9

Notă: click aici pentru versiunea cu puncte de suspensie.

am încercat să îi găsesc o înlocuitoare trăisem cu ea suficient de mult ca să capăt un soi de dependenţă îmi doream atît de mult o femeie (numai una, numai a mea) tot atît de mult pe cît superiorii mei îşi doreau dosurile fiecărui nou recrut pierdeam nopţile şi solda din bordel în bordel posedînd şi comparînd căutînd dar Maria nu mi-a lăsat nici o şansă odată cu lichidul verzui scurgîndu-i-se pe gîtlej s-a scurs şi unicitatea ei şi-a luat viaţa în modul cel mai egoist cu putinţă numai pentru că mă iubea pe mine singurul lucru care o individualiza şi în care se regăsea ca om ca femeie şi pentru că nu mai suporta aceasta victima unei morale cu care Athena nu fusese niciodată obişnuită intram pe uşile curvelor cu aceeaşi binecunoscută sfială şi ieşeam întotdeauna trîntind uşa nemulţumit turbat gata să ucid gata să instaurez noi reguli de viaţă noi instincte şi uri un bestiar într-adevăr insuportabil o pedeapsă absolută niciodată suficient de cinic ca să duc pînă la capăt aceste gînduri sălbatice pînă într-o noapte trecînd prin faţa cămăruţei ei sărăcăcioase din care nu răzbătea nici o lumină în care am descoperit vinovatul într-o noapte în care ştiam cine trebuie, în sfîrşit, anihilat o noapte în care mi-am spus "ajunge!"

era una din acele nopţi dinadins create de zei ca să te facă să iei o mare hotărîre o noapte în care întunericul căpăta, ca niciodată, nuanţă una în care invizibile aripi băteau alertate aerul stăteam rezemat de pulpele puternice al statuii lui Hercule cu sexul său chiar deasupra capului precum o ameninţare priveam fără nici o ţintă nici gîndurile nu mai păreau a-mi da importanţă golit de propriul ego incapabil să mai reacţionez la stimulii fiinţei aşteptînd apoi m-am ridicat încet, fără grabă părăsit pînă şi de gestul reflex de a-mi scutura hainele şi am pornit agale spre marginea cetăţii acolo unde îmi petrecusem cea mai mare parte a copilăriei eram atras ca de un magnet invizibil nici un gînd să mă opun nici un gest de autoapărare împotriva cărei ameninţări? zidul din sud înalt şi mîndru esenţa civilizaţiei greceşti arhetipul unei mentalităţi sănătoase din care, din cînd în cînd, se năşteau accidente l-am escaladat fără să mă poticnesc îl ştiam atît de bine nu era nici o piatră pe care să nu fi pus vreodată mîna nici un orificiu în care să nu-mi fi ascuns obiectele de joacă nici o palmă de pe spinarea lui din care să nu mă fi aruncat în imaginaţia crudă, de copil urcam pe el de parcă urcam pe mine mă escaladam şi cu fiecare metru parcurs simţeam cum se dezvoltă în mine o dorinţă necunoscută pînă atunci un copac cu o rată de creştere uimitoare şi care tindea să mă înlocuiască mă priveam cu ochii minţii şi nu reuşeam să mă recunosc şi nu mai trebuia să fac decît un pas un pas anonim printre milioanele de paşi pe care îi mai făcusem prin cetate prin cazarmă prin campaniile de cucerire sau prin cele de apărare un pas neutru, ca un vînt scăpat de vreun soldat adormit după o cruntă beţie am inspirat adînc am ridicat mîinile am închis ochii

descoperisem că sînt şi laş căutînd asiduu către cea mai evidentă calitate a mea am descoperit-o pe aceasta - laşitatea am coborît de pe zid înainte de cîntatul cocoşilor stors vlăguit gîndindu-mă doar dacă nu cumva aveam să întîrzii la apelul de dimineaţă strecurîndu-mă pe lîngă zidurile păzite ale cazărmii bine păzite testînd pe propria piele teama ordinară de a nu fi prins şi de a nu fi pedepsit cum puteam? cum puteam comite un gest sublim, absolut? cum puteam învinge un destin, fie el şi mediocru, dacă îmi era frică să nu primesc cîteva zile de arest? dacă mă temeam şi pentru un simulacru de sacrificiu din care nu aveam decît să ies teafăr viu şi nevătămat cel mai probabil acelaşi nu mai trebuia decît să escaladez gardul dinspre sud cel mai scurt şi cel mai puţin păzit de fapt, eram deja deasupra, mă pregăteam să-l sar în suflet mi se instaurase deja un fel de armistiţiu o amînare mulţumitoare şi motivată suficientă ca să mă pot privi în oglindă mă gîndeam cu o plăcere ascunsă şi abia disimulată la dimineaţa ce se ivea deja adunam oştile risipite ale ego-ului şi mîna aceea grea căzîndu-mi pe umăr precum o sentinţă fusesem prins n-am comis nici un gest de a scăpa deşi ştiam că eram ager puteam să scap uşor de braţul acela care trăda pe lîngă forţă şi oboseală puteam chiar să-l rup puteam să fug dar n-am făcut nimic paralizat de propria-mi curiozitate ieşisem din trup şi urmăream curios ce avea să mi se întîmple ce experienţă mai puternică decît cea pe care tocmai o ratasem un exerciţiu de maturitate acceptarea tacită a pedepsei care a şi venit

Didoris a fost singurul care a aflat aerul meu abătut, refuzul de a mai dialoga cu el, tentativa de a-l lovi m-a luat de mînă într-o bună zi şi m-a readus în locul în care îmi ratasem moartea noi doi pe zidul fierbinte îndreptaţi cu faţa spre mare vîntul răsucindu-se prin păr şi prin haine m-a pus să privesc înainte şi să-i descriu ceea ce văd i-am vorbit despre stîncile albe din stînga noastră despre turmele de capre ce păşteau la buza cetăţii despre sclavii care intrau şi ieşeau purtînd cu sine coşuri mari de pietre despre soldaţii ce păzeau cetatea despre plantele răsfirate peste tot despre mirosuri şi imagini despre senzaţii şi sunete despre cerul albastru de deasupra noastră despre păsările colorînd decorul pe nesimţite am ajuns să-i vorbesc despre mine despre locul meu incert în această conjunctură despre disperarea insuportabilă şi despre dificultatea de a ascunde ceva atunci cînd mi-aş dori cel mai mult să vorbesc despre umilinţa ce a trebuit să o îndur şi despre sentimentul frustrării conferit de lipsa de curaj începusem să strig, nu mă mai puteam stăpîni îi urlam un urechi încercam să scap de povara urii, de nevoia de a ucide de-a valma, pe oricine, vinovat sau nevinovat, soldat sau civil, copil sau adult i-am mărturisit că în momentul acela îmi stăpîneam cu greu gestul de a-l împinge de pe zid o, zei! cît de aproape a fost Didoris de moartea lui nu trebuia decît un semn, o reacţie, ceva care să mă facă să cedez dar el n-a făcut nimic altceva decît să mă asculte n-a făcut decît să-şi deschidă generos inima şi să-mi lase liber drumul ca să mă descarc în ea iar eu am abuzat inconştient acum ştiu că îi făceam un rău ştiu că suferea sub asaltul defulării mele nemăsurate ştiu că încrederea lui în mine se transformase într-un religie moartă nu i-am mulţumit niciodată pentru asta nu i-am mulţumit pentru nimic

un paznic bătrîn de bună seamă apoi lama rece a săbiei lui scurte atingîndu-mi gîtlejul şi glasul gîjîit poruncindu-mi să-mi lepăd pînza eram paralizat aşadar urma să trec prin botezul indecent al violului acum, în spatele unui zid întunecos prea devreme bucuros că tocmai descoperisem că viaţa merită trăită nu oprobiul în faţa camarazilor mai vîrstnici nu pedeapsa bolovanilor de piatră nu consemnarea în cazarmă nimic care să-mi implice imaginea publică nimic care să scoată totul la iveală nimic care să împingă lucrurile înainte şi să le simplifice şi asta numai pentru că era vorba de mine de caracterul meu unic la care contribuiseră chiar zeii şi împotriva căruia complotau acum adăugînd tuşe groase violent repartizate pe o personalitate cu tendinţe paranoice eram prin în cuşca propriului ego iar în acel moment tocmai se încuia lacătul cu penisul tare al unui paznic m-a pătruns cu violenţa unui berbec grijuliu şi versat, îmi îndesase înainte în gură cîrpa pe care tocmai mi-o smulsese de pe fese strîngeam acum de ea suportînd tăria muşchilor lui genitali avea un penis enorm sau aşa îl percepeam eu îl mişca înapoi şi înainte, precipitat, grăbit, de parcă tocmai se pregătea să moară cu o mînă înfiptă în umărul meu drept, iar cu cealaltă fărîmînd piatra zidului de care mă înţepenise bolborosind cuvinte fără înţeles însoţindu-şi mişcările cu isonuri guturale dominîndu-mă iar la final, într-un tremur accentuat terminîndu-se

eram furios eram furios eram furios nu mă puteam obişnui cu ideea unui asemenea ratări ego-ul care se pregătea acum să mi se întoarcă împotrivă şi mai aveam puţin o, zei! nu lipsea decît o brîncă un rest de curaj, o nebunie, o ieşire din schemă ce dovedisem altceva decît moftul unui tînăr descoperindu-şi, pentru prima oară, vulnerabilitatea contactul tactil şi patetic cu moartea nu, nu aveam să devin niciodată cineva un reper existenţial pentru alţii sau măcar pentru propriul ego aveam posibilitatea să scap de sentimentele acelea apăsătoare să-mi valorizez laşitatea şi lipsa de apetit pentru luptă să-mi afişez în cel mai public loc cu putinţă protestul negarea unei stări de fapt paşnicul refuz pe zidul alb înconjurat doar de întuneric şi de o adiere slabă a unui vînt idiot l-am coborît abătut dală cu dală, metru cu metru încă insuficient convins de alegere încă gîndindu-mă că mai aveam puterea să mă întorc şi să mă abandonez înălţimii puterea mea creştea cu cît mă îndepărtam mai mult de construcţie descopeream uimit cît de odios puteam fi, cît de mic cît de lesne îmi era să-mi tîrăsc fiinţa prin false infernuri şi cît de atent să le evit pe cele reale cît de mult îmi păsa, de fapt, cît de mult şi cît de treaz în faţa acestei întregi revelaţii violul acela nu putea cădea decît ca o sentinţă sau ca o pedeapsă

ştiam cine fusese chiar dacă fugise după ce şi-a şters penisul de fesele mele încă spîne îi auzeam paşii grăbiţi să-l îndepărteze şi, astfel, să-l ascundă în întuneric şchiopăta era unul dintre soldaţii aceea bătrîni, antipatici al căror acces la orgii fusese obturat de ceilalţi mai tineri mai virili în cazarmă funcţiona o selecţie dură a abjecţiei numai cei capabili să meargă pînă la capăt numai cei pentru care viaţa conta tot atît de puţin cît şi rebelă indigestie numai cei ale căror mîini erau pătate cu sînge proaspăt în exces numai aceştia se putea bucura de farmecul excesiv al decrepitudinii numai ei aveau dreptul să escaladeze Olimpul absurdului şi de acolo să maimuţărească nemurirea negînd-o cel care mă violase fusese exclus acumulase atîtea frustrări atîta ură simţea nevoia să şi le extirpe se afla la limită ori el ori ele iar eu nimerisem acolo în momentul în care, probabil, se pregătea să-şi curme viaţa dacă m-aş fi aruncat de pe zidul din sud, el şi-ar fi retezat cu precizia unui vechi combatant carotida laşitatea mea de a-mi lua viaţa, l-a salvat la rîndu-i dar numai pentru puţină vreme pentru că hotărîsem să-l ucid era prea mult trebuia să o fac echilibrul fragil instaurat între mine şi ei fusese distrus armistiţiul tacit fusese încălcat iar cel care o făcuse trebuia să plătească în numele unei morale strîmbe, a unui moft existenţial nu mai era decît o chestiune de zile

continuam să merg la teatru, de data aceasta la vedere îmi luasem libertatea de a-i înfrunta pe faţă niciodată prea curajoşi ca să mă extermine (eram totuşi unul de al lor) niciodată prea determinaţi ca să mă pedepsească probabil că, în discuţiile lor discrete în care mă judecaseră ajunseseră la concluzia că încalc prea puţine reguli ca să intru în jocul subtil al eliminării credeau că acest comportament deviat nu era decît rodul copilăriei mele de timpuriu terminate credeau că timpul mă va recupera pentru armată şi m-au lăsat în pace puteam sosi la orice oră aşa cum puteam pleca la orice oră cu condiţia de a respecta orarul antrenamentelor de luptă amintirea Mariei se mai estompase dar rămăsesem cu obiceiul frecventării bordelurilor Athenei eram un client recunoscut tinereţea mea încă crudă se irosea lin prin paturile divelor de cartier şi cu fiecare noapte pierdută acolo simţeam cum mă irosesc simţeam că, de fapt, eram la fel ca toţi ceilalţi, că nu eram nici pe departe personajul unic populînd un spaţiu advers numai ca să îi dea culoare că nu făceam nimic special nimic care să confere vieţii o nouă perspectivă nimic care să îmbogăţească cosmosul cu o altă mică dar decisivă experienţă eram un nimeni şi lucrul acesta mă speria din ce în ce mai mult trebuia să fac ceva gîndul acesta, mai întîi abia insinuat între partidele de perversiuni la care mă dedam cu o pasiune greu de explicat, prindea tot mai multă putere cu cît mă apropiam de vîrsta de 20 de ani era vîrsta cînd urma să mi se ofere grad şi arme şi să mi se înmîneze oficial dreptul de a ucide şi de a fi ucis pe cîmpul de luptă pentru zeii Olimpului pentru Athena pentru curvele ei delicioase şi pentru o istorie ce mai trebuia împinsă cu un pas înainte

cetatea traversa o perioadă dubioasă Temistocles se pregătea să urce pe tron mişcările politice, la care majoritatea rămîneau indiferenţi, pe mine mă pasionau eram atent cu luptele duse perfid între partide toţi indivizii aceea cu carnea moale inşi curaţi, eleganţi oripilaţi de tot ce înseamnă mizerie, de tot ce înseamnă lacrimi dar gata să trimită la moarte întreaga suflare a Athenei mă fascinau esteticieni ai crimei ai pumnalelor înfipte pe la spate ai discursurilor sforăitoare despre viitorul cetăţii iar oastea lui Darius era din ce în ce mai aproape cetăţile din jur se pregăteau de trădare nici una nu era cu adevărat de partea noastră se simţea în aer iminenţa conflictului dar nu se impacienta nimeni politicienii cetăţii veneau în continuare la teatru îşi pierdeau nopţile în aceleaşi chefuri detestate de demos îi invidiam pentru asta pentru eleganţa cu care scrutau un viitor nesigur pentru optimismul bolnav pe care şi-l afişau pe feţe aş fi vrut să fiu ca ei aş fi vrut să mă nasc într-o familie bună să fiu plimbat prin cele mai celebre şcoli ale regatului să călătoresc să-mi desăvîrşesc iniţierea pentru ca apoi - îmbogăţit şi imun la durere - să revin şi să conduc să ţin sub papucul meu uşor gloata uşor eterogenă a Athenei să-i admir dimineaţa în secret pe sclavi să le urmăresc mulţumit sacrificiul făcut pentru bunăstarea mea să încurajez cu cîte un edict masa vie a metecilor şi s-o înnobilez cu iluzia libertăţii să cred că zeii m-au ales pentru a fi mîna lor dreaptă şi să mor fără să aflu că, de fapt, m-am înşelat ştiam că asta nu se va întîmpla vreodată dar nu sufeream învăţasem că pentru vise nu trebuie decît să te bucuri şi mă bucuram uneori, în sinea mea mă bucuram

iar cel mai mult am fost bucuros atunci cînd l-am ucis pe nemernic mă întreb şi acum, unde am ascuns atîta ură atîta plăcere de a ucide atîta extaz pentru că asta am simţit atunci înfigîndu-i între omoplaţi tăişul subţire al stiletului de cadet l-am pîndit zile întregi exercitam asupra lui o presiune continuă şi îl lăsam să ştie asta la masă mă aşezam întotdeauna în faţa lui la instrucţie îl alegeam drept partener de luptă căutam mereu să-i fiu aproape precum un cîine precum o umbră un gînd urît nu i-am lăsat nici o şansă depăşise vîrsta de 50 de ani corpul lui păstra urmele mai multor răni decît toate rănile copiilor Athenei la un loc luptase în atîtea expediţii, împărţise atîta moarte şi scăpase miraculos de propria lui dispariţie văzuse jumătate din Balcani traversase cîteva mări şi totuşi acum îi era frică îi simţeam teama cum i se scurge în vene precum o otravă dorinţa mea de răzbunare îl copleşise şi alături de aceasta sentimentul de vinovăţie cu care nu se mai întîlnise niciodată era scurt, tăcut şi umil unul căutîndu-şi plăcerea prin locurile ascunse ale cazărmii pe acolo pe unde cădeau de obicei drogaţii sau beţivii l-am strîns în corzi tot mai rigide şi, iată-l, în sfîrşit singur într-o noapte împins de propria sa insanitate la pîndă m-am apropiat şi l-am înjunghiat o dată de două ori de trei ori de 26 de ori prin spate la fel cum îmi înjunghiase el fecioria în linişte, răbdător, gemînd de plăcere cînd am plecat era încă în picioare, rezemat de zid profilul lui stîlcit de planul pietrei bazaltice producea o imagine şocantă sîngele scurgîndu-i-se în gură pentru că nu avea loc să cadă genunchi înmuiaţi şi braţele inerte de parcă cedase de parcă se ruga atunci ar fi trebuit să mă trezesc ar fi trebuit să devin brusc oripilat şi îngrozit de ceea ce făcusem ar fi trebuit să-mi dau seama că nu rezolvasem nimic că nu făcusem decît să înlocuiesc un delict cu un altul dar n-am simţit decît plăcere şi am împărţit-o în noapte aceea cu o prostituată pe care întîmplător o chema Maria