Operă şi aer liber

Anul trecut am citit numeroase articole contradictorii privind succesul de public al Promenadei Operei din 2007. De această dată, am încercat să mă conving personal de consistenţa evenimentului organizat de Opera Naţională din Bucureşti în aer liber.

Aerul a fost nu numai liber, ci şi mult mai rece decât se aşteptau atât organizatorii, cât şi publicul. Totuşi, toate scaunele aşezate pe peluza din faţa Operei erau ocupate încă înainte de începerea spectacolului, iar în jurul acestui spaţiu erau alte sute de spectatori în picioare sau care se opreau în trecere pentru a asculta câteva arii.

Este a doua oară când Opera Naţională din Bucureşti şi-a propus lansarea unui astfel de eveniment la sfârşitul verii, succesul de public din 2007 fiind dublat de multiple comentarii, în general sceptice, ale specialiştilor. Totuşi, un concert de muzică clasică la care se adună mii de oameni nu ar trebui ignorat. Fie el şi desfăşurat în aer liber şi automat cu aproximaţiile de sonorizare aferente unei astfel de situaţii, la care se adaugă lipsa de experienţă a românilor în realizarea profesionistă a unor sonorizări de acest tip pentru muzica cultă. Deoarece a relua discuţii fără sfârşit lansate cu ocazia ultimelor festivaluri Enescu desfăşurate la Sala Palatului este cu totul neimportant pentru public, voi face ca de fiecare dată, trecând peste aceste detalii şi referindu-mă pe de o parte la diversitatea publicului, iar pe de altă parte la diversitatea celor pe care i-am putut asculta în acest concert cuprinzând nu mai puţin de 25 de arii, duete şi momente orchestrale.

Cred că în public se găseau reprezentate aproape toate categoriile de vârstă. Erau şi tineri cu aer de studenţi în vacanţă, veniţi cu rucsacul în spate şi aşezaţi direct pe iarbă, erau şi pensionari îmbrăcaţi îngrijit, persoane care poate nu-şi permit bilete la spectacolele obişnuite, dar nu au ratat un concert cu accesul liber, pe care l-au tratat ca pe o sărbătoare, dar şi persoane pentru care biletele de 100 de lei la concertele de elită de la Sala Palatului nu reprezintă o problemă, dar au venit cu plăcere la un astfel de concert popular într-o perioadă în care oferta culturală nu este încă prea densă.

Directorul general al Operei, Cătălin Ionescu-Arbore, declara înaintea concertului: "Voci tinere din teatrul nostru şi din afara lui s-au făcut remarcate în competiţii internaţionale de gen, fără ca această apreciere în afara ţării să fie dublată de promovare în evenimente din România. Iniţiativa de a dedica cea de-a doua ediţie a Promenadei tinerilor artişti ai Operei Naţionale Bucureşti înseamnă a le dărui şansa să fie aplaudaţi "acasă" şi a oferi publicului posibilitatea de a se bucura de talentul lor." Voi menţiona aici numele tuturor celor 18 tineri artişti lirici care au apărut în concert alături de Orchestra Operei condusă de Iurie Florea: Ana Maria Comşa, Lucian Corchiş, Daniel Filipescu, Aurelia Florian, Anita Hartig, Teodor Ilincăi, Irina Iordăchescu, Mihaela Işpan, Maria Jinga, Simonida Luţescu, Bogdan Mihai, Tina Munteanu, Cristina Radu, Cristina Marta Sandu, Cozmin Sime, Florin Simionca, Şerban Vasile, Crina Zancu. Au putut fi ascultate unele dintre cele mai cunoscute momente din opere. Această cronică nu este locul în care ar trebui să evidenţiem pe unul sau pe altul, deşi în mod evident diferenţe au existat.

Altceva cred că este foarte important. Pentru cineva care asistă în ultimii ani la evoluţia vieţii noastre de spectacol instituţionalizate, un astfel de concert de succes este dovada că atâta timp cât există persoane care îşi doresc să mişte din amorţire teatrele dramatice sau de operă, orchestrele simfonice, şansele noastre de a însemna cu adevărat ceva pe o hartă culturală europeană vor creşte. În această idee, acum important este să avem în puncte cheie cât mai multe persoane de acest tip, lipsite de idei preconcepute şi care să aibă posibilitatea de a "mişca" ceva în viaţa noastră culturală încă prea tributară ideilor egalitariste.