Allen Ginsberg: Un proces al unei cărţi - Naked Lunch

Notă: Acest pseudo-interviu pe care îl reproducem aici este în fapt mărturia lui Allen Ginsberg în procesul intentat împotriva lui William Borroughs, autor acuzat de obscenitate ca urmare a apariţiei romanului său : Naked Lunch (publicat în traducere românească sub titlul Prînzul dezgolit, la Editura Paralela 45, în traducerea lui Sorin Gherguţ)

De Grazia: Domnule Ginsberg, aţi citit cartea intitulată Prînzul dezgolit de William Burroughs?

Allen Ginsberg: Da.

D.G.: De mai multe ori?

A.G.: Da, de cîteva ori.

D.G.: Îmi puteţi menţiona, în faţa Curţii, cîteva exemple sau ilustrări ale unor idei care au o importanţă socială şi pe care le vedeţi exprimate în această carte?

A.G.: Da. Există în ea un număr mare de idei care au importanţă socială; şi toate sînt legate între ele în prezentarea cărţii. Una dintre ele este o teorie a dependenţei de drog sau o teorie a dependenţei de heroină aplicată ca model pentru dependenţa de multe alte lucruri în afară de droguri. Este fenomenul la care se face referire, în carte, cu termenul "Algebra nevoii", şi celelalte dependenţe care sînt menţionate sînt tratate într-o manieră impresionantă - dependenţa de homosexualitate, care e considerată de Burroughs tot un fel de dependenţă; şi, pe o scară mai largă, ceea ce el concepe drept dependenţa Statelor Unite faţă de bunuri şi posesiuni materialiste. Dependenţa de bani este menţionată în carte de mai multe ori; şi, în primul rînd, dependenţa de putere sau dependenţa de controlul altor oameni prin puterea asupra lor. Astfel, de-a lungul cărţii există imagini frapante ale unor oameni a căror obsesie sau poftă este de a avea controlul asupra minţilor, inimilor şi sufletelor altor oameni.

Chiar la începutul cărţii această teorie foarte generală a dependenţei, "Algebra nevoii", este menţionată în Introducere, de la pag. v la xvi; ea este amintită din nou la paginile 21 şi 168 din carte.

D.G.: Înainte de a face aceste trimiteri la paginile din carte în care este menţionată "Algebra nevoii", v-aţi referit la Burroughs afirmînd că această carte tratează problema controlului indivizilor asupra altor indivizi, al instituţiilor asupra indivizilor. Aveţi în vedere o limitare a trimiterii - cum cred că aţi spus - la domeniul spiritual?

A.G.: Ar fi vorba despre controlul politic.

D.G.: Cred că nu aţi menţionat sexualitatea şi mă-ntreb dacă intenţionaţi s-o faceţi.

A.G.: Da.

D.G.: În acest sens, acum cîteva minute, domnul Jackson a depus mărturie cu privire la cîteva episoade în care oroarea situaţiei descrise părea să implice relaţia homosexuală aproape forţată, o legătură homosexuală forţată social. Aşadar, revenind la ultimul dumneavoastră răspuns -

A.G.: Această temă la care vă referiţi, a controlului sexual, ocupă cu siguranţă un loc important în carte şi este tratată pe larg în episoadele în care apare Carl şi de asemenea în practicile doctorului Benway, de spălare a creierelor unora dintre pacienţii săi.

D.G.: Aţi găsit în carte, printre numeroasele idei pe care le-aţi amintit, că aceasta ar conţine o idee legată de problema - de problema socială dacă tratamentul punitiv sau tratamentul psihiatric medical al dependenţilor este metoda cea mai nimerită sau cea mai bună?

A.G.: Da. Cartea abordează această problemă din perspective multiple, diferite. Cred că opinia autorului cărţii, după cum o exprimă foarte direct în Introducere şi de asemenea, cred, în Anexă, în concluzie, e că un tratament medical pentru dependenţa de heroină este de preferat unui tratament punitiv. Şi el ilustrează sau dă exemple pentru această opinie, prin reprezentări dramatice ale unor dependenţi trataţi punitiv, ducînd aceste reprezentări la extrem, înspre fantastic sau neobişnuit; precum imaginile pe care le oferă la pag. 16 şi mai departe, cu Bradley Clientul, care e agentul forţelor punitive, care în cele din urmă devine dependent de calitatea de agent şi găseşte o plăcere în puterea pe care o are asupra toxicomanilor, iar în cele din urmă nu mai resimte nici o plăcere, în afara momentelor în care se află în contact fizic direct cu un consumator.

Curtea: Domnule Ginsberg, consideraţi această carte obscenă?

A.G.: Nu cred, nu, domnule.

Curtea: Aşadar, aţi fi surprins dacă autorul însuşi ar recunoaşte că e obscenă şi trebuie să fie, în mod necesar, obscenă ca să-i transmită ideile şi impresiile?

A.G.: Propoziţia la care vă referiţi -

Curtea: E la pagina XII din Introducere: "Întrucît Prînzul dezgolit tratează această problemă de sănătate, este în mod necesar brutal, obscen şi dezgustător: Boala are adesea detalii respingătoare, neindicate stomacurilor sensibile."

A.G.: Da, a spus asta. Nu cred că prin asta vizează-n vreun fel o obscenitate în sens juridic sau un caracter obscen din propria perspectivă sau din aceea a unui cititor deschis, favorabil. El abordează probleme fundamentale şi înspăimîntătoare.

Curtea: Ce credeţi că vrea să spună cu propoziţia: "Ca-ntotdeauna, prînzul e dezgolit?" Vă deranjează că pun această întrebare?

D.G.: Nu.

A.G.: Această propoziţia apare, cred, atunci cînd discută despre pedeapsa capitală.

Curtea: Unde discută despre pedeapsa capitală?

A.G.: Chiar acolo.

Curtea: O discută în Cuvîntul înainte sau în Introducere?

A.G.: În paragraful de pe aceeaşi pagină. "Dă-le voie să vadă ce se află la capătul lungii linguri din foaie de ziar."

Curtea: Ce este o "lingură de ziar"?

A.G.: Ni se dau sau sîntem hrăniţi cu lingura cu ştiri despre moarte, despre pedeapsa capitală sau execuţii.

Curtea: Foloseşte expresia "lingură de ziar"?

A.G.: Da.

Curtea: La ce pagină e asta?

A.G.: Exact pagina de la care citeaţi, pagina XII, "Întrucît Prînzul dezgolit tratează această problemă de sănătate" - următorul paragraf începe cu "Anumite pasaje din această carte" - sfîrşitul paragrafului: "Dă-le voie să vadă ce se află la capătul lungii linguri din foaie de ziar."

Curtea: Credeţi că titlul Prînzul dezgolit e legat de pedeapsa capitală?

A.G.: Nu, nu. E legat de dezgolirea vederii, a fi capabil să vezi clar dincolo de deghizări înşelătoare, să vezi prin deghizare.

Curtea: Aceasta e interpretarea pe care o daţi titlului?

A.G.: Da.

Curtea: Sau sensul titlului?

A.G.: Al cuvîntului "dezgolit" din titlu; iar "prînzul" ar fi banchetul deplin al acestei conştientizări dezgolite.

Curtea: În regulă.

D.G.: Printre ideile pe care le-aţi observat în carte, aţi vorbit despre ideea de control şi problemele legate de control, al individului asupra individului. Are aceasta vreo legătură cu controlul celui dependent aşa cum este folosit în carte termenul "dependent de control"?

A.G.: Da. Conceptul de dependenţă este făcut să cuprindă, cum spune Burroughs, "dependenţii de control", sau oamenii care sînt obişnuiţi să comande alţi oameni. Ceea ce înseamnă a-i controla sexual, politic, social. De la pagina 21 avem o imagine a doctorului Benway, care este descris în mod caracteristic ca un dependent de control cu specializare înaltă, pregătire ştiinţifică şi expertiză tehnologică. Este cineva care, în acest caz, este dependent de controlul şi spălarea creierelor unor mari grupuri sociale. Este un fel de - asta este într-un fel o parodie a unui superbirocrat modern, eficient. Şi de asemenea, în paginile care urmează după pagina 21 şi mai încolo, în cuprinsul cărţii, în Libertia şi în următoarele secţiuni, autorul oferă expuneri aproape ştiinţifice ale tehnicilor de spălare în masă a creierului şi de control în masă, precum şi teorii ale dictaturii moderne, teorii ale statelor poliţieneşti moderne, sugestii cu privire la posibilitatea folosirii deopotrivă a drogurilor şi a şocului electric - în altă parte, a gazelor neurotoxice.

D.G.: Cînd aceste sugestii apar sau sînt abordate, sînt abordate în sensul recomandării lor sau ca fiind lucruri de temut?

A.G.: Nu. Cred că el le analizează laconic, satiric şi oferă dovezi despre prezenţa acestor activităţi în cultura noastră modernă, pe alocuri într-un stil science-fiction, proiectîndu-le în situaţii de coşmar din viitor, în cazul în care dependenţii de control ar reuşi să se impună.

Curtea: Domnule Ginsberg, aveţi cartea în faţă?

A.G.: Da, am un exemplar.

Curtea: Vreţi să vă uitaţi la pagina XIV din Cuvîntul înainte?

A.G.: Prefaţa?

Curtea: Da. Paragraful trei: Unii dintre noi O Punem Altfel, şi-asta e ceva la vedere aşa cum îmi place să văd ce mănînc, şi vice-versa, mutatis mutandis după cum devine cazul. Salonul de Prînz Dezgolit al lui Bill... Poftiţi cu încredere... Recomandat pentru tineri şi bătrîni, oameni şi lighioane. Nimic nu se compară cu un strop de ulei de şarpe ca să-ţi ungi rotiţele şi să-ţi dai drumul la vale. Cu cine eşti? Hidraulic FreeG Fro-Zen (joc de cuvinte în original: frozen = îngheţat - n. tr.).? Sau vrei s-arunci o privire cu Preacinstitul Bill?"

Există vreo asociere între aceasta şi titlu? Şi dacă da, cum o interpretaţi?

A.G.: Se referă, cred că aici se referă la toată cartea ca Salonul de Prînz dezgolit al lui Bill Burroughs, un salon de prînz, astfel: "Poftiţi cu încredere", aruncaţi o privire. Acestea sînt produsele pe care le oferă, sau acestea sînt ideile pe care le oferă; şi o face aici într-un stil amuzant, de precupeţ de carnaval cînd vorbeşte despre "ulei de şarpe" şi "recomandat pentru tineri şi bătrîni, oameni şi lighioane". Produsele pe care le oferă în acest paragraf, ideile la care se referă, sînt idei despre care vorbeşte în paragraful următor, Problema de Sănătate Mondială numărul unu, care, crede el, este tendinţa din partea - tendinţa prezentă într-o civilizaţie mecanizată ca foarte puţini oameni să obţină controlul asupra unor puteri imense.

Curtea: Nu aţi face nici măcar o asociere îndepărtată între titlu şi vreo întîmplare din carte unde sînt descrise acte nenaturale?

A.G.: Da, acea parte a ei de asemenea. Actele nenaturale descrise sînt o parte a exhibării controlului.

Curtea: Aţi merge pînă la a-l considera asociat cu o descriere a unei persoane mîncînd excremente, servite pe o tavă, aici, în prima parte a cărţii?

A.G.: Această asociere particulară nu mi-a trecut niciodată, concret, prin minte.

Curtea: Aşadar, ce aţi spune acum?

A.G.: Sînt convins că şi asta ar putea fi inclus aici. Cu siguranţă, şi asta s-ar putea include. Toate nivelurile din titlu sînt acceptabile, cred.

Curtea: Bine.

D.G.: Există în carte vreo abordare a unor idei care pot fi asociate cu partidele politice prezente sau viitoare, poate ceva de genul scrierilor lui H.G. Wells şi Kafka?

A.G.: Da.

***

D.G.: Referitor la întrebarea pe care începusem s-o formulez, sau la care aţi început să răspundeţi, în privinţa partidelor politice reale, imaginare sau proiectate în viitor: puteţi să identificaţi, pentru noi, cîteva dintre aceste partide, aşa cum apar în Prînzul dezgolit?

A.G.: Da. De la pagina 144 încolo, pînă la, să zicem, pagina 165 sau 169, avem o expunere completă şi foarte amănunţită despre vreo patru partide politice imaginare. Acesta este miezul politic al cărţii; şi cred, în cele din urmă, cea mai - una dintre cele mai interesante părţi ale cărţii, şi cea mai semnificativă.

Curtea: Există un partid conservator?

A.G.: O, da, există două partide conservatoare.

Curtea: Puteţi, vă rog, să mi le indicaţi?

A.G.: Depinde de definiţia pe care o daţi termenului de "conservator". Dacă aveţi în minte un partid conservator cu adevărat respectabil, aceştia sînt Factualiştii. Ei sînt cei care sînt împotriva controlului exercitat de către un viitor stat poliţienesc. Ei au avertizat cu privire la controlul ansamblului, controlul publicului, ca în cazul doctorului Benway. Ei se situează, într-un anumit sens, pe poziţii foarte împotriva Statului sau a Statului exacerbat.

Curtea: Sub ce înfăţişare ni se prezintă în carte partidul radical?

A.G.: Dat fiind că domnul Burroughs însuşi se consideră pe sine Factualist, atunci Factualiştii ar putea fi consideraţi şi radicali. Burroughs se consideră Factualist. Partidul extremist ar fi în acelaşi timp de stînga şi de dreapta. Aceştia ar fi Lichefianţii.

Curtea: Societatea Birch se ocupă de factualitate, nu?

A.G.: De fapt, nu le-am citit proza.

Curtea: În regulă.

D.G.: Există aici partide extremiste?

A.G.: Da. Există două partide extremiste. Sînt Lichefianţii. Ei sînt prezentaţi la pagina 163.

D.G.: În termenii bunului simţ, ar putea fi comparaţi cu fasciştii?

A.G.: Într-o foarte mare măsură. Cuvîntul a lichefia provine de la fascişti sau comunişti, politicile de lichidare despre care vorbeşte Stalin. Vor să lichideze sau să lichefieze toată opoziţia, şi toţi trebuie lichefiaţi sau eliminaţi, cu excepţia unei personalităţi care deţine controlul şi va conduce lumea.

D.G.: Ce ne puteţi spune despre Divizionişti?

A.G.: Ei au o metodă diferită de a se impune. Au o facţiune sau un om pe care-l descriu ca Emiţătorul, care va supravieţui prin inundarea lumii cu propriile replici. Se divide şi creează replici ale sale. Oriunde va călători, va avea pe cineva căruia să-i vorbească. Nu se va mai simţi singur.

Curtea: Divizioniştii sînt homosexuali?

A.G.: Da. Divizionismul e şi o parodie a unei situaţii homosexuale; dar Burroughs atacă realmente şi homosexualii în această carte.

Curtea: Conservatorii sînt plasaţi într-o anumită categorie sexuală în carte?

A.G.: ...Cred că aceştia, dacă îi considerăm pe Factualişti conservatori, cred că au o aplecare spre laissez-faire, orice e natural, orice nu dăunează va fi acceptabil. Cînd homosexualitatea devine o obsesie, un impuls necontrolat sau o încercare de a-i controla pe alţii, atunci trebuie dezaprobată. Şi cred că Factualiştii, ca partid conservator, au emis mai multe buletine de probă care apar, cred, la pagina 167 şi care tratează această chestiune.

Curtea: Ca nu cumva cineva să ia toate acestea în serios, desigur, e evident că e vorba despre o creaţie imaginară.

A.G.: Da.

Curtea: Şi cred că ar trebui cu siguranţă arătat aici că nu există absolut nici o legătură cu vreun partid politic din Statele Unite, aşa cum înţelegem şi eu, şi dumneavoastră.

D.G.: Cred că e ceva în genul prozei de anticipaţie.

A.G.: Da, cum spuneam, acestea sînt poveşti despre partide politice imaginare. Cred că Burroughs ar spune că acestea sînt reprezentative pentru marile forţele care acţionează în lume astăzi. Poate că aceasta se justifică, atîta vreme cît există în lume locuri unde funcţionează state poliţieneşti.

Curtea: Există vreo implicaţie semnificativă cu privire la partidele politice din viitor?

A.G.: Chiar şi cu privire la aspecte politice din prezent, nu în mod necesar din America, ci de peste tot, inclusiv din America.

D.G.: Credeţi, de exemplu, cînd se referă la Partidul sau grupul Divizionist care a fost amintit acum cîteva clipe, că, deşi vorbeşte despre acesta ca despre un fel de posibil partid din viitor, un partid politic, vizează de fapt nu partide politice, ci grupuri de azi, grupuri sociale de astăzi care sînt implicate în luptele politice din Statele Unite?

A.G.: Da.

Curtea: În ce lupte politice sînt implicaţi homosexualii?

A.G.: Aceasta ar putea ţine de părerile personale ale fiecăruia.

D.G.: Cred că martorul a spus că aceştia sînt doar o parte dintre Divizionişti.

A.G.: Homosexualitatea, aşa cum apare aici, e doar una dintre încercările de a dobîndi controlul asupra altora. Există alte căi pentru asta în afară de manipularea sexuală directă; o alta este spălarea creierului, echivalîndu-l pe cel care prin aceasta încearcă - în mod sadic - să domine o altă persoană cu un homosexual care încearcă să domine fizic o altă persoană.

Curtea: Permiteţi-mi să întreb din nou: credeţi că autorul sugerează în mod serios că într-un anumit moment din viitor un partid politic va avea de-a face, în vreun fel, cu sexul?

A.G.: Cred că da, da.

D.G.: În 1984 -

Curtea: Îmi cer scuze. Cînd spun "a avea de-a face cu sexul", nu mă refer la o tentativă de schimbare în privinţa perversiunii. Nu mă refer la vreo cruciadă pentru a face lumea un loc mai bun în care să se poată trăi, aşa cum o înţelegem acum; ci înţeleg, din răspunsul dumneavoastră - ceea ce încearcă autorul să prezinte aici este că, într-un anumit moment din viitor, va exista un partid politic compus, de pildă, din homosexuali?

A.G.: ...Cred, spunînd asta, că aşa ceva s-a-ntîmplat deja într-un anume sens - sau din devianţi sexuali - şi putem să-l dăm ca exemplu pe Hitler, Germania sub Hitler, acela era un partid politic care nu era în regulă din punct de vedere sexual.

Curtea: Pot exista homosexuali în orice partid politic, dar nu cred că sînt predominanţi.

D.G.: Nu cred că domnul Ginsberg vrea să facă o afirmaţie cu privire la faptul dacă Hitler era sau nu pervers, sau dacă fascismul sau partidul politic al lui Hitler era homosexual sau altceva de felul acesta; cred că ceea ce încercăm, ce încearcă domnul Ginsberg să arate, este că autorul abordează aceste probleme şi unele dintre categoriile de oameni şi de partide în care se implică; şi că abordează teme care au o semnificaţie politică şi teme care au implicaţii şi legături chiar cu lucruri precum partidele politice din prezent sau partide politice din trecutul recent.

A.G.: Pot să fac un comentariu, domnule?

Curtea: Da.

A.G.: Ar putea să limpezească unele lucruri. Un partid, unul imaginar precum Divizioniştii - deşi homosexualitatea e un aspect al Divizionismului, există alte aspecte politice. Nu e ceva exclusiv - Divizioniştii nu sînt doar un alt nume pentru homosexualitate. Divizionişti din carte au alte intenţii: sînt implicaţi în afaceri, afaceri internaţionale cu produse defecte, la un moment dat intervenind şi un alt grup, Lichefianţii. De pildă, cred că i-ar compara nu cu un grup sexual, ci cu un grup rasial. Ar compara Lichefianţii cu rasiştii. Lichefianţii doresc ca toţi să fie lichefiaţi sau eliminaţi, mai puţin ei înşişi. Vor ca imaginea lor să domine grupul. Nu există nici o legătură sexuală între partidele politice; şi denumirile de aici, precum Lichefianţii - vreau să spun că se aplică mai mult decît la un nivel sexual. Aceasta e una dintre asocierile intenţionate.

D.G.: Domnule Ginsberg, există referiri în carte la acest personaj, Grefierul Districtual?

A.G.: Da.

D.G.: Care a fost menţionat -

Curtea: Acesta de la pagina 144 la 165?

A.G.: Grefierul Districtual apare imediat la pagina 169. Avem, aş spune, un exemplu al unuia dintre Lichefianţi. Este un portret deplin; dar redus la termeni jurnalistici, la limbajul plat al actualităţii, în sensul felurilor de oameni despre care am citit în ziar - anti-negri, anti-Nord, antisemiţi, birocratul alb, rasist din Sud. Portretul este compus aici, poate, ca un exemplu contemporan a ceea ce Burroughs ar numi un Lichefiant. Cred că aceasta este realmente una dintre cele mai amuzante şi mai strălucite părţi ale cărţii, pentru că a fost scrisă, să ne amintim, înainte ca aceşti oameni să intre în atenţia ziarelor; şi este o proză scrisă într-un stil foarte frumos, în sensul că genul autentic de vulgaritate şi argotism al limbajului personajului înfăţişat este redat cu mare acurateţe de autor.

Curtea: În special cu referire la spiţeria din Dalton Street.

A.G.: ... Bucata continuă, cred, de la 169 la 177. E un lung monolog al unui Şerif din Sud sau Grefier Districtual, la pagina 177, la sfîrşit, care începe cu "Grefierul privi legitimaţia cu suspiciune: Nu-mi păreţi un Porc Spinos autentic şi pe bune... Ce părere ai despre evreeei...?. Păi, domnu' Anker, ştiţi şi dumneavoastră că tot ce-şi doreşte un evreu e să i-o pună la o fată creştină... Într-o zi o să-i belim pe ăia de-au mai rămas."

Curtea: La ce pagină sînteţi?

A.G.: Pagina 177. E realmente foarte amuzant.

Curtea: Permiteţi-mi să vă întreb: este această propoziţie ofensatoare, profund ofensatoare, pentru dumneavoastră?

A.G.: Sînt evreu şi ar trebui să fiu ofensat. Ceea ce face Burroughs este o parodie a acestui monstru; îl parodiază pe acest antisemit.

Curtea: Nu este ofensator pentru dumneavoastră?

A.G.: Nu. Burroughs apără evreii aici. Nu vă daţi seama că face o parodie după procesele discursive şi mintale monstruoase ale sudistului rudimentar, genul plin de ură, care urăşte pe toată lumea, evrei, negri, nordici. Burroughs adoptă o poziţie foarte morală, apărînd aici binele, după părerea mea.

***

D.G.: Domnule Ginsberg, puteţi să spuneţi în faţa Curţii dacă, sau în ce măsură cartea Prînzul dezgolit a fost importantă pentru propria dumneavoastră muncă de creaţie?

A.G.: A fost, într-o foarte mare măsură.

D.G.: Prin caracterul experimental sau sub alte aspecte?

A.G.: A avut o influenţă şi o înrîurire profundă asupra mea de-a lungul anilor în care am citit-o şi recitit-o, şi această carte, şi alte cărţi ale autorului; de această dată, în special, pentru că a deschis o breşă vastă spre exprimarea autentică a ceea ce se petrece în mintea sa, fără bariere. A făcut o mărturisire cu adevărat completă, a scos totul la vedere, în faţa tuturor ochilor.

A găsit un mod de a o face cît se poate de economic. A găsit un fel de metodă a mozaicului pentru a aşeza toate aceste elemente diferite în ordine. Dar faptul important care m-a frapat a fost curajul enorm necesar pentru a face o asemenea confesiune totală. Nu există absolut nimic ascuns sau lăsat deoparte.

D.G.: Ce ne puteţi spune despre arta implicată?

A.G.: Cît priveşte arta literară -

D.G.: Răspunzînd la această întrebare, cînd aţi vorbit despre "curajul enorm" etc....

A.G.: Aceasta face parte din arta literară, cu adevărat, după părerea mea.

D.G.: Că a fost capabil să-i dea o formă artistică?

A.G.: Da. Acest gen de curaj şi acest gen de impuls ca un gen de idealism din partea autorului, le văd ca pe o parte integrantă a artei literare. La un nivel mai superficial se pune problema stilului compoziţiei, asemenea mozaicului, spuneam. Pasajele au fost aşezate precum un mozaic, abordat cu mare fineţe şi un mare simţ al frumuseţii în această carte. Că principalele calităţi literare pe care le-am observat şi mulţi alţii le-au observat sînt, înainte de toate - are o ureche fantastică pentru vorbirea obişnuită, cum ar fi un doctor făcînd o expunere despre medicină, un drogat muindu-şi fursecul, un ofiţer de la narcotice faţă-n faţă cu responsabilul departamental, un copil arab al străzii în Africa de Nord, o casnică între două vîrste de la periferie, un grefier districtual din Sud. Este o gamă fantastică de ritmuri de vorbire, dicţii şi un stil de natură moartă, capacitatea de a le reproduce cu o precizie deplină, concisă, economică.

D.G.: În felul acesta şi-n celelalte moduri pe care le-aţi indicat, dumneavoastră, ca poet, aţi avut ceva de învăţat din această carte, şi alţii asemenea dumneavoastră, alţii pe care-i cunoaşteţi, au avut de învăţat, de asemenea, din ea?

A.G.: Da. Şi mai e un lucru - există mult limbaj pur şi poezie pură în această carte, care e la fel de mare ca orice poezie scrisă în America, după părerea mea, în particular un rînd pe care aş vrea să-l citesc: "Motel... Motel... Motel... arabescuri frînte de neon... vaiete de singurătate peste continent precum cornuri de ceaţă deasupra apelor calme, uleioase ale rîurilor la reflux..."

D.G.: N-aţi scris odată un poem despre Prînzul dezgolit?

A.G.: Da, demult.

D.G.: Îl aveţi?

A.G.: Da.

D.G.: Unde apare?

A.G.: Într-o carte a mea numită Sandvişurile de realitate.

Curtea: Unde pot găsi această carte?

A.G.: Probabil la Cambridge. Este un poem pe care l-am scris după lectura pasajelor citate aici. Acesta este "Despre lucrarea lui Burroughs". Pot să-l citesc?

Curtea: Da, vă rog.

A.G.:
Metoda să fie cea mai pură fibră
fără vreun veşmînt simbolic,
viziuni & recluziuni reale
ca şi ieri, ca şi azi.

Recluziuni şi viziuni expuse
cu puţine descrieri
corespunzînd întrutotul cu acelea
din Rose şi Alcatraz.

Un prînz dezgolit e-n firea noastră,
noi mîncăm sandvişuri de realitate.
Dar alegoriile-s tot atîtea frunze de salată.
N-ascundeţi nebunia, în spate.

D.G.: Nu mai am întrebări.

***

D.G.: ...Cu permisiunea onoratei instanţe, aş vrea să citesc, în acest moment, dintr-o scrisoare pe care am primit-o nu demult de la William Burroughs: "întrebarea: Ce înseamnă sex? Şi întrebarea simultană privitoare la ce înseamnă obscen, impur, nu este pusă, cu atît mai puţin nu i se răspunde, întocmai din cauza barierelor de anxietate semantică ce împiedică examinarea în mod liber sau, cred, în mod ştiinţific şi obiectiv a fenomenelor sexuale. Cum pot fi studiate aceste fenomene, dacă este interzis să scrii sau să gîndeşti despre ele?

În cazul în care, sau pînă cînd o examinare liberă a manifestărilor sexuale nu va fi permisă, omul va continua să fie controlat de sex, mai degrabă decît să-şi exercite controlul. Un fenomen complet necunoscut din cauza ignorării deliberate şi a excluderii sale ca subiect al scrisului şi al cercetării.

Avem de-a face aici cu o barieră din partea a ceea ce nu poate fi numit altfel decît superstiţie şi teamă medievală, exact aceeaşi barieră care a frînat ştiinţele naturale, cîteva sute de ani, în sfera dogmei mai degrabă decît în cea a examinării şi cercetării. Pe scurt, aceleaşi metode obiective care au fost aplicate în ştiinţele naturale ar trebui acum aplicate fenomenelor sexuale, astfel încît aceste manifestări să poată fi înţelese şi controlate. Un doctor nu este criticat pentru descrierea manifestărilor şi a simptomelor unei boli, chiar dacă se-ntîmplă ca simptomele să fie dezgustătoare.

Cred că un scriitor are dreptul la aceeaşi libertate. De fapt, cred că a venit timpul ca linia de demarcaţie dintre literatură şi ştiinţă, o linie de demarcaţie pur arbitrară, să fie ştearsă."

Acesta este sfîrşitul citatului.

Onorată instanţă, am fost învăţaţi demult - acesta este sentimentul exprimat de domnul Burroughs, pe care l-am adoptat în concluzia mea - de multă vreme, că artiştii şi scriitorii au de adus contribuţii la cunoaşterea şi edificarea civilizaţiei, la fel de mari, poate, ca şi acelea ale oamenilor de ştiinţă.

Daţi-mi voie să citez încă o dată, foarte pe scurt de data asta, din fondatorul ştiinţei psihiatrice moderne, Sigmund Freud: "Scriitorii de imaginaţie sînt colegi valoroşi şi mărturia lor trebuie preţuită foarte mult pentru că ei se nutresc din surse pe care noi nu le-am făcut încă accesibile pentru ştiinţă. Portretizarea vieţii psihice a fiinţelor umane este, cu siguranţă, sarcina dintîi a scriitorului de imaginaţie. El a fost întotdeauna precursorul ştiinţei, iar astfel şi al psihologiei ştiinţifice." Un punct de vedere foarte apropiat a fost exprimat de unul dintre pedagogii de frunte ai ţării, John Dewey; citez: "Libertatea artistului în domeniul expunerii literare este o precondiţie a producerii dezirabile a opiniei adecvate cu privire la chestiunile publice, tot atît de mult ca şi libertatea în domeniul investigaţiei sociale. Artiştii au fost întotdeauna adevăraţii aducători ai noutăţilor, căci nu evenimentul exterior, în sine, constituie noutatea, ci înflăcărarea, prin el, a emoţiei, percepţiei şi aprecierii."

Onorată instanţă, subscriu şi cred că martorii pe care i-am ascultat astăzi, care au citit Prînzului dezgolit şi au depus mărturie în faţa Curţii, a noastră şi a dumneavoastră, subscriu de asemenea; sînt convins că şi Curtea Supremă a Statelor Unite va fi de acord, în situaţia în care va fi necesar; sper că şi dumneavoastră sînteţi de acord.

PS: Citiţi un fragment din Naked Lunch / Prînzul dezgolit

Citiţi cronica Iuliei Alexa despre această carte

Citiţi cronica Clarei Nicollet despre viaţa lui William Burroughs