Urare de drum bun unui debut remarcabil

Citiţi un fragment din această carte.



 Diversitate, versatilitate şi proiecţie

Ceea ce m-a izbit, pur şi simplu, după parcurgerea a doar trei-patru povestiri din acest volum a fost uşurinţa cu care foarte tînărul autor poate schimba registrele, trecînd de la tema şi personajele tranziţiei noastre cea de toate zilele la SF, la tema războiului ori cea a exoticelor arte marţiale. De altfel, povestirile sînt foarte diferite şi ca dimensiune - de la cîteva pagini la cîteva zeci de pagini. Şi nu e vorba doar de uşurinţă, ci şi de adecvare, de verosimilitate - personajul narator se află la locul lui acolo, indiferent cît de neaşteptat ar fi mediul în care se găseşte, indiferent de postura ce-i este încredinţată de autor şi indiferent de spaţiul textual în care se desfăşoară. Remarcabile mi se par, de-o pildă, cele cîteva personaje vîrstnice în interiorul cărora pătrunde sau, mai bine spus, în care se proiectează. Este mult mai uşor, desigur, pentru un bătrîn să se proiecteze într-un personaj tînăr, din simplul motiv că poate recurge la propriile amintiri ca la un punct de sprijin. Un autor foarte tînăr ce sprijin poate să aibă? Observaţia şi imaginaţia? Desigur. Lecturile? Fără îndoială. Trebuie să remarc, neştiind mare lucru despre lecturile lui Silviu Gherman, întrucît n-am avut plăcerea să-l întîlnesc decît în lectura manuscrisului care a devenit această carte, că are o capacitate de observaţie - pînă la detaliul minuscul, chiar microscopic, dar semnificativ - cu totul excepţională şi o imaginaţie demnă de invidiat. Din acest punct de vedere, personajele principale din Fiul meu şi U-Boot Km 103 mi se par antologice, mai ales cel din a doua povestire. Vorbeam de imaginaţie - recunosc că, amical desigur, i-o şi invidiez! Temele? Desigur cele "etern umane", dragostea, sexualitatea, singurătatea, absurdul vieţii cotidiene, evadarea, situate, bineînţeles, în profuziunea de contexte evocate.

Din cînd în cînd, o bine venită notă de umor - Porc cu alune, Cristina, Victor şi Paulică au plecat după cretă şi nu s-au mai întors sau Politica sexuală - trece printre rînduri, alteori nişte note atroce de-ţi ridică părul măciucă, cum se întîmplă în Roşu peste tot, un fel de metaforă, prin intermediul artileriei, ca să zic aşa!, al înjurăturii ontologice, după spusa lui Al. Paleologu. E ceva să te întorci în mama pe o ghiulea de tun la cîteva momente după ce ai venit pe această lume. Măcar n-ai vreme să constaţi că ai venit într-o Vale a Plîngerii! Sau ai constatat-o atît de repede încît n-ai mai întîrziat la faţa locului!

Deci diversitatea de registre şi versatilitatea proiecţiilor în personaje. Bine acoperite, amîndouă, de spiritul de observaţie şi de imaginaţia autorului. Şi apropo de spiritul de observaţie, de tipul percepţiei - deşi vizualul este dominant, autorul obţine adesea efecte excelente la nivelul mirosului şi gustativului, ceea ce ajută la "în-carnarea" poveştilor, le ajută să nu devină schematice ori teziste. Necesarele note de umor, apoi, petele apăsate de atrocitate. Mă şi întreb dacă aceste calităţi, aceste daruri nu l-au şi trimis pe autor, după absolvirea "relaţiilor publice", la facultatea de actorie. Pentru că toate trimit la un soi de histrionism - de bună calitate, fără nimic peiorativ.

 Dimensiunea erotică, sexualitatea şi dragostea

Ce mai e? Păi, ca la majoritatea tinerilor autori ce sosesc cu acest val, desigur că sexul. Evocat, cel mai adesea, explicit, ba în termenii folosiţi de dicţionare, ba în formulele "populare", neaoşe, savuroase, după cum cere contextul. În povestirile de la începutul volumului, într-o distribuţie poate cam hard pentru spiritele ceva mai pudibonde decît mine, care nu sînt!, însă, după aceea, mai degrabă în doze homeopatice. Între timp, de altfel, publicul s-a mai obişnuit cu eliminarea acestui tabu, totuşi absurd, şi nu cred că va avea probleme de receptare din pricina aceasta, cum s-a întîmplat cu cei care au deschis valul - de la Baetica şi Ionuţ Chiva la Ioana Bradea. Chiar şi în această zonă, fierbinte, autorul mizează adesea pe umor - şi bine face: se întîmplă de mai multe ori în amintire ori imaginaţie decît "în prezent", iar eşecurile am senzaţia că depăşesc reuşitele personajelor, care n-au nimic din playboy-ii veşnic seducători, veşnic învingători - Alice e chiar savuroasă, cu discreta notă de burlesc care o parcurge de la un capăt la celălalt, amplificîndu-se în final. De altfel, în această evocare a sexualităţii, autorul nu este deloc cinic; de fapt, personajele sale nu sînt cinice - undeva pe acolo se mai află şi sentimentele, chiar şi după dezamăgiri şi eşecuri, răsar cîteodată frînturi dintr-o duioşie şi o tandreţe nealterate. Există deci sexualitate nudă, există erotism, dar mai există încă şi dragostea, aşa "demodată" cum pare ea unora, aşa ameninţată de trivialitate cum pare altora. Habar nu am dacă sînt neapărat şi autoscopice, dar mă încîntă descrierile momentelor în care "tînărul mascul", personajul predilect pentru povestirile din zona tranziţiei, se pregăteşte pentru întîlnire, pentru posibila, eventuala aventură erotică - Erotic Sexualic este antologică în acest sens, dar nici cu deja amintita Alice nu mi-ar fi ruşine să mă prezint la lectură! De altfel, cea dintîi este remarcabilă şi prin jocul temporal şi de perspective - amestecul de amintirea erotică, percepţia în "prezent", imaginaţia jocurilor posibile, cu confirmările şi, mai ales, cu amuzantele, chiar foarte amuzantele infirmări.

 Ce facem cu toate aceste daruri?

Este limpede, sper, că această carte mi-a plăcut foarte mult - mi-a plăcut chiar atît de mult încît, la finalul lecturii, am reuşit foarte greu să mă apuc de scris această prefaţă. Am amînat pînă în ultima clipă, mi-am făcut de lucru. Este unul dintre efectele pe care le au asupra mea cărţile citite "cu plăcere" - aş vrea ca lectura să rămînă una "de plăcere". Dar nu se poate, promisiunea pe care am făcut-o editurii e promisiune şi trebuie să mă ţin de cuvînt. M-am ţinut! Mi-a plăcut cartea în întregime? Desigur, dar asta nu înseamnă că nu am şi eu preferinţele mele. Deşi multe dintre povestirile din alte zone sînt admirabile, cum am şi scris-o, eu am o slăbiciune pentru cele ce explorează eterna noastră tranziţie şi personajele, adesea fascinante, fie prin sublimul, fie prin ridicolul lor, ce-o populează. Şi în realitate, dar şi în cărţi precum cea pe care tocmai am terminat-o de citit. Şi mai este ceva - această versatilitate dezlănţuită, această disponibilitate parcă inepuizabilă, acest zbor printre registre prezintă şi unele riscuri. Cam toate textele sînt la acelaşi nivel, remarcabil, dar cartea este oarecum compozită. Sigur că e o culegere de povestiri excelente, nu o construcţie tematică, dar tocmai această dezlănţuire de daruri îl împinge uşor pe autor spre risipă, îl poate împinge spre o risipă mai mare, spre risipire. Îmi place cartea aceasta, dar cred că un roman concentrat pe "tranziţie", deci un roman realist pînă la naturalism ca să spun aşa, care să uzeze de toate aceste daruri, însă concentrată pe o singură mare poveste, m-ar putea încînta peste măsură. Sau o culegere de povestiri explorînd, sub nenumărate unghiuri, aceeaşi zonă tematică. E un zăcămînt acolo ce merită explorat cu uneltele pe care debutantul de astăzi le are deja la îndemînă. Bun venit, Silviu Gherman, şi, pentru că ne aflăm, politiceşte vorbind, sub semnul marinarului, vînt bun la pupă!