- Nu pot, Mioriţo, să fac asta.
- Ai încercat, ca să vezi că nu poţi??? Dacă încercai şi eşuai, ziceam: da, dom’le, măcar a avut bunăvoinţă să încerce, s-a străduit! Îi pasă!
- Tu nu înţelegi că nu mă văd în postura de vânzător? Cum o să conving eu pe cineva să cumpere o oală de bucătărie atât de scumpă? Scumpă aproape cât o Dacie mai veche. Trebuie să fii făcut pentru asta!
- Poţi, de ce să nu poţi? Gelu cum a putut? Ce, el e mai deştept decât tine? Toată familia îl ţinea de prost pe Gelu, că vorbeşte cu dezacorduri, că nu i-a prea plăcut şcoala şi şi-a trecut examenele... ajutat, că-i plac muierile şi băutura, şi, uite-acum!, ne dă clasă la toţi! Şi-apoi, doar ştii că oalele-minune se vând şi în rate. Nici noi nu ne-am fi permis altfel...
- Nu-mi mai aduce aminte de tot circul pe care mi l-ai făcut ca să-ţi iei oalele-alea. Şi ratele-alea cocoşătoare, care m-au sufocat, pur şi simplu! Bine că s-a terminat cu asta...
- Dar ce? Ai cumva impresia că mi le-am luat mie???
- Eu m-aş fi putut lipsi de ele.
- Sigur! Dar de bere şi ţigări de ce nu te lipseşti? Fă un calcul şi vezi câţi bani se duc pe lună numai pe ţigările tale şi asta în condiţiile în care...
- Mioaro, slăbeşte-mă, nu începe iar.
- Bine. Dar mâine te întâlneşti cu Gelu.
- N-am de ce. Nu ştiu să vând. N-o să fac asta nici mort!
- Marinică, atâta vreme cât tu te mulţumeşti să stai opt ore la serviciu şi-atât, n-o să avem niciodată destui bani. Copiii au crescut şi au nevoie de o grămadă de lucruri. Fă ceva!!!
- Tu de ce nu faci, dacă ţi se pare o treabă atât de simplă? Vinde tu oale-minune!
- Eu sunt femeie! Bărbatul e cel care trebuie să dea siguranţă familiei!
- Chiar aşaaa??? Şi cum rămâne cu lupta ta pentru egalitatea femeii cu bărbatul?
- Ce legătură are? Care-i logica? Laşule!
Unde era fiinţa blândă şi caldă de care se îndrăgostise? De unde tonul ăsta arţăgos şi pofta asta permanentă de ceartă?, se întreba Marinică privind la femeia care îi zbiera în faţă verzi şi uscate, apoi îşi punea palmele la ochi şi plângea sonor, dar fără lacrimi, după care îşi revenea brusc din plâns şi începea iar să strige la el, să îl insulte, să îi traseze sarcini:
- Mâine seară i-am invitat pe Steluţa şi pe Gelu la noi. Să vii devreme acasă, n-o mai tălălăi prin cârciumă cu nepricopsiţii-ăia de la birou. Vorbesc eu cu Gelu, să te ajute să intri colaborator la firma unde-i el acum. În scurt timp, cu ajutorul lui Dumnezeu, poţi s-ajungi şi tu sales manager. Hai! Acum du-te şi du gunoiul!
Aşa ajunsese Marinică să târască după el valiza mare şi infernal de grea, conţinând vasele de oţel, mai grele ca pietrele de moară, pe care trebuia să le vândă. Dar mai întâi făcuse un curs de o săptămână, patru ore în fiecare zi, seara, de la cinci la nouă, în care învăţase timpii de fierbere ai legumelor în aburi, de frigere a cărnii, învăţase să facă în acelaşi timp, cocoţând vasele unul peste altul, ciorbă, legume fierte pentru piure şi cremă de zahăr ars. Într-o sâmbătă avusese examenul şi îl luase cu notă maximă, fusese cel mai bun absolvent din grupa lui, formată din treizeci de persoane, femei şi bărbaţi de toate vârstele şi profesiile, şi primise drept premiu un pix şi o agendă, pentru care semnase un proces-verbal, în trei exemplare, pe baza căruia managerul, vărul nevestei sale, trebuia să îşi scadă din gestiune cele două obiecte.
Unul dintre colegii de curs îl întrerupsese chiar în timpul examenului:
- Domnule, la curs, mai precis chiar în prima zi, am învăţat că monstrele se ţin numai de torţi, altfel le umpleţi de amprente digitale şi nu vor mai arăta impecabil, să încânte clienţii. Or datoria noastră, de reprezentanţi fideli ai firmei, este să îi respectăm imaginea şi să luptăm ca ea să rămână nepătată.
Marinică se fâstâcise şi lăsase repede oala pe masă, întrebându-se în sinea lui cum era posibil ca o firmă de prestigiu să admită la cursuri asemenea imbecili. Îşi dresese vocea şi continuase să-şi spună lecţia, dar, în scurt timp, acelaşi domn îl întrerupsese cu glas sigur:
- Domnule, aţi spus că acest vas pentru făcut tocană are şansa să rămână un best-seller în istoria firmei, dar nu e corect! Ce? Aici vorbim despre cărţi? Best-seller se foloseşte pentru cărţi. Eu am învăţat engleza cu un profesor emerit şi ştiu cu precizie că...
Marinică – nemulţumit şi el de formularea cu best-seller-ul, dar o înghiţise de la Gelu ca să nu-l supere - rămăsese mut de aroganţa tipului care, după ce că nu avea nimic în tărtăcuţă, aborda cu un asemenea aplomb situaţia, debitând numai inepţii. Rămăsese blocat, privind ţintă la matahala guşată, cu ochii înecaţi în grăsime, dar care purta un costum elegant, de stofă fină, scump. Noroc că intervenise Gelu, la timp, căci lui Marinică îi stătea pe limbă să-l înjure, poate chiar să-l şi ia de guler, să-l scuture un pic:
- Domnule Codiţă, aveţi dreptate, însă nu e chiar exact. Best-seller poate fi orice obiect, nu doar o carte. Oricum, vă mulţumim pentru atenţie, asta demonstrează că sunteţi perfecţionist, minuţios, urmăriţi cu interes ce se vorbeşte aici, intervenţiile dumneavoastră sunt foarte utile...
Marinică nici nu mai auzise ce spunea Gelu, pansând şi gratulând orgoliul proaspăt rănit al idiotului cunoscător de limba engleză cam tot atât câtă engleză ştia şi pisica Mioarei, mintea i-o luase razna, purtată de aripile stupefacţiei cum că se afla laolaltă cu asemenea imbecili, concurând cu ei într-un domeniu ingrat, neinteresant, îmbibat cu minciuni şi obrăznicie.
- Nu mai pune la suflet chestii de-astea, îi spusese Gelu mai târziu, când Marinică îl întrebase ingenuu:
- Dar voi nu-i selectaţi p-ăştia, să aibă şi ei un pic de creier acolo, cât de cât? Măi, Gelule, să-ţi spun drept, chiar şi tu parcă te-ai schimbat...
- Să vezi ce-ai să te schimbi tu, Marinică! Dac-ai să dai de bani, ai să vezi viaţa altfel, ai să ai mai puţine scrupule şi gingăşii. Mai ales dacă devii sales manager... O să vezi tu. Ai grijă. Prima lege: niciodată nu contrazici direct şi făţiş, orice ar fi, oricine ar fi. Mai întâi îi dai dreptate, după care îi spui frumos cât de tâmpit e şi cam cum stau lucrurile în fapt. Ferm, dar cu politeţe maximă. Nu te uita la haina lui că-i mai ponosită, cine ştie?, azi o fi şi el ca tine, un amărât, dar mâine-poimâine ajunge manager – în orice raniţă e un baston de mareşal, nu? - şi e bine să-l ai prieten.
- Bine, dacă asta e legea, tu de ce mă contrazici acum? Nu trebuia să mă iei pe ocolite? Să-mi dai întâi dreptate? Apoi să-mi demonstrezi voalat că-s un cretin fără speranţă?
Gelu rămăsese cu gura căscată, Marinică ăsta nu era chiar aşa de prost cum îl crezuse, avea colţi ascuţiţi pe care îi ţinea ascunşi sub un aer de timiditate şi modestie, colţi care trebuiau rotunjiţi dacă voia să lucreze în vânzări şi să îşi mai şi facă o carieră. După o pauză destul de lungă, Gelu îşi reveni şi zise râzând:
- Eşti isteţ. Asta e bine. Adică e bine doar dacă nu arăţi. Îţi spun ca la un frate. Nu trebuie să pari mai deştept decât ăla din faţa ta. Tre’ să fii cel mult egal cu el! Deşi, ascultă la mine, câteodată e bine chiar s-o faci niţel pe prostu’. Da’ lasă că asta o să mai vezi tu pe parcurs, te prinzi din mers, te adaptezi... Fii atent la mine! Mâine mergi cu mine la o prezentare, te învăţ câteva trucuri. O să meargă trăsnet. Da’ mai lasă şi tu aeru-ăsta de măicuţă care stă toată ziua-n biserică, fii şi tu mai de gaşcă, ce dracu?
Marinică nu dormise toată noaptea. Se zvârcolise pe toate părţile, dar nu-şi găsise locul. Aprinsese veioza, să citească din cursurile de vânzări câte ceva – nu-şi mai amintea, de pildă, la ce temperatură trebuia să închidă focul la mămăligă, astfel încât să nu iasă nici prea moale, nici prea consistentă? -, dar Mioara se trezise şi îi ordonase să stingă lumina şi s-o lase să se odihnească. Rămăsese cu ochii deschişi în întuneric, câteva ore bune, gândindu-se şi răzgândindu-se, perpelindu-se, întorcându-se pe toate părţile. Sales manager... Nu sună chiar rău, poate că are dreptate Mioara să se ţină de capul meu. Dar cum adică să fiu mai de gaşcă? Să stau cu fasoanele hlizite la toţi idioţii, cum face Gelu? Să mă bag în vorbă de-aiurea, cu cine se nimereşte, doar pentru că este un potenţial client? Să învăţ bancuri ca să-i binedispun pe bogătani şi să le câştig simpatia şi admiraţia? Cum adică să fiu mai băgăcios şi mai activ? Până unde poţi să mergi cu insistenţa, când cineva te refuză? Poate c-ar fi bine să fac şi-un curs de masaj thailandez, să le intru mai abitir în graţii doamnelor şi domnilor musafiri? Astfel, în timp ce le vorbesc despre timpul de fierbere al prazului, un masaj ar putea să-i relaxeze şi astfel să le devin mai simpatic... Ce naiba m-a apucat cu aberaţiile-astea? Ia să-mi văd eu de treaba mea! Mâine îi spun Mioarei că nu mai am nici un chef să joc rolul ăsta penibil, care mă face să mă simt ca un tâmpit. Nu e pentru mine!
A doua zi, Marinică nu pomenise nimic de hotărârea lui de a se retrage din lumea dură a vânzărilor. Mioara se trezise cu o migrenă îngrozitoare şi era nervoasă, peste zi nu se văzuseră şi nu îşi vorbiseră nici la telefon, iar seara, agitaţia era prea mare ca să mai poată să deschidă gura să facă asemenea anunţ. Cu Gelu pus la patru ace – e lege! la prezentare mergi în cel mai bun costum de haine pe care îl ai şi le vorbeşti tuturor cu dumneavoastră! nu tutuieşti pe nimeni nici în ruptul capului, chiar dacă îţi este cel mai bun prieten, chiar dacă-i mă-ta, chiar dacă e amanta căreia i-ai tras-o c-o noapte-nainte, ai înţeles? e lege! -, asistase la prezentare produselor miraculoase, pe care Gelu o făcuse impecabil, în casa unor medici care îşi invitaseră o groază de prieteni. Gelu fusese de nerecunoscut, amabil din cale-afară, spiritual, bine dispus şi zâmbitor chiar şi când i se arunca vreo mojicie, stătuse toată seara în picioare, dar cu spinarea vizibil îndoită, le răspunsese politicos potenţialilor clienţi care, ba dădeau dracului vasele miraculoase de gătit sănătos, în abur, ba înjurau firma care vindea prea scump, ba o dădeau pe discuţii de-ale lor, despre splină, colon, pancreas şi uitau complet de fierturile fără apă, ignorându-i pe Marinică şi pe Gelu, care aşteptau cu răbdare, discret, ca invitaţii şi gazdele să-şi termine discuţiile mai mult sau mai puţin profesionale. Marinică îndurase cu stoicism, scrâşnind din dinţi, ajutase un musafir care se îmbătase turtă să se întindă pe patul din dormitor, la sfârşit strânsese toate bagajele, le cărase la maşină, tăcuse mâlc cât timp Gelu condusese şi înjurase birjăreşte clienţii, tot drumul spre casă. În faţa blocului, Marinică rămăsese şi fumase o ţigară, apoi încă una, şi încă una, se făcuse târziu, văzuse cum Mioara stinsese lumina în dormitor şi ghici cum se strecoară în pat şi îşi trage plapuma până sub bărbie.
Nu, nu putea să facă asta, nu era pentru el.
- Ba poţi! Să nu te-aud! M-am îndatorat acum şi la Gelu! Orice început e greu. Fii perseverent, măi Marinică, ce dracu! Nu vrei şi tu să ne fie mai bine? Nu ai cum să dai bir cu fugiţii, mă faci de ruşine!
De care ruşine? De ruşine că nu poate să vândă oale? De ruşine că nu are maşină şi trebuie să se plimbe cu valiza de treizeci de kilograme prin tramvaie şi troleibuze? De ruşine că nu are costum de haine de marcă şi stilou Cartier să completeze contractele de vânzare? De care ruşine?
- Mioaro, revino-ţi! îndrăznise să-i spună, dar fără nici un folos, dimpotrivă, reuşind s-o enerveze şi mai tare, făcând-o să fie şi mai aprigă.
După care, Mioara dăduse în plâns:
- Toate fetele din birou au maşină, toate au casă la ţară, toate pleacă la sfârşit de săptămână din Bucureşti, sunt îmbrăcate elegant, date cu parfum franţuzesc. Am rămas cea mai sărăntoacă! Mă simt umilită! U-mi-li-tă! Tu chiar nu înţelegi? Tu chiar nu ai pic de mândrie?
va urma