Simona Goșu (foto: Dirk Skiba)
Mihai Brezeanu: Simona, cred că ne aflăm în fața unui veritabil fenomen: volumele tale de debut, atât cel de proză de scurtă, cât și romanul (ambele cu multiple premii și nominalizări la premii literare), au suscitat interesul a doi dintre cei mai importanți regizori din țară (în ordine cronologică, Radu Afrim și Gianina Cărbunariu), care au transformat scrieri de-ale tale în memorabile spectacole sau fragmente de spectacole de teatru (la rându-le nominalizate și premiate). Cum ai primit aceste întâmplări și care crezi că le este explicația?
Simona Goșu: Mulțumesc pentru observații, Mihai, și pentru lectura atentă. Mă flatează remarcile tale, poate e prea mult spus "fenomen". Cred că interesul regizorilor de teatru față de literatura română contemporană este un gest de mare generozitate și solidaritate, dacă ne gândim că au fost dramatizate cărți sau povestiri ale unor autori / autoare noi, aflate la început de drum. Și Gianina, și Radu mi-au scris la foarte scurt timp după publicare, înainte ca volumele să fi devenit vizibile în social media sau să fi primit vreo nominalizare sau premiu, fără ca eu să-i fi întâlnit vreodată. Au fost printre primii cititori ai Fragil și ai Stelei, ceea ce mă onorează și mă emoționează. Stela a ieșit de la tipar în noiembrie 2023 și Gianina mi-a scris de intenția adaptării romanului pentru scenă în decembrie. Bineînțeles că am primit vestea cu mare bucurie. Explicația este, cred, nevoia de a aduce în teatru tot ce (ni) se întâmplă, toate realitățile românești din prezent și din trecutul recent, de a aduce pe scenă oameni din zilele noastre cu probleme actuale.
M.B.: Cum a decurs relația cu cei doi regizori? Ți-au solicitat colaborarea la momentul realizării dramatizărilor, ți-au cerut părerea pe versiunea finală a scenariilor, ai participat la repetiții?
S.G.: Am ținut legătura permanent, le-am oferit lămuriri, clarificări despre personaje când a fost nevoie, am comunicat pe e-mail, pe messenger, la telefon. Pe Radu l-am întâlnit o singură dată, la Teatrul Național din București, când am văzut câine cu om. câine fără om, în cadrul FNT 2022. Cu Gianina m-am întâlnit de câteva ori, înainte să înceapă scrierea scenariului. Am discutat foarte mult despre roman, am clarificat multe detalii. Gianina este o cititoare extraordinară. M-a impresionat că a remarcat toate amănuntele, aparent neînsemnate, din Stela, care este un roman foarte dens. Niciun cuvânt, nicio frază nu este întâmplătoare sau de umplutură în narațiune. Toate detaliile au rolul să construiască personajele și atmosfera Bucureștiului, în 2018, înaintea referendumului pentru familie, și e o bucurie enormă pentru mine să descopăr că observăm aceleași lucruri în jur, că ne pun pe gânduri aceleași probleme, că avem teme comune.
Pentru câine cu om. câine fără om, am rescris povestirea Vecinii noștri la persoana întâi, fiindcă în volum apare la persoana a treia, dar pentru scenă era nevoie de monologuri interioare, de toate gândurile personajelor. Mi-am recunoscut integral textul ambelor proze transformate în spectacole de Radu Afrim.
Am luat parte la o singură repetiție, cea de dinaintea avanpremierei Stelei, de la Nottara. Am toată încrederea în profesioniști ca Gianina și Radu, în viziunea și scenariile lor.
M.B.: Au reușit Gianina Cărbunariu și Radu Afrim să te surprindă? Au văzut, în personajele și situațiile create de tine, lucruri la care nu te-ai gândit, au pus altfel accentele, au găsit perspective neașteptate?
S.G.: Știam din discuțiile anterioare că Gianina intenționează să facă un spectacol meta, teatru în teatru, pornind de la meseria unuia dintre personajele principale, Mircea, care în roman este recuzitor la Odeon, iar în spectacol devine sufleor la Nottara. Sunt foarte încântată de conceptul regizoarei. La prima reprezentație, am avut aceeași senzație ca atunci când scriu, am simțit jocul dintre real și imaginar, viață și ficțiune, starea aceea de concentrare când descurci firele unei povești. La fel ca romanul, se adresează imaginației, disponibilității noastre de a vedea altfel, din alt unghi poveștile și oamenii din jur, dar și disponibilității de a merge la teatru fără prejudecăți. M-a bucurat foarte mult că Gianina a observat și a accentuat în spectacol umorul din carte, umorul protagonistei, al lui Mircea și al altor personaje. Îi sunt recunoscătoare și pentru înțelegerea și integrarea relației Stelei cu propria mamă. M-a surprins și m-a încântat prezența pe scenă a lui Cico (n. ed. cățelul personajului Diana), foarte ingenioasă ideea:).
În cazul dramatizării povestirilor, mi s-a părut excelentă alegerea actorilor: actrița Tamara Popescu joacă rolul fetiței și actorul George Albert Costea pe cel al bătrânei din câine cu om. câine fără om. O interpretare plină de umor, foarte verosimilă. În Seaside Stories, actrițele Nina Udrescu și Cristiana Luca au scos în evidență, cu multă sensibilitate, înstrăinarea mamei de fiica sa, lipsa de comunicare dintre părinți și copii.
M.B.: Cum e, pentru o scriitoare, să-și asculte rostite pe scenă replicile pe care le-a scris într-o proză destinată publicării într-o carte sau într-un e-book? Chiar, ți-ai imaginat / ai visat vreodată, în timp ce scriai, că textele vor ajunge să fie dramatizate sau ecranizate?
S.G.: Pentru mine este emoționant și onorant, le datorez enorm echipelor de actori, regizori, tehnicieni, fără a căror muncă nu ar fi posibile spectacolele. Proza mea este una de tip comportamentist, bazată pe observație și mult dialog. Nu pot să scriu dacă nu văd cele mai mici detalii ale unei scene, dacă nu am o imagine clară despre personaje, decor, cadrul de desfășurare a acțiunii. Prin urmare, când nu mi-e limpede ceva, ajung și să desenez sau să caut imagini pe internet. Mi-am făcut o grămadă "de filme" în cap și pe hârtie, dar n-am visat niciodată că ar putea trezi interesul unor regizori de teatru sau film.
M.B.: Chiar, ai semnale că vreun regizor de film ar fi interesat să ecranizeze o scriere a ta?
S.G.: Nu, nu am semnale că ar fi cineva interesat de ecranizare.
M.B.: Atât Fragil, cât și Stela, sunt publicate de editura Polirom. Cum au influențat spectacolele de teatru vânzările celor două volume? Am văzut că deja, în cea de-a doua ediție a romanului, apare textul "Romanul Stela [...] a fost dramatizat și pus în scenă de Gianina Cărbunariu la Teatrul Nottara din București".
S.G.: Și volumul de povestiri, și romanul au avut norocul să fie reeditate în colecția Top 10 a Polirom, în varianta de buzunar, și asta se datorează, în primul rând, cititorilor. Nu am informații precise despre vânzări, după punerile în scenă, dar sunt sigură că unii spectatori sunt curioși să citească apoi volumele, așa cum cititorii volumelor au venit să vadă spectacolele. La Stela, mi-am întâlnit în sală câțiva cititori, veniseră cu romanul și mi-au cerut autograf, am făcut poze împreună. Ce m-a impresionat la unii dintre ei este că nu au conturi pe rețelele de socializare, nu fac parte din cluburi de carte, nu urmăresc bloggeri de specialitate sau influenceri, nu sunt autori aspiranți sau debutanți. Cred că sunt cei mai sinceri, plini de candoare cititori. Sunt cititorii dezinteresați, care recomandă mai departe o lectură, pentru că găsesc în ea un adevăr despre ei înșiși, despre lumea lor, fără să aibă habar de clasamente, nominalizări, premii. Cel puțin două cititoare din sală mi-au spus că de-abia așteaptă următoarea carte - îmi dau curaj și încredere.
M.B.: Te tentează ideea de a scrie piese de teatru? Dar cea a dramatiza alte proze ale tale?
S.G.: Poate dacă aș face un curs de scriere dramatică, de scenaristică, aș îndrăzni apoi. Cred că este altă meserie și ar face-o mai bine dramaturgi, scenariști, regizori profesioniști.
M.B.: Există un soi de prejudecată ce spune că, în general, ecranizările trag în jos valoarea prozelor. În cazul scrierilor tale, ce rol crezi că au jucat dramatizările?
S.G.: Dramatizările au jucat un rol foarte bun, pentru că mi-au făcut poveștile mai vizibile. După fiecare spectacol, am primit mesaje de la oameni. Au adus publicul cititor în sălile de teatru, iar pe spectatorii care nu auziseră de cărți, i-au făcut curioși să le caute în librării.