30.07.2003
Adrian Majuru
Bucureştii mahalalelor
Editura Compania, 2003





Citiţi un fragment din această carte

*****


Nostalgie



Nostalgie: Sentiment de tristeţe, de melancolie provocat de dorinţa de a revedea un loc iubit, o persoană apropiată sau de a retrăi un episod din trecut (DEX)

... Deşi filozoful antic prevenise că nu ne putem scălda de două ori în apele aceluiaşi rău, dorinţa, profund omenească, de a regăsi "cărarea pierdută" şi de a retrăi un episod din trecut este cu mult mai puternică şi înăbuşă orice filozofie.

Sentiment prin definiţie "reacţionar", căci aspiră să învie un trecut care nu se mai întoarce, după '90 - ca întotdeauna după marile revoluţii - nostalgia s-a politizat rapid şi excesiv: "nostalgicii" îi denumesc, sub pana multor condeieri grăbiţi şi opaci, pe cei ce suspină pe ruinele trecutului comunist, pe melancolicii covârşiţi de dorinţa, un pic bovarică, de a retrăi un episod din acel trecut, fie acesta chiar şi celebrele cozi nocturne din acele vremuri apuse.

Pe fondul unei stări generale de melancolie bolnavă, dar şi al crizei de repere şi modele, au apărut, în opoziţie cu primii, un al doilea val, de nostalgici ai "interbelicului", care încep să-şi reamintească "dureros de dulce" anii dintre războaie ca pe o fericită "la belle epoque", în violent contrast cu perioada "neagră" abia încheiată. Apar cărţi de memorii, jurnale - singură "literatura de sertar" - care, deşi nu idilizează deloc "interbelicul", sunt citite, chiar şi de intelectuali lucizi, cu ochii aburiţi de o intensă nostalgie livrescă a acelei "fericite" epoci. Bucureştiul "interbelic" e perceput ca o "vedere din parfumerie", "întoarcerea în Bucureştiul interbelic" dobândeşte, sub pana înmuiată în nostalgie livrescă, inflexiuni de romanţă de mahala, înduioşată şi înlăcrimată. Idealizarea unei epoci sub apăsarea prea umanei nostalgii şi a derutei pricinuite de lipsa de repere face din acea epocă un paradis molatic, un depozit al suspinelor de romanţă sau, ca să fim în tonul zilei, de "manea"...

Bântuiţii de astfel de nostalgii interbelice care stabilesc un contrast maniheist între două epoci nu atât de contrastante sub aspectul stilului de viaţă şi al moravurilor dominante nu vor "înghiţi" uşor Bucureştii mahalalelor - monografia istorică excepţională pe care o publică la Editura Compania tânărul cercetător Adrian Majuru: ei vor da acolo de un oraş urât şi neîmplinit, "fermecător", ca şi azi, prin contraste de neconciliat, peste "periferia ca mod de existenţă" plină de umanitatea reală interbelică a "pârliţilor născuţi în mizerie, trăiţi în chinuri, având cârciuma drept singură distracţie". Va fi greu pentru nostalgicii livreşti ai "interbelicului" parfumat cu Chanel să o ia la vale pe cunoscuta Cale a Rahovei "ceva mai lungă decât căscatul unui vardist de noapte, să-şi ducă maşinal batista la nas străbătând strada Onoarei" şi alte locuri emanând nostalgii... olfactive, sau - cum zice marele sociolog Henri Stahl într-o carte "interbelică" - "emanând duhori pestilenţiale". Fi-va născător de nostalgii interbelicul "Cartier al Veseliei", "o colecţie încurcată de uliţe şi fundături, de case turtite şi bordeie abia vizibile", cu "cele 92 de cârciumi la o populaţie de 10.000 de locuitori, revenind de fiecare cârciumă 108 locuitori"? În Griviţa-Cuţarida (aceea din Groapa lui Eugen Barbu) în 1925 - spun documentele Sectorului III Albastru - majoritatea caselor erau mici, din bârne sau nuiele bulgărite cu pământ, "cocioabe în care se îngrămădeau 7-8 persoane". După Cartierul Veseliei venea Parcul Fericirii, cu "locuinţe unde mizeria mocneşte crunt".

Asta-i realitatea din dosul nostalgiilor după o epocă şi un oraş interbelic al cărui "suflet" e produsul pipernicit, nici azi crescut, al celor 120 de mahalale (în frunte cu celebra Mahala Calicească!) menţionate în documente. În Bucureştiul interbelic, ca şi în cel de azi, sunt "băgate" mai multe oraşe, ca păpuşile în Matrioşca rusească...

Impresionantă monografie istorică a lui Adrian Majuru a fost lansată miercuri, 23 iulie. Sunt invitaţi să o citească toţi oamenii sănătoşi, dar şi bolnavii de nostalgie ai Bucureştiului "interbelic": dacă nu-i vindecă de tot, Bucureştii mahalalelor poate măcar calma printr-un duş rece nostalgia după ceva ce nu mai e şi nici n-a fost ca în romanţele ce i se dedică...

(Cronică apărută în Adevărul, iulie 2003)

0 comentarii

Publicitate

Sus