O echipă tânără din Cluj-Napoca, studenți și absolvenți ai Facultății de Teatru și Film, și-au propus să creeze un context de experiment radiofonic pentru noua generație de artiști la început de drum. Platforma AUZIT, așa cum este descrisă de ei, "este o casă virtuală de joc cu sunete", în care tinerii și cei pasionați de sunet, teatru sau poezie se pot exprima într-un cadru fără prejudecăți.
Formatul audio se plasează la intersecția dintre muzică și teatru - imaginația ascultătorilor este stimulată de expresia artistică, însă fără constrângerile legate de deplasare. AUZIT își propune să devină o platformă care să funcționeze asemenea unei cutii de rezonanță pentru vocile tinere, care au nevoie să fie ascultate de cât mai multă lume și care momentan lipsesc din peisajul teatral radiofonic românesc.
Lansată în luna martie 2024, inițiativa AUZIT a strâns deja pe canalele de YouTube și Spotify o comunitate mare de ascultători de teatru radiofonic și spoken word, interesați de dramaturgia contemporană. Formele noi de expresie vor fi arhivate online, astfel încât ele să fie disponibile pe tot parcursul anului, la un click distanță și gratuit.
În primăvara anului 2024 echipa formată din Teodora Minea, Arina Vizitiu, Robert Kocsis și Andrei Mărgineanu a câștigat o finanțare nerambursabilă de la Administrația Fondului Cultural Național, cu care și-a propus să promoveze exprimarea artistică audio contemporană. Începând din luna august a fost lansat un apel național de dramaturgie prin care au fost selectate trei texte de teatru pe subiecte de interes pentru generația tânără, precum relația mamă-fiică, apartenența la comunitate, căutarea identitară sau șantajul sexual.
Mai multe detalii despre spectacolele AUZIT, la finalul interviului.
Răzvan Penescu: Ce e teatrul radiofonic? De ce teatru radiofonic? Care e diferența față de teatrul radiofonic marca Radio România Cultural (cel promovat la UNITER și FNT), teatrul radiofonic marca Teatrul Improbabil (numit teatru sonor), teatrul radiofonic marca Radio Guerrilla (mai mult un spectacol lectură)?
Echipa AUZIT: Teatrul radiofonic, sonor sau audio drama sunt în final nenumăratele forme prin care poți spune o poveste prin sunet. Noi alegem să punem accentul pe dramaturgie contemporană și pe tinerii lucrători în cultură (actori, sound designeri, compozitori, regizori), care mai greu ajung la Radio România Cultural sau la Radio Guerrilla. Și ei merită să fie AUZITi.
R.P.: Cum a luat naștere proiectul AUZIT. Teatru Radiofonic Online? Cât își propune să trăiască? Depinde strict de finanțarea AFCN sau e capabil să continue?
E.A.: AUZIT a luat naștere din entuziasmul unui început nou. Proiectul AUZIT. Teatru Radiofonic Online, așa cum l-am construit pentru finanțarea nerambursabilă AFCN a venit ca o completare la ideea inițială, un soi de pariu cu noi înșine, o provocare pentru a maturiza platforma. Mai sunt și alte sisteme de finanțare, alte formule prin care să asiguri continuitatea unei idei.
R.P.: Care au fost cele mai mari provocări în dezvoltarea acestui proiect și ce v-a surprins plăcut pe parcurs?
E.A.: Cel mai plăcut ne-au surprins oamenii, comunitatea care s-a conturat în jurul AUZIT. Provocările sunt forme de a învăța, care se transformă în introspecție și în noi povești.
R.P.: De ce ai nevoie ca să faci teatru radiofonic?
E.A.: Ai nevoie de o poveste bună și de nevoia de a o spune cu voce tare. Ai nevoie de multă creativitate și de puțin antrenament al acestui simț, pentru a gândi în sunet, mai puțin în imagini. Uneori ajunge și un microfon tras la laptop, un recorder cu care să te plimbi pe stradă și un program de editat sunet, dar ce se întâmplă cu ele dacă nu le articulezi coerent?
Întrebări pentru Teodora Minea (Dramaturg și manager de proiect)
R.P.: Ce înseamnă rolul tău de dramaturg în cadrul proiectului, dat fiind că toate textele sunt scrise de oameni tineri, ce au fost prezenți în proiect? Ce rol a avut dramaturgia în structurarea poveștilor din AUZIT și cum ați colaborat cu regizorii pentru a da viață textelor în format radiofonic?
Teodora Minea: Eu am terminat licența în teatrologie anul trecut, în 2023, iar pălăria de dramaturgă este doar una dintre multiplele roluri învățate în facultate. Primul episod de teatru AUZIT a fost un text de-al meu, Ce vrei să te faci când crești mare?, scris din dorința de a adresa probleme din ce în ce mai prezente: abandonul școlar, lipsa egalității de șanse și faptul că educația este departe de a fi gratuită. Am vorbit despre elevii care fac naveta de la sat la oraș pentru a-și continua studiile, însă textul a rămas într-un folder pe laptopul meu. Mă tot gândeam cum aș putea face auzită această disfuncționalitate a sistemului, să ajungă poate chiar la acei tineri care fac naveta.
Așa l-am contactat pe Robert, care a venit cu un univers sonor propriu al acestui text și am reușit împreună să-i dăm viață prin vocile actorilor (atunci încă studenți ai Facultății de Teatru și Film/UBB Cluj).
Asta nu este singura temă socială care ne preocupă pe noi, artiștii emergenți. Lipsa oportunității de integrare pe piața muncii, misoginismul, multi-tasking-ul pentru a te putea întreține, dreptul la locuire, sănătatea mintală, război, schimbări climatice sunt toate aspecte care ne afectează și care sunt slab reprezentate în format artistic la noi în țară.
Structurarea poveștilor AUZITe ține mai degrabă de o nevoie de a ne simți reprezentați pe plan cultural prin temele de interes pentru noi. Spunem povești cu voce tare pentru că așa ne facem auziți, online pentru că putem ajunge la un public mai divers și mai numeros decât ar putea încăpea într-o sală de teatru independent. În plus, mediul virtual îți lasă ocazia să experimentezi fără costul imens al unei chirii, care forțează abordarea unei logici de piață pentru sustenabilitate.
R.P.: Cele trei texte explorează teme intense și actuale. Ce te-a inspirat în selectarea acestor piese pentru proiectul AUZIT?
T.M.: Am fost surprinși de faptul că la primul nostru open call, la numai 3 luni după lansare, am primit peste 60 de piese din toată țara. Asta înseamnă că există o nevoie a tinerilor dramaturgi să se facă auziți, să fie implicați în procese creative și să construiască universuri adiacente realității contemporane.
Asumându-ne foarte clar componenta de experiment și de învățare, am ales, împreună cu Robert Kocsis și cu Ilinca Sithi, texte foarte diverse, care tratează probleme diferite, dar care spun și povești de actualitate. Mi-am pus pălăria de critic de teatru și am căutat sinceritate, personaje puternice și curaj dramaturgic. Și le voi lua pe rând:
Umami, de Teodora Savu construiește un personaj feminin puternic, care are o dizabilitate, dar nu se definește prin ea.
Copilul tuturor, de/cu Lucia Mărneanu este unul dintre cele mai sincere texte despre relația mamă-fiică și despre frica de a deveni adult pe care le-am citit până acum. Totuși, spectacolul sonor adresează o altă temă care decurge din această onestitate performativă: vulnerabilitatea actorului în procesul artistic.
Broscoiul, de Alex Gorghe ne-a surprins prin curajul dramaturgic de a transforma o poveste despre revenge porn într-un basm cu zâne și gnomi.
Nu dau mai multe detalii, cred că este important ca fiecare ascultător să-și mapeze propria experiență în timpul ascultării spectacolelor noastre. Ne dorim să arhivăm toate aceste povești, ca ele să fie mereu la un click distanță de public, mereu gratuite.
R.P.: Din perspectiva de manager de proiect, cum a fost să coordonezi această echipă?
T.M.: A fost primul proiect în care am fost coordonator full time și nu pot să spun că știam la ce mă înham. Aveam o vagă idee că va fi dificil, comparând cu alte proiecte în care lucrez, dar a fost incomparabil mai complicat decât ne-am așteptat cu toții. Am experimentat întârzieri masive ale tranșelor de finanțare, parteneri care s-au retras pe parcurs, pe lângă multă birocrație despre care nici nu știam că există când am aplicat. Implementând acest proiect simt că am învățat teoria din practică, iar următoarele finanțări vor merge ca pe roate.
Și pentru echipă a fost dificil, pentru că fiecare dintre noi mai lucrează și în alte (multe) proiecte pentru a se putea întreține, plus că mai suntem și studenți (Andrei și-a scris și susținut dizertația în timpul implementării proiectului). Visul meu este ca AUZIT să devină autosustenabil, iar pentru a ajunge la o astfel de performanță este nevoie să încercăm tot felul de sisteme și să construim împreună, prin feedback și ascultare.
Întrebări pentru Andrei Mărgineanu (Actor și manager de proiect)
R.P.: Care a fost rolul tău în proiect?
Andrei Mărgineanu: Rolul meu în AUZIT este (cel puțin momentan) unul mai degrabă rece, în sensul în care într-un proiect ca acesta, în care transmitem povești, sentimente, gânduri scrise sau nescrise, eu (alături de Teodora) fac posibil, din punct de vedere financiar și managerial, ca aceste produse artistice să existe.
Fiind într-adevăr și actor, îmi doresc să particip la acest proiect și dintr-o altă perspectivă, ceva ce se va întâmpla în curând.
R.P.: Cum a influențat colaborarea cu ceilalți membri ai echipei evoluția producțiilor și ce lecții ai învățat din acest proces?
A.M.: Să fiu succint, eu, Teo, Arina și Robert suntem patru tineri, angrenați în domeniul artistic fiecare în felul său, fiecare dintre noi parte din alte colective și proiecte cu din acest domeniu. Colaborarea noastră și calitatea acesteia sunt ceea ce au dus la punerea mai întâi în gând, apoi pe hârtie, iar pe urmă în practică, a ceea ce încă se creionează a fi teatrul radiofonic online AUZIT.
De la acest proiect și de la acești oameni frumoși cu care am plăcerea să mă distrez lucrând am învățat lucruri importante. Învăț din mers alături de ei lucruri noi, despre cât de vast și cât de important e domeniul artistic pentru a transmite mesaje prea dificil de transmis altfel, iar faptul că există un mediu cald face ca și produsele artistice AUZITe să fie la fel de calde.
R.P.: În rolul de manager de proiect, ce aspecte ale organizării AUZIT te-au atras cel mai mult și cum ai abordat aceste provocări?
A.M.: Nu m-a atras niciun aspect al organizării, cred că nu e un cuvânt foarte potrivit pentru viziunea mea vis-à-vis de managerierea și coordonarea de proiecte culturale. Mă atrag proiectele în sine, să fii manager de proiect este de multe ori o provocare nu chiar plăcută. Spre exemplu, atunci când lucrezi la un spectacol, fie el de teatru clasic, teatru radiofonic, dans etc. ai o libertate de creație foarte mare. Acesta este motivul pentru care am ales să devin actor. Pe de altă parte, managerierea unui proiect cultural, pe lângă stresul faptului că deciziile tale sunt vitale pentru ca acea libertate de creație mai sus menționată să se poată întâmpla, este și o profesie în care trebuie să înțelegi și să empatizezi cu segmentul cultural (dacă vrei să fii un bun manager cultural), dar mai important să poți lucra în niște parametrii clar stabiliți, cu reguli multe impuse de sursele finanțatoare ale proiectelor culturale. Cu atât mai mult dacă sunt surse de finanțare finanțate și ele la rândul lor de al nostru mare stat, recomand o cruce înainte de fiecare proiect.
Pot spune că, din punct de vedere profesional (și nu doar), sunt o persoană duală: cu un picior în apa caldă, cu celălalt în rece.
Mulțumesc.
Întrebări pentru Arina Vizitiu (Performer spoken word și manager comunicare)
R.P.: Spoken word-ul aduce o altă dimensiune teatrului radiofonic. A ajuns ceva din stilul tău personal de spoken word în dinamica poveștilor din cele 3 producții?
Arina Vizitiu: Mă consider poetă/performer spoken word, iar aici mă ocup cu comunicarea și imaginea AUZIT. Am venit în proiect deoarece cred în povești zise cu vocea tare, de acolo a pornit și ideea de AUZIT. cu punct la final.
Pasiunea mea pentru "spoken word" ca formă de artă comunitară tot de acolo vine. Am propus echipei de la început o direcție complementară - o serie de episoade de spoken word și despre performerii din România. Se numește Poezii de AUZIT., eu mă ocup cu curatorierea invitaților și sunt gazda acestei serii.
În viitor îmi doresc să avem mai multe colaborări interdisciplinare și să nu ne mai separăm între teatru sau poezie. Un audio performance poetic colaborativ este unul din visele mele.
R.P.: În calitate de manager de comunicare, cum ai construit strategia de promovare a AUZIT pentru a ajunge la un public cât mai divers?
A.V.: Ne numim "casa virtuală de joc cu sunete", dar pentru mine AUZIT. este și un spațiu de joc cu felul de a transmite idei către public. Faptul că suntem la început mă ajută să experimentez fără frică de eșec sau standarde prestabilite.
Multe proiecte culturale comunică foarte operațional, adică cu accent pe cum "trebuie" postat potrivit regulilor finanțatorilor, ci nu pe propria dorință de a ajunge la un public nou în spațiul virtual. E important să ajustezi registrul lingvistic ca să fii clar și pentru un public (încă) neinițiat, pentru că lipsa de comunicare despre ce faci, de fapt, numai sprijină stereotipul că lumea culturală e o bulă. Strategia de această comunicare cu publicul nu e numai o cerință a finanțatorului, e o oportunitate de a împărtăși ce faci cu cât mai multă lume.
Doream să fac altceva, însă simt că sunt puține exemple de bune practici în România din care să mă inspir. Am vrut să vorbesc cu tinerii, să mă adaptez la platforme de comunicare pe care le folosesc, plus să ajung la un public care nu are cultura pe feed-ul său în mod obișnuit sau nu are cum să ajungă în spații fizice culturale.
Suntem deja obosiți de formule de promovare clasice. Vrem un pic de fun, un strop de auto-ironie, un registru lingvistic adaptat la interesele noastre.
Așa că am postat (și uneori spamat) peste tot: de la Facebook și Instagram la TikTok și LinkedIn. Asta fără a mai vorbi de Youtube, Spotify și SoundCloud unde apar producțiile în sine. Și multe, multe mesaje pe Whatsapp.
În rest, coagulez strategia pe parcurs: încerc să împac dorința proprie de a experimenta cu nevoia de a fi înțeleși pentru a apropia publicul cât mai divers de teatru și poezie online.
R.P.: Ce impact speri să aibă această inițiativă asupra ascultătorilor și care sunt principalele mesaje pe care vrei să le transmiți prin munca ta și a întregii echipe?
A.V.: Cred mult în potențialul formatului audio ca punte de legătură eficientă între artiști și cei care apreciază arta - eventualii povestitori și ascultători.
Doresc ca ideile, indiferent de forma artistică, să ajungă cât mai ușor la public. Ca specialistă în comunicare, am observat că a face asta e deseori mai greu pentru zona culturală.
În același timp e greu să atragi un public tot mai ocupat. Cum îmi place să zic: când o bună parte a zilei o petrecem în drum de la punctul A la punctul B, rareori mai ajungem la C - Cultura, în orice formă ar fi ea.
Așa că mi-am propus: de ce să nu prindem ascultătorii în timp ce sunt pe drum, în tranzit? La lucru sau facultate, poate chiar atunci când gătesc, plimbă câinele sau iau o pauză de masă. Cu prețul chiriilor în continuă creștere și calendarul tot mai plin, de ce să nu venim noi în căștile oamenilor?
Iar dacă ajungem în căști la persoane noi, poate creștem interesul și pentru spațiile teatrale independente sau pentru seri de poezie performativă/spoken word care ne sunt atât de dragi. De acolo și provine motto-ul nostru: "Fiecare artist merită să fie AUZIT."
Continuând, cred că ascultătorii merită să audă idei noi, contemporane, de la tinerii artiști.
Întrebări pentru Robert Kocsis (Regizor și director artistic)
R.P.: Regia radiofonică necesită o abordare diferită față de cea scenică. Ce ai descoperit despre această formă de artă și cum ai adaptat stilul tău regizoral pentru AUZIT?
Robert Kocsis: Lucrând la spectacole sonore, am descoperit că funcționează asemănător cu crearea unui film documentar. La ambele moduri de exprimare regia se face mai mult la montaj. La înregistrări de multe ori actorii se simțeau "pe gol", nu aveau cu ei universul sonor, fiindcă că nu am înregistrat pe locație. Așa că le era poate uneori greu să știe întregul, chiar dacă eu am încercat să le prezint universul sonor. Însă la montaj se face de fapt regia, aveam replici care mi se păreau prea scurte, îi spuneam lui Andrei Bobiș (sound designer-ul de la Studio Cirkular) că ar fi mișto să fie mai lungi, din două click-uri rezolva asta. Mai există cazurile în care poate scena nu are emoția pe care ți-ai dori-o și atunci, fiindcă ai luxul să schimbi ordinea replicilor, făceam asta și scena devenea total altceva.
R.P.: În Broscoiul, temele iubirii, trădării și rușinii publice sunt abordate într-o manieră jucăușă. Ce te-a atras la această piesă și cum ai construit universul sonor al acesteia?
R.K.: M-a atras faptul că abordează tema revenge porn-ului într-o formă de basm, aceste două contrapuncte simțeam că funcționează foarte bine, creau o atmosferă care scoate în evidență toată tema. Universul sonor l-am construit imaginându-mi un mix din lumea auditivă a basmelor și a vieții de adolescent contemporan. Mi-am pus textul în stânga, iar universul sonor în dreapta. Am tot scris și corectat până am ajuns la o formă de început cu care să lucrez la montaj.
R.P.: Cum a fost să îți asumi postura de regizor alături de Sitaru și Stihi, oameni cu ceva mai multă experiență?
R.K.: La AUZIT. nu prea căutăm experiența, contează cum te raportezi la sunet. Uneori poate se întâmplă ambele. Ilinca Stihi e una dintre persoanele căreia îi datorez mult pentru că am ajuns să fiu atent și să pun preț atunci când vine vorba de arta făcută cu sunet. Deci a fost o bucurie să știu că am un motiv în plus să am discuții cu ea despre această formă de artă. Iar Adrian Sitaru e persoana cu care de fiecare dată când discut, îmi dă curaj să mă arunc înainte cu orice îmi propun, fără să mă gândesc dacă am experiență sau nu.
R.P.: Din perspectiva de director artistic, cum ai ghidat întregul proiect pentru a crea o coerență artistică între toate producțiile incluse?
R.K.: Ne-am ghidat după textele primite. A fost important pentru mine să abordeze teme contemporane, să vorbească despre ceva care arde. Subiectele tratate în piesele alese par să fie discutate destul, dar niciodată epuizate. Fiecare spectacol are o voce distinctă, iar echipele care au lucrat la ele se raportează cu entuziasm și plăcere față de jocul cu universul sonor. În nici un moment nu mi-am dorit coerență în producțiile finale, mai mult mi-am dorit să fie diferite, ca să auzim și să simțim cât de mult se poate face doar cu sunetul.
(Foto Ioan Pan: @ioan_pan_photography)
Cele trei spectacole radiofonice disponibile pe canalele online AUZIT sunt:
Umami de Teodora Savu:
Estera visează să devină dansatoare, dar de la 15 ani viața i se va schimba. De atunci totul se transformă într-o cursă printre refuzuri, subestimări, schimbări de drum, îndrăgostiri și revelații, scopul ultim fiind mereu același: să fie percepută ca fiind normală. Când nu are soluții, când nu mai vrea nimic, când a obosit de lume, Estera gătește - căutând continuu, obsesiv rețeta fericirii în Umami.
Cu: Dana Marineci, Cătălin Mirea, Mihaela Mihăescu, Alina Tofan, Andrei Pop
Captare sunet și Sound design: Andrei Pop
Muzica originală: Rareș Popescu
Regia artistică: Ilinca Stihi
Mulțumiri: 4proof film, Restaurantul Balls , Arkia Creative Home, Fiona Afodorci, Vlad Bîrză
Copilul tuturor cu și de Lucia Mărneanu:
Mizând pe o construcție regizorală minimală, dar dinamitat de jocul actoricesc, Copilul tuturor este un one woman show care explorează aspectele problematice ale relației mamă-copil. El începe cu imaginea idealizată a mamei, trece apoi prin fațetele și urmele unei conviețuiri otrăvite și se termină cu licărul unei posibile vindecări, cu asumarea ca individ adult, desprins de figura maternă. Cel puțin asta își propusese Lucia să facă în această piesă autobiografică, dar lucrurile au luat un pic altă întorsătură când l-a întâlnit pe Adi Sitaru, regizorul versiunii radiofonice a spectacolului.
Cu participarea: Adrian Sitaru, Robert Kocsis, Teodora Minea
Regia: Adrian Sitaru
Înregistrări audio, post-producție, sound design - Andrei Bobis, Cirkular.
Broscoiul de Alex Gorghe
Broscoiul este o fabulă contemporană despre iubire, trădare și rușine publică. Zâna și Broscoiul, un cuplu fericit dintr-o pădure fermecată, trec printr-o criză când Broscoiul îi cere Zânei un "secret" intim. Deși ezită, Zâna cedează, iar Broscoiul trădează acest gest, răspândind secretul și distrugând reputația Zânei. Pădurea o stigmatizează pe Zână, iar scandalul îi ruinează viața. Piesa explorează teme precum intimitatea, responsabilitatea și efectele devastatoare ale expunerii publice, într-un amestec de umor și tragedie.
Cu: Ilinca Petra Meșter, Victor Muntean, Anca Munteanu, Alex Tudor
Regia: Robert Kocsis
Înregistrări audio, post-producție, sound design - Andrei Bobis, Cirkular.
Mulțumiri: Casa Tranzit
Tinerii artiști pot fi AUZITi și urmăriți pe:
YouTube: https://www.youtube.com/@auzitt
Spotify: https://open.spotify.com/show/0B4S9zGBprqIZtdrYhMJoC?si=bc84abc507274e71
Facebook: https://www.facebook.com/auzitt
Instagram: https://www.instagram.com/auzitt