Prebarbor

Citiți un fragment din această carte aici.



Într-o sâmbătă însorită de mai a anului 2023 am poposit pe o terasă de pe malul Begheiului, unde m-am nimerit la masă cu fostul meu profesor de naționalitate italiană, Daniele. În toiul unei discuții despre literatură, acesta a pomenit la un moment dat de Sudinski, scriitor de care nici măcar n-auzisem. Ulterior aveam să aflu că numele său complet e Alexandru Monciu-Sudinski și că, atât în mediile literare cât și-n memoria posterității, a rămas cunoscut sub pseudonimul de "Sudinski". A promis că-mi va trimite prin Messenger cartea Rebarbor în format pdf, numai așa o avea. "Ce înseamnă Rebarbor?" am întrebat. "Nu știu, nu cred că înseamnă ceva". Acesta a fost răspunsul care mi-a stârnit în mod clar curiozitatea, mai ales că de pe laptopul din bar se auzea strania piesă La Guillotine de Magritte a trupei germane Einstürzende Neubauten. După puțin timp am prins din zbor o referință despre același autor a poetei Nicoleta Papp (deloc întâmplător autoarea versurilor "În orașul meu frica era distinctă / după orice colț putea apărea un profil necunoscut / care să anuleze cu o întrebare toate planurile"), căreia percuționistul și artistul plastic Valeriu Sepi îi povestise cum își lega Sudinski patinele cu rotile lângă mașina rectorului în fața facultății pe care o frecventa la București.

A doua zi m-am dus "la garaje" în complexul studențesc și am listat manuscrisul. Parcurgându-l, mi-a fost greu să cred că texte de un asemenea cinism, adevărat, bine camuflat, au fost publicate la începutul anilor '70. Nu mai citisem nimic asemănător scris în România acelor vremuri. O combinație ciudată de sarcasm proletcultist, deloc elogios, critică socială și absurd harmsian. Ulterior aveam să aflu că tirajul fusese retras de pe piață la scurt timp după publicare și dat la topit. Așa se explică prețurile mari ale cărților care au supraviețuit cenzurii. Interesându-mă de viața și soarta autorului, am avut parte de un șoc. La câțiva ani după ce emigrase în Suedia, omul a dispărut - la propriu. Adică, până în prezent nu se știe foarte clar unde și-a petrecut ultimii ani. Cum e posibil așa ceva în era internetului și a hipersupravegherii individului de către sistem, rămâne deocamdată un mister.

Din momentul în care am început să mă ocup de colecția Balkan Express, Sudinski a fost unul dintre numele care mi-au dat în permanență târcoale. A fost o descoperire, un ecou diferit dintr-o epocă aparent apusă și clasată. Editorul a avut reacția pe care mi-am dorit-o atunci când i-am povestit despre acest personaj fascinant și, cum s-ar zice în argou, "a intrat în film" aproape instantaneu. A urmat o anchetă a editurii vizând destinul scriitorului și contactarea urmașilor / rudelor acestuia, acțiunea cu pricina reprezentând o poveste în sine. Pe site-ul editurii puteți găsi toată documentația și motivația care au dus la decizia de republicare a operei unui rebel al literaturii române. Am citit textele despre creația lui Alexandru Monciu-Sudinski scrise de către autorii Ion Manolescu și Dan Dăncescu, așa că m-am hotărât ca-n acest Prebarbor să scot în evidență doar modul în care am făcut personal cunoștință cu fenomenul.

Am considerat că Rebarbor, Caractere și Biografii comune sunt trei lucrări originale, atipice pentru perioada istorică în care au apărut, și merită cu prisosință să fie redate publicului contemporan din mai multe considerente. Cel mai important dintre ele are legătură cu tendința de anulare socială și identitară a individului. Această practică, specifică regimurilor totalitare, a evoluat însă, s-a emancipat și s-a transmis cu succes mai departe. Până-n momentul în care vom deveni capabili să găsim un scop mai înalt al existenței noastre, absurdul va rămâne singura constantă care ne va puncta viața. Sudinski este unul dintre acei scriitori care ne determină să ne revizuim în permanență înțelegerea despre lume, societate și adevărata lor natură.

Vă recomand, prin urmare, să faceți cunoștință cu un scriitor atipic pentru epoca în care a trăit și a cărui operă pare o premoniție sumbră a vremurilor ce urmau să vină. Totuși, se pare că-n marele mozaic care ne înconjoară, piesele se așază de la sine, astfel că mă pot identifica drept martor al unui șir de sincronicități fericite. Iată cum o întâlnire de pe malul Begheiului în fața unei sticle de bere, într-o zi în care pravoslavnicii din cartierul timișorean Fabrik își celebrau ruga bisericii (Sfântul Gheorghe pe rit vechi), o carte în format pdf primită de la un italian și albumul Alles in allem au dus la apariția unei cărți la care în urmă cu trei ani nu se gândea nimeni.

Bun venit în teatrul suprarealismului balcanic, acolo unde, la fel ca-n picturile lui René Magritte, imaginile pot trăda adevărul. Tot așa de ușor precum omul își trădează uneori crezurile, menirea sau semenii.

(Goran Mrakić, editor Balkan Express)

Citiți un fragment din această carte aici.