Prefață la Vegeta trip

Citiți un fragment din această carte aici.


Există o sumedenie de autori autohtoni care au scris despre România anilor '80, dar nu și foarte mulți străini. Aco Stanković, originar din orașul Šabac (Serbia), face parte din cea de-a doua categorie. Turiștii, micii negustori de weekend, aventurierii, bișnițarii și valutiștii iugoslavi erau o prezență constantă în ultimul deceniu al "epocii de aur" în localitățile din partea de vest a țării, în special la Timișoara. Având în vedere penuria din magazine cauzată de măsurile restrictive impuse de guvernul comunist, produsele din țara vecină, vândute mai mult sau mai puțin legal în piețe sau locuri improvizate, uneori direct din portbagajele mașinilor personale, erau la mare căutare. Nu exista timișorean care să nu fi auzit sau cumpărat cel puțin o dată branduri precum Vegeta, Cipiripi, Začin C, Eurocrem, Cedevita, Vikend, Vek, Super Filter, Tin i Tina, Bambi Plazma și multe altele.

Aco Stanković a ajuns pentru prima dată la Timișoara în 1985, după care a avut ocazia să viziteze și alte localități din România, atât din motive comerciale, cât și personale: Turnu Severin, București, Vulcan, Roman, Brașov, Constanța. La un moment dat venea atât de des în R.S.R, încât a devenit "de-al casei". La mulți ani după căderea regimului Ceaușescu, a des­trămării Iugoslaviei și a emigrării în Danemarca, lui Aco i-a venit ideea să-și aștearnă pe hârtie amintirile și impresiile dintr-un deceniu pe cât de efervescent, pe atât de turbulent. Scrierea sa reprezintă o istorisire vie și emotivă despre realitățile unei epoci care, din perspectiva de astăzi, par aproape neverosimile.

În cele douăzeci și nouă de capitole veți avea ocazia să citiți mărturii despre viețile și destinele unor oameni simpli, de la baza societății, care ar fi fost cu siguranță dați uitării dacă nu erau scanați de ochiul neobositului călător din Šabac. Pe o bancă din cartierul Mehala, moș Obrad își aduce aminte de tinerețea din perioada interbelică, de fuga șefului său în Statele Unite, de lupta alături de partizanii iugoslavi și de venirea comuniștilor la putere. Un turist din Bijelo Polje îi povestește autorului într-o crâșmă timișoreană despre o crimă motivată etnic din armată și despre înmormântarea unui tânăr soldat la sfârșitul anilor '70. Doamna Odette, descendenta unei familii boierești din Moldova, își rememorează viața în timp ce deschide, năpădită de nostalgie, cutia personală conținând fotografii și scrisori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Un neamț din Giroc vrea să-și vândă casa și să plece la fiul său în Germania în 1990, dar se desparte cu lacrimi în ochi de via, șura, câinele și tot trecutul său. Aco Stanković evocă în memoriile sale trenurile din perioada socialistă, magazinele și alimentarele de odinioară, revelionul din 1987 petrecut într-un sat de lângă Oltenița, gustul berii românești care se găsea cu dificultate, întâlnirea cu Nicu Alifantis în cușeta acceleratului Belgrad-București, cozile pentru orice aliment, chefurile valu­tiștilor iugoslavi de la hotelul Continental și, nu în cele din urmă, episoadele amoroase, reale ori platonice, care le au ca protagoniste pe Madeleine, Gabriela, Mirela sau Mihaela.

Vegeta trip, o carte unică în felul ei, este o compilație de proză memorialistică, antropologie socială și autobiografie romanțată care recompune povești, amintiri, flash-uri și trăiri din diferite epoci. Întâmplările, banale ori pline de dramatism, sunt înțesate adeseori cu metafore, impresii personale și observații care scot în evidență un observator curios, sufletist și cât se poate de emotiv. În caz contrar, nu ar fi fost capabil să scrie, cu acuratețe și sensibilitate, pasaje memorabile de genul: "În prima după-amiază de după discursul lui Ceaușescu, care tocmai se întorsese din Iran, veneam din centru spre casă pe strada din apropierea spitalului. Cum am intrat pe poarta din curte, am auzit în spatele meu ropot de copite. M-am întors și am văzut doi cai trăgând o platformă. Pe locurile din față stăteau o femeie și un bărbat, în spatele lor fiind așezat un sicriu. Un trecător a început să aplaude. Deodată, toți oamenii de pe stradă s-au aliniat pe două rânduri și, așteptând să treacă platforma prin dreptul lor, aplaudau. Sunetul făcut de împreunarea palmelor se răspândea pe bulevard ca un omagiu cu efect de domino. Fără să-și schimbe expresia serioasă a feței, bărbatul care conducea căruța și-a scos pălăria și și-a înclinat puțin capul. Poate că-n sicriu nu era corpul unui demonstrant, ci al unui om răpus de boală, dar prin gestul respectiv timișorenii și-au luat în mod simbolic bun-rămas de la toți morții Revoluției."

Sunt încântat să vă fac cunoștință cu Aco Stanković, un povestitor autentic și vivace, care merită să fie mai cunoscut printre cititorii din România.

Citiți un fragment din această carte aici.