reprezentat pentru mine, la 23 de ani, o culme a clasicităţii, un maxim al calităţii artistice. Efectiv m-a transpus într-o sferă cerească, nemaiatinsă până atunci de tânărul care eram la acel moment. Pe atunci nu ştiam că peste nici jumătate de an aveam să plec din România pentru foarte mult timp. Cât am fost plecat, am ştiut, bineînţeles, despre evoluţia acestui festival. Dar cea mai mare plăcere şi satisfacţie personală am avut-o în 2001, când am spus acele câteva cuvinte pe scena Sălii Palatului, înaintea spectacolului pe care l-a dat opera din Viena cu Salomeea de Richard Strauss sub bagheta lui Seiji Ozawa. Am crezut în acea seară deosebită pentru mine că astfel s-a închis cercul poveştii mele legate de festival, chiar dacă am mai revenit pentru concertul din toamna lui 2002 cu Ozawa şi pentru lansarea cărţii mele. Dar nu a fost să fie aşa. În 2001 am fost prezent la festival ca oaspete şi iată-mă devenind în 2003 preşedinte de onoare.

- În momentul în care v-aţi implicat în pregătirea ediţiei 2003 a festivalului programul era schiţat deja. Consideraţi că i-aţi mai putut da o tentă personală sau era prea târziu ?

- Nu pot să-i dau o tentă personală şi, de fapt, rolul meu nu este acesta. Programul l-a făcut Cristian Mandeal şi eu l-am găsit gata făcut. Nu am propus nici un fel de schimbări, ci doar am căutat să mai adaug câteva nuanţe în incinta programului făcut de alţii. Am insistat pentru compozitorii români, pentru prezenţa unei lucrări de Tiberiu Olah (unul dintre marii compozitori români care a dispărut dintre noi în 2002) într-unul din concerte, am dorit acest ciclu de muzică românească şi am propus introducerea unor recitaluri în care să se îmbine literatura română cu muzica şi a unei serii de expoziţii legate de aceste evenimente. În plus, consider şi am insistat pe ideea că Opera Naţională din Bucureşti trebuie să aibă o montare cu Oedipe în repertoriu (nu e normal ca acest spectacol să existe la Viena şi Berlin şi să nu se joace în România. Deşi, trebuie să recunosc că nici un fel de colaborare nu este mai complicată decât cea dintre Operă şi Festival. De asemenea, mi-am dorit extinderea ideii concertelor din ţară, pentru că festivalul este cu adevărat unul naţional, pentru realizarea căruia contribuie indirect toţi cetăţenii României şi toţi trebuie să aibă acces la el. Vor mai exista, în afară de Bucureşti, concerte la Cluj, Timişoara, Iaşi, Braşov şi Sinaia. Evident, se va transmite la radio, la televiziune... dar posibilitatea de a participa direct la concerte este foarte importantă şi ea creşte în acest an. Accesibilitatea se măreşte şi prin ieftinirea biletelor, care sunt mai ieftine, nu au acelaşi preţ de acum doi ani aşa cum s-a mai spus, pentru că în jur totul s-a scumpit. Deşi ştim cu toţii că Sala Mare a Palatului nu este ideală pentru concerte simfonice, eu insist asupra faptului că având peste patru mii de locuri, ea permite unui număr mare de oameni să asculte muzică clasică. Faptul că uneori această sală nu este arhiplină nu are nici o relevanţă. Peste tot în lume acest săli imense nu sunt întotdeauna pline şi nici nu au o acustică perfectă. Sălile cu acustică potrivită pentru concert sunt de dimensiunea Ateneului, dar, din păcate, sunt prea mici pentru zilele noastre. În plus, este important că se cântă în festival mult Enescu, chiar dacă s-a ajuns la situaţia neobişnuită a existenţei a doi dirijori pentru concertul de deschidere. A fost o soluţie pentru ca Enescu să nu cadă din programul acelei seri. Sir Colin Davis este un dirijor foarte bun, dar cu o anumită vârstă, oboseală şi ne-poftă de a învăţa lucruri noi. El însă a dorit ca orchestra sa, London Symphony, să cânte Enescu şi în acest scop a acceptat ca prima parte a serii să fie dirijată de Cristian Mandeal.

- În configuraţia actuală, care consideraţi că sunt punctele forte ale ediţiei 2003 a festivalului Enescu ?

- Nu vreau să vorbesc despre puncte forte. Sper că va exista o calitate de ansamblu a festivalului, cu concertele, orchestrele, soliştii şi dirijori care vin şi care vor putea determina nivelul general al festivalului. Aşa cum am mai spus, festivalul nu va fi o colecţie de... dive, ci de artişti care trebuie ascultaţi şi descoperiţi ca valoare. Nu este rău ca bucureştenii să descopere o orchestră precum cea a Academiei Santa Cecilia din Roma, Myung-Whun Chung este un dirijor foarte important, chiar dacă e mai puţin cunoscut în România decât Riccardo Muti. Dar vă asigur că notorietatea este mai puţin importantă decât valoarea. Eu caut susţin pentru acest festival o anumită demnitate, un anumit nivel al calităţii şi consider că nu trebuie judecat după sonoritatea numelor, ci numai după ce se ascultă concertele. Extrem de frumos va fi concertul de închidere cu Simfonia a II-a de Mahler, "Renaşterea". Consider că este o idee bună şi importantă reunirea muzicienilor filarmonicii bucureştene din diferite generaţii pentru o lucrare impozantă precum aceasta, care are un rol simbolic la o încheiere de festival.

- Experienţa dvs. în domeniul managementului cultural este de notorietate. Ce credeţi că ar trebui făcut în cazul particular al Festivalului "Enescu", pentru ca această manifestare să aibă în anii ce urmează o evoluţie mai "vizibilă pentru Occident" decât cea de pînă acum ?

- Aşa ceva durează foarte mult şi personal consider că este într-adevăr important, dar mai semnificativ este ca festivalul să fie urmărit aici, să fie "vizibil" şi "audibil" în România. Pentru că festivalul este făcut de români pentru români şi nu pentru occident. Nu se dau patru milioane de dolari ca să profite alţii, ci ca să profite ţara românească şi oamenii care trăiesc aici. Într-adevăr, însă, Occidentul trebuie să ştie că România este în stare astăzi să facă un festival internaţional de un anumit nivel, că există şi aici valori. Enescu nu este nici Verdi, nici Beethoven, nu este la fel de cunoscut în lume, dar... nu este vina lui.

Remember Festivalul "Enescu" - 2001

Din 1958, o dată la trei ani, Bucureştiul omagiază memoria celui care a fost până acum cel mai mare muzician român: violonistul, pianistul, dirijorul, profesorul şi în primul rând compozitorul George Enescu. Se pare că "Enescu - 15" desfăşurat în luna septembrie a anului 2001a fost cel mai lung şi mai bogat festival din istoria de 43 de ani a manifestării. Peste 50 de concerte în Bucureşti (dar şi la Cluj sau Sinaia), având ca centru polarizator Ateneul Român şi Sala Palatului, au atras către muzică zeci de mii de bucureşteni, publicul virtual al festivalului fiind însă mult mai mare, datorită transmiterii prin radioul şi televiziunea naţională de stat a concertelor festivalului aproape integral. Dat fiind că un asemenea regal muzical se petrece la Bucureşti doar o dată la trei ani, au existat melomani care au frecventat cu asiduitate aproape toate concertele, adică şi cameralele de la Ateneu şi simfonicele de la Sala Palatului, neobosiţi, timp de trei săptămâni.

Se pare că o asemenea densitate de orchestre, dirijori şi solişti de primă mărime se întâlnesc rar nu numai la noi, dar şi pe alte meridiane ale globului, la festivaluri din ţări cu o tradiţie muzicală mai mare ca a noastră. Şi ne referim aici la ansambluri simfonice precum Orchestre de Paris, London Symphony Orchestra, Capela de Stat a Rusiei, Wiener Philharmoniker, Orchestra Teatrului "Scala din Milano", City of Birmingham Symphony Orchestra, Orchestra du Capitole de Toulouse sau la orchestre cameră precum London Chamber Orchestra, The Academy Of Ancient Music, Orchestra de cameră din Lausanne sau Academy Of Saint Martin In The Fields. Numeroase au fost şi formaţiile camerale remarcabile, numele de solişti şi dirijori culminând cu Christian Zacharias, Seiji Ozawa şi Riccardo Muti. Dar, de această dată, cel mai mult ne-au impresionat violoniştii. O pleiadă de tineri între 20 şi 35 de ani, începând cu românul Alexandru Tomescu şi continuând cu bulgarul Vasko Vassiliev, rusul Maxim Vengerov, americanca Sarah Chang sau francezii Isabelle Faust ori Pierre Amoyal. Cele mai multe sufragii le-a adunat, fără îndoială, fabulosul Maxim Vengerov, care va cânta şi la ediţia 2003 şi care la numai 27 de ani domină efectiv sala prin sunetul superb şi prin impresionanta maturitate , oferindu-ne sub bagheta lui Horia Andreescu, alături de orchestra NDR - Hamburg, o versiune absolut personală a minunatului concert de Mendelssohn.

Programul fiecărei seri de festival a fost gestionat cu grijă de organizatori, de directorul artistic Cristian Mandeal, astfel încât toate gusturile au fost satisfăcute. De la muzica veche (a secolelor XVII-XVIII) s-a ajuns la clasicism şi romantism, cu un evident accent pe muzica secolului XX (care, iată, deja este secoloul trecut). Şi nu ne referim aici la muzica contemporană, ci în primul rând la George Enescu, a cărui creaţie a fost prezentă mai mult ca niciodată în festival, în felurite interpretări, majoritatea semnate de muzicieni străini, din diverse colţuri ale Europei. Apoi, nu putem ignora impresionanta cantitate de muzică de Richard Strauss, Ravel, Britten, Debussy, Prokofiev, Sibelius, Schonberg, Stravinsky, Şostakovici, care alături de muzica lui Enescu a reprezentat unul dintre polii repertoriali ai festivalului, contrabalansat de cele cinci fermecătoare concerte Mozart By Midnight, de la Ateneul Român.

Poate mai mult ca niciodată, festivalul a fost înconjurat de manifestări-satelit care au potenţat importaţa concertelor în sine. Simpozionul internaţional de muzicologie "George Enescu" a adunat în două zile mărturii ştiinţifice de mare valoare. Foyerul Sălii Palatului a găzduit pe întreaga perioadă de desfăşurare a festivalului - 8-28 septembrie - Expo Muzica 2001, o inedită expoziţie de partituri, cărţi, discuri, instrumente muzicale şi accesorii, al cărei grad de interes a fost sporit de demonstraţiile live realizate pe instrumentele expuse, de către elevi ai liceelor de muzică. Unul dintre punctele de atracţie incontestabile ale manifestării a fost Piaţa Festivalului, iniţiativă populară, ce a constat în amenajarea unei scene în aer liber în faţa Ateneului Român, unde cântau în fiecare seară elevi şi studenţi muzicieni, majoritatea membri ai fundaţiei "Remember Enescu" sau laureaţi ai concursului "Pro Piano", invitat permanent fiind tânărul violonist din Ploieşti Vlad Maistorovici. În funcţie de condiţiile meteorologice, spectatorii au fost mai puţini sau mai mulţi, în serile de week-end atingându-se însă adevărate recorduri de public. Trecând prin dreptul Ateneului şi a Palatului Regal într-o plăcută seară de septembrie, auzeai muzică clasică şi erai nevoit să recunoşti că românii ştiu să asculte muzică bună; trebuie numai să li se ofere posibilitatea. Se pare că există intenţia ca Piaţa festivalului să devină o manifestare permanentă (atâta timp cât vremea permite în Bucureşti concertele în aer liber). Cadrul este superb. E poate colţul cel mai reprezentativ din punct de vedere arhitectonic pentru Bucureştiul actual. Iar muzica de calitate, asortată cu decorul gândit acum aproape un secol, crează o ambianţă care propune trecătorului un Bucureşti ce aminteşte de denumirea interbelică "Micul Paris".

În timp ce publicul se bucura de concerte cu invitaţi remarcabili, de versiuni extrem de variate ale unui repertoriu mai mult sau mai puţin cunoscut, tineri înscrişi în concursul internaţional de pian, vioară sau canto se întreceau pentru obţinerea valoroaselor şi prestigioaselor distincţii. Cei care au cucerit premiile I (în valoare de 10.000 USD fiecare) au fost Diana Ionescu (România) - la pian, Nemanya Radulovic (Iugoslavia) - la vioară şi basul Jozef Benci (Slovacia) - la canto.

Mii de muzicieni străini au venit la Bucureşti în septembrie 2001, sute de muzicieni români au evoluat şi ei pe scenele festivalului, oferind publicului românesc ceea ce aşteaptă o dată la trei ani: un regal muzical irepetabil, de fiecare dată minunat, de fiecare dată altfel.

Se va repeta el în 2003 ? Semnele care se arată încă din primăvară ne fac să sperăm că da.

0 comentarii

Publicitate

Sus