Postfață la Crematoriul înghețat: mărturie de la Auschwitz

Citiți un fragment din această carte aici.


Fără ca József Debreczeni să știe pe vremea aceea, la câteva zile după ce a fost deportat la Auschwitz, tatăl său, Fabian, a scris ultima lui scrisoare - biletul, adresat unui neevreu, o cunoștință, se află acum la Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite -, în care deplângea dispersarea familiei și își exprima speranța "să existe cineva care să fie cât de cât informat despre situația de aici este posibil ca într-o oră să vină după mine". Fabian, soția lui, Sidonia, și Lenka, soția lui József, au fost cu toții uciși, dar József a împlinit ultima dorință a tatălui său: când Crematoriul înghețat a fost publicat pentru prima dată în 1950, a fost considerat "cel mai dur și mai nemilos rechizitoriu scris vreodată la adresa nazismului".

După război, operele literare ale lui József au dat istoriei o voce umană. Într-un poem intitulat Vorbesc cu tatăl meu, József întreabă: "Unde-i pedeapsa sângeroasă? / Dar furia cerului inert? / Unde-i răzbunarea lor?" A fost un vizionar ciudat - a prevăzut modalitățile diabolice prin care Holocaustul ar putea căpăta un caracter "normal", în loc să fie considerat o crimă unică prin care un stat industrial modern a încercat - și a reușit în mare parte a Europei - să nimicească un întreg popor. El știa că pentru evrei există un "înainte" și un "după", că nimic nu va mai fi vreodată "normal".

Instinctiv, el a înțeles că autorii crimelor vor încerca să se ascundă folosind noi "uniforme" și că, după indignarea care va cuprinde inițial lumea postbelică, va urma o tendință de a nega specificitatea și enormitatea genocidului împotriva poporului evreu. În deceniile care au urmat, el a luptat împotriva modurilor tot mai insidioase în care a fost exploatată memoria Holocaustului.

Unchiul meu este înmormântat la Belgrad, iar pe piatra lui funerară se află un phoenix din bronz creat de Nandor Glid, prieten și coleg supraviețuitor al Holocaustului, cunoscut mai ales pentru lucrările sale de la Yad Vashem, Dachau și Mauthausen. Asemenea phoenixului mitologic care se ridică din propria cenușă, Crematoriul înghețat depune mărturie și avertizează generațiile viitoare.

Pe când eram adolescent, tatăl meu, Mirko Bruner, fratele mai mic al lui József, îmi împărtășea adeseori frustrarea de a nu fi reușit să traducă volumul într-o limbă de circulație internațională. Citeam cartea și de multe ori simțeam nevoia să o las din mână, deoarece avea asupra mea un foarte puternic impact emoțional. În asemenea momente îmi spuneam: "Lumea trebuie să știe. Există milioane de povești care nu vor fi spuse niciodată, dar pe aceasta o pot ajuta să iasă la lumină".

Îi datorez o profundă recunoștință tatălui meu, care, în anii 1950, pe când era diplomat iugoslav la Washington, a făcut numeroase încercări de a convinge editurile americane să traducă și să publice această carte în limba engleză, însă a fost refuzat. El, mai mult decât oricine altcineva, a fost cel care m-a impulsionat să fac totul pentru ca această capodoperă "pierdută" să fie cunoscută posterității.


Citiți un fragment din această carte aici.