Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Portrete

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Tulburătoare atingere a inspiraţiei [Nora Iuga]


Gelu Vlaşin

05.05.2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Nora Iuga

Remarcabila poetă şi prozatoare, Nora Iuga este şi o traducătoare de înaltă clasă. Una dintre cărţile tălmăcite în limba română aproape că nu mai are nevoie de prezentare: Gunter Grass - Toba de tinichea. A mai tradus August Strindberg, E.T.A. Hofmann, Elfriede Jelinek, Herta Muller, Ernst Junger, în total peste 10 cărţi. Un număr asemănător regăsim şi în cazul volumelor de poezie pe care le-a publicat. Ultima ei carte - romanul Sexagenara şi tânărul, apărută de curând la Editura Albatros, are deja un mare succes, remarcat şi de critică şi de cititorii fideli, datorat curajului şi dezinhibiţiei cu care a fost scrisă, dar şi rafinamentului intelectual dovedit de autoare, prin vocea personajului principal, care te provoacă la lectură într-un mod irezistibil.

Crescută într-o familie de artişti, înconjurata de o atmosfera boema (tatăl - violonist, mama - balerină), Nora Iuga consideră că a avut o copilărie foarte frumoasă. Încă din acea vreme, s-a născut în ea o imensa atracţie pentru tot ce se cheamă artă şi probabil că, în acest fel, şi sensibilitatea ei s-a rafinat mai repede. La 6 ani călătorea deja în Germania, Belgia, Olanda, unde părinţii aveau turnee, formându-şi încă de pe atunci un spirit european. În acest mod a reuşit să înveţe limba germană, care de-a lungul timpului s-a dovedit a-i fi creatoare de destin. Reveniţi în ţară, părinţii au înscris-o la Ursulinenkloster - Institutul Catolic de Maici din Sibiu, unde a rămas timp de trei ani.

Atmosfera stranie din institut avea să marcheze profund existenţă poetei, acest lucru remarcându-se în textele pe care le-a scris. Amintirea instrumentelor de tortura din vremea Inchiziţiei, pe care le-a văzut în timpul vizitării vechilor catedrale germane, avea să-i producă insomnii şi viziuni terifiante, diavolul şi moartea devenind prezenţe permanente în nopţile zbuciumate care au urmat. Fără îndoială că aceste elemente aveau să-i deschidă porţile către poezie. De atunci, personalităţii Norei Iuga i s-au mai adăugat cele două dimensiuni esenţiale, care apar frecvent în textele sale: milă şi frică.

A început să scrie versuri în clasa a două la Institutul Catolic: în timp ce tatăl ei cântă la vioara un poem de Jeno Hubay, Nora Iuga a simţit o vibraţie puternică şi muzică a început să se transforme în cuvinte. Atunci a trăit pentru prima oară tulburătoarea atingere a inspiraţiei. Probabil din această cauză, Nora Iuga nu suporta calificativul de profesionist în poezie şi nu şi-a făcut niciodată o meserie din scris.

Întâlnirea, în tinereţe, cu scriitorul Miron Radu Paraschivescu avea să-i pecetluiască şi ea destinul. El a fost primul care s-a entuziasmat în faţa poeziei scrise de ea, el a fost cel care a declarat-o poetă adevărată şi a primit-o în grupul oniricilor, el i-a scris prefaţa la primul volum, Vina nu-i a mea - 1968. Nora Iuga se declara mândră că a debutat în acelaşi an şi chiar în aceeaşi lună cu scriitorul Virgil Mazilescu, cu care dealtfel a rămas prietenă până la moartea prematură a acestuia.

Când a obţinut prima oară premiul pentru poezie, a fost foarte fericită tocmai pentru ca nu se aştepta deloc la el. În această neaşteptare consta şi secretul fericirii, recunoaşte poeta. Să crezi că nu ţi se cuvine nimic şi că tot ce ţi se dă e o favoare. Din acest punct de vedere, Nora Iuga se consideră un om care a primit toată viaţă daruri. Bucuria ei cea mai mare este că a avut şansă de a obţine Premiul Uniunii Scriitorilor la toate cele trei genuri: poezie, proză, traducere.

Beneficiind în primii ani de facultate, la germanistică, de câţiva profesori extraordinari - George Călinescu, Ion Vianu -, scriitoarea Nora Iuga consideră că literatura de azi este pe un drum bun.

Este îndrăgostită de trandafirii galbeni şi de pisică ei, Dracula în vîrsta de 11 ani - rămasă singurul suflet cu care comunică în intimitatea casnică - şi-i apreciază pe scriitorii tineri, promovându-i la Cenaclul Uniunii Scriitorilor pe considerentul ca un cenaclu este un ferment pentru literatura.

din nou noaptea ca-n adolescenţă / prin bucătarii poemele mele bezmetice / tu care ştiai atât de bine / să citeşti stările / să le legi de cauzalităţi nevăzute / tu care aveai un voal negru / acopereai cu el veioza / când voiai să-ţi găseşti / pivniţa trupului / acolo pe geam în colţul din stânga / fluturele cu cap de mort / şi tu cu amorurile tale / mototolindu-ţi cearceafurile / în gândul unei femei imaginare / tu alergând sub felinarele roşii / când sperma când ploaia când liniştea / îşi disputau spaţiul dintre două rugăciuni / poţi să faci ce vrei / eu tot te aduc fără să ştii / în această hârtie neruşinată / fiecare poem e un viol / fiecare ficţiune e refugiul unui masochist / de unde nevoia asta / de inteligenţă a sexului / de unde atâtea curbe insinuante / în sângele ciclic al trandafirului / mă gândesc la bărbatul răstignit / pe crucea unei femei / mă gândesc la aerul roşu / din nara unei vite înjunghiate /

(Prolog - volumul Capricii Periculoase, Editura Vinea, 1998)

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer