Andrew Lownie
Spionul lui Stalin. Viețile lui Guy Burgess
Editura Corint, 2024
Traducere din engleză de Adina Ihora
Spionul lui Stalin. Viețile lui Guy Burgess
Editura Corint, 2024
Traducere din engleză de Adina Ihora
Citiți un fragment din această carte aici.
*****
Prefață
Prefață
"Burgess, 1,79 m, statură zveltă, ton închis, păr negru și creț, cu fire grizona[n]te, obraji bucălați, bărbierit proaspăt, degetele de la picioare întoarse spre interior."[i] Această descriere era inserată, alături de o fotografie, pe un afiș tip "persoane dispărute" emis de autoritățile polițienești din Marea Britanie, în ziua de luni, 28 mai 1952. În aceeași zi, Foreign Office expediase o telegramă urgentă către toate ambasadele și rezidențele MI6 din Europa, cu instrucțiuni ferme ca același Burgess să fie arestat "cu orice preț și prin orice mijloace". În schimb, în Lubianka, sediul Centralei KGB, un grup de ofițeri sovietici închinau pahare cu șampanie în cinstea aceluiași Burgess!
Un om tulburase grav apele de o parte și de alta a Cortinei de Fier!
Parafrazându-l pe Eminescu, trebuie să spunem că respectivul personaj nu era "un om de rând", ci unul dintre membrii unei redutabile rețele de spionaj, care oferise Uniunii Sovietice informații de o valoare extraordinară, pe parcursul mai multor ani!
Numele său era Guy Francis de Moncey Burgess, fiul unui ofițer al Royal Navy, cursant al Royal Naval College din Dartmouth, absolvent al Colegiului Eton ("școala establishmentului par excellence") și apoi licențiat în Istorie la prestigiosul Trinity College, cel mai bogat și cel mai mare dintre colegiile din Cambridge. Cartea pe care o țineți în mâini este o palpitantă biografie a acestui personaj, care, alături de camarazii săi din rețeaua de spionaj, a remodelat radical protocoalele de securitate ale Foreign Office și activitatea de contraspionaj a Regatului Unit al Marii Britanii și nu numai.[ii]
Fără îndoială, nu există vreun cititor pasionat de istoria serviciilor secrete și a spionajului care să nu fi citit măcar o carte sau un studiu despre celebra rețea de spionaj "The Cambridge Five", alcătuită din Donald Maclean (1913-1983), Guy Burgess (1911-1963), Harold "Kim" Philby (1912-1988), Anthony Blunt (1907-1983) și John Cairncross (1913-1995)[iii].
Despre acțiunile de spionaj derulate de aceștia în favoarea Uniunii Sovietice, de la finalul anilor '30 și până la jumătatea anilor '50, s-au scris nenumărate cărți, studii și articole, s-au turnat filme artistice[iv] și s-au realizat filme documentare[v]. În general, istoricii s-au aplecat asupra activității rețelei de spionaj ("spy ring", în limba engleză[vi]) ca un întreg[vii], dar există o amplă bibliografie și despre fiecare dintre membrii rețelei. Trebuie să menționăm, însă, că aceasta din urmă este marcată de o puternică asimetrie: rolul de "vedetă" este atribuit lui Kim Philby, care, de departe, beneficiază de o atenție aparte din partea autorilor, în detrimentul celorlalți membri ai rețelei de spionaj[viii]. Printre acești "nedreptățiți" ai istoriografiei serviciilor secrete se numără și personajul principal al volumului pe care-l aveți sub ochii dumneavoastră.
Explicațiile ar putea fi numeroase. De exemplu, credem că faptul că Guy Francis de Moncey Burgess sau, pe scurt, Guy Burgess s-a stins primul din viață ar putea fi una dintre ele. El nu a mai apucat să dea interviuri, să-și scrie memoriile[ix] și să vadă evoluțiile sinuoase ale sistemului social-politic pe care l-a servit și nici prăbușirea spectaculoasă a Uniunii Sovietice.
Totuși, fără a egala notorietatea lui Kim Philby, nu se poate susține că Burgess s-a aflat într-un con de umbră, fiind neglijat de cercetători. În 1955, la numai patru ani de la fuga sa în URSS, la Londra apărea un volum despre scandalul de spionaj în care era implicat, rod al unor amănunțite investigații jurnalistice[x]. Peste numai un an, cititorii aveau la îndemână o veritabilă biografie a lui Guy Burgess, realizată, desigur, pe baza surselor accesibile la acea vreme[xi]. Nu după mult timp, chiar în anul în care Burgess trecea la cele veșnice, ieșea de sub tipar o nouă lucrare care-i era consacrată[xii], pentru ca în deceniile următoare alți și alți istorici și jurnaliști să investigheze personalitatea complexă a lui Burgess și acțiunile sale de spionaj[xiii].
În acest context, în mod legitim, cititorul își poate pune întrebarea: ce poate aduce în plus un nou volum despre Guy Burgess? Ei bine, lucrarea lui Andrew Lownie[xiv] reușește mai bine ca oricare dintre volumele precedente să introducă cititorul în intimitatea personajului principal și să îi pună la îndemână elementele constitutive pentru ca acesta să își construiască propriile răspunsuri la întrebările care se nasc atunci când vorbim de spionaj, în general, cât și la cele referitoare la rețeaua de la Cambridge, în special!
Având acces la mărturii inedite, la documente devenite accesibile recent și la alte documente neglijate de cercetări anterioare, autorul își încântă cititorii cu această analiză aprofundată a lumii informațiilor, examinează cum și de ce Burgess și-a trădat țara și cât a costat acest lucru Marea Britanie și aliații săi.
Oricine intră în detaliile unei acțiuni de spionaj își va frământa mintea cu un set de întrebări referitoare la spioni: "De ce sunt ei pregătiți să-și pună în pericol viața și pe cei dragi pentru a colecta informații, deseori pentru o țară față de care nu au o loialitate naturală? Cum determină serviciile de informații bărbații și femeile obișnuite să spioneze pentru ei? Cum se asigură că agenții pe care-i recrutează fac ceea ce doresc și produc informațiile necesare? Cum pot avea încredere că agentul nu-i va trăda? Ce face spionul perfect? De ce spionii spionează?"[xv]
În fața unui astfel de set de întrebări, sarcina istoricului-biograf se dovedește a fi una extrem de dificilă. Dincolo de obstacolele cunoscute plasate, în general, în fața istoricului, în acest caz intervine un element de o complexitate aparte: personalitatea spionului. Spre deosebire de alte personaje istorice, personalitatea acestuia "e scindată în fațete multiple care coexistă sau se succed", fiind redusă, în aparență, la "o verosimilitate realistă și plauzibilă, care maschează și ascunde o realitate interioară secretă, singura adevărată"[xvi]. Nu întâmplător autorul a folosit un subtitlu precum Viețile lui Guy Burgess!
Într-adevăr, analiștii fenomenului au conchis de multă vreme că personalitatea spionului "se divide în numeroase straturi suprapuse ce coexistă în același individ și se dizolvă într-o masă nediferențiată. Om cu 100 de chipuri și om al mulțimilor, om scindat și om anonim, spionul este divizat interior și monobloc la suprafață"[xvii].
Conștient de dificultatea misiunii asumate, autorul se încumetă (și reușește!) să răspundă unor întrebări a căror rezolvare presupune nu doar o bună pregătire ca istoric, ci și cunoștințe și abilități de psiholog, sociolog, politolog și chiar economist: "Întrebarea care continuă să-i pună în încurcătură pe scriitorii și pe profesioniștii din domeniul serviciilor de informații deopotrivă este de ce a făcut Burgess tot ce a făcut. De ce a acceptat să lucreze pentru o putere străină, despre care, ca student, știa puține lucruri, și a continuat s-o slujească până la moartea sa, vreo 30 de ani mai târziu? De ce această persoană, în aparență una dintre cele mai atașate de valorile britanice, a renunțat la toate lucrurile pe care le prețuia cel mai mult, precum clubul Reform, șuetele, cercul său de iubiți și de prieteni și mama sa, căreia îi era devotat, pentru un exil în singurătate în Rusia stalinistă?"
Parcurgerea volumului și analiza argumentelor autorului vă vor împinge la numeroase reflecții personale, sporind farmecul lecturii. A fost Burgess un produs al generației sale?[xviii] A jucat homosexualitatea sa un rol decisiv în construcția personalității sale? Cât de mult a contat mediul aparte al școlilor-internat pentru elitele britanice[xix] sau cel din universitățile din Oxford și Cambridge?[xx] A fost el călăuzit de un puternic simț al istoriei, care i-a jucat o festă, căci, deși "ar fi putut să facă din el un mare istoric[xxi], în schimb, l-a făcut comunist"? Ce rol a jucat prietenia în viața și în activitatea sa de spionaj?[xxii]
Dincolo de aspectele referitoare la personalitatea, abilitățile și motivațiile personajului principal, lectura volumului aduce în atenție o serie întreagă de aspecte mai mult decât interesante legate de societatea britanică a acelei epoci, de ierarhii și relații de putere, de slăbiciunile instituțiilor guvernamentale și, mai ales, ale serviciilor de contraspionaj. De exemplu, cum se face că Ministerul Afacerilor Externe, elitistul Foreign Office, o instituție cât se poate de serioasă și respectabilă, angaja, menținea în funcție și trimitea în posturi de maximă responsabilitate oameni precum Guy Burgess și prietenii săi? Cum s-a ajuns la situația în care Philby, Maclean și Burgess reprezentau pentru KGB nici mai mult, nici mai puțin decât "trei muschetari ai timpurilor moderne"[xxiii], mărșăluind triumfal pe culoarele înaltei administrații britanice?
De exemplu, în timpul când era asistent al ministrului secretar de stat din Foreign Office, Burgess vorbea în gura mare despre legăturile sale cu spioni, despre acțiuni ale serviciilor secrete britanice, își afișa ostentativ homosexualitatea, consuma cantități industriale de alcool, jignind diverși oameni importanți fără vreo ezitare. Unul dintre angajații MI6 cu care Burgess a intrat în coliziune în timpul unei deplasări în Gibraltar s-a plâns la Ministerul Afacerilor Externe de comportamentul "extrem de indiscret" al acestuia: "Burgess pare să fie un alcoolic sadea și cred că nici în Gibraltar nu am văzut pe cineva care să dea pe gât atât de multă tărie într-un timp atât de scurt cum reușea el." Ancheta internă declanșată după plângerea celor de la MI6 s-a încheiat cu concluzia că Burgess este nevinovat!
Nici opiniile sale prosovietice și antiamericane nu păreau să ridice vreun semn de întrebare pentru șefii săi. Aflat la clubul său preferat, Reform, într-o avansată stare de ebrietate, Burgess întâlnește un prieten care discuta cu doi judecători de la Înalta Curte despre cartea dezertorului sovietic Victor Kravcenko, I Chose Freedom, care tocmai fusese publicată[xxiv]. Comportamentul său a fost halucinant: "Burgess s-a oprit la masa noastră de la balcon și a observat cartea la mine în poală. Era clar că era beat, mi-a luat cartea și ne-a ținut, judecătorilor și mie însumi, un discurs moralizator despre ticăloșia americanilor și despre cât de mult ura modul lor de viață. Burgess ne-a spus că întreaga carte era o minciună și a aruncat-o de la balcon."
Consecința? Burgess a fost numit ofițer de informații la ambasada britanică din Washington, o slujbă care presupunea multă delicatețe și tact! Șeful securității de la Foreign Office s-a mulțumit să îl avertizeze pe Sir Robert Mackenzie, ofițerul de securitate de la ambasada din Washington, că trebuie să fie pregătit pentru escapadele bahice și homosexuale, însoțite de scandaluri violente, ale lui Burgess!
Cât de puternice erau legăturile oculte dintre membrii aristocrației britanice, absolvenți ai renumitelor colegii de la Oxford și Cambridge, încât puteau mușamaliza astfel de scandaluri[xxv]? Cât de trainice puteau fi relațiile dintre membrii elitei, bazate pe prietenie și pe încrederea în cuvântul unui gentleman? Care erau raporturile de putere dintre ministere și serviciile de spionaj și contraspionaj MI6 și MI5? Analiza lui Andrew Lownie îl introduce cu subtilitate pe cititor în toate aceste culise, neuitând să pună în evidență, totodată, și contradicțiile, animozitățile și rivalitățile care îi opuneau pe angajații celor două mari servicii de informații ale Marii Britanii.
Așa cum s-a observat, "MI5 avea tendința de a recruta foști soldați și polițiști, oameni care vorbeau cu accente regionale și care, în general, nu știau sau nu le păsa care era ordinea tacâmurilor folosite la un dineu. Aplicau legea și apărau teritoriul, prindeau spionii și îi trimiteau în instanță"[xxvi].
În schimb, "MI6 recruta mai degrabă din școlile cu internat britanice și din Oxford și Cambridge, accentul era mai rafinat, hainele erau mai bine croite"[xxvii].
Rezultatul? "MI5 privea de jos în sus, cu ranchiună, spre MI6, iar aceasta îi privea pe ceilalți de sus, cu o oarecare batjocură prost disimulată"[xxviii].
O astfel de situație era agravată de precaritatea resurselor materiale și umane alocate activităților de contraspionaj. De exemplu, unitatea de filaj a MI5, supranumită "Observatorii", număra în anul 1951 aproximativ 20 de bărbați și trei femei, majoritatea foști polițiști din Special Branch[xxix]. Să ne mai mirăm că Burgess și Maclean "au parcurs în viteză cei 145 de kilometri de drumuri lăturalnice spre Southampton" pentru a se îmbarca pe nava de croazieră Falaise, fără a fi urmăriți de nimeni, scăpând astfel de iminenta arestare?[xxx]
La toate aceste întrebări și la multe altele veți găsi posibile răspunsuri în lectura acestei fascinante biografii, mult mai captivantă decât un roman de spionaj, pe care Editura Corint o pune la îndemâna cititorilor săi. Un volum superb, scris alert, plin de detalii semnificative, de neocolit pentru oricine este interesat de istoria spionajului și a trădării. Și, am îndrăzni să spunem, nu mai puțin, pentru profesioniștii din serviciile de intelligence contemporane, căci "trecerea la un sistem de informații tip Al Treilea Val, în mod paradoxal, presupune un mai mare accent pus pe spionii umani"[xxxi]. Lecțiile istoriei s-ar putea dovedi aici, mai mult decât oriunde, fundamentale!
Așadar, iubitorilor de istorie, profesioniștilor frontului invizibil și tuturor iubitorilor de carte bună, lectură plăcută!
(Dr. Florian Banu)
Citiți un fragment din această carte aici.
[i] Ben Macintyre, Un spion printre prieteni. Kim Philby și marea trădare, București, Editura RAO, 2016, p. 229.
[ii] În acest sens, într-un raport oficial al guvernului britanic se preciza: "Ca urmare a acestui caz, în iulie 1951, secretarul de stat de atunci, domnul Herbert Morrison, a înființat o comisie de anchetă pentru a analiza controalele de securitate aplicate membrilor Serviciului Extern, reglementările și practicile existente ale Serviciului Extern cu privire la orice chestiuni care au legătură cu securitatea, și să raporteze dacă au fost necesare modificări. Comitetul a raportat în noiembrie 1951. A recomandat, printre altele, un control de securitate mai amplu asupra ofițerilor din Serviciul Extern decât era practica până atunci. Această recomandare a fost imediat pusă în aplicare și din 1952 s-au făcut cercetări amănunțite asupra antecedentelor și asociaților tuturor celor care ocupau deja sau solicită posturi în Ministerul de Externe care implică acces la informații extrem de secrete. Scopul acestor anchete este de a se asigura că nimeni nu este numit sau continuă să ocupe un astfel de post, cu excepția cazului în care acesta este apt să i se încredințeze secretele la care postul oferă acces. Ministrul de externe în funcție a aprobat acțiunea necesară" - Great Britain. Foreign Office, Report concerning the disappearance of two former Foreign Office officials. London September 1955. Presented by the Secretary of State for Foreign Affairs to Parliament by Command of Her Majesty, H.M. Stationery Off., Londra, 1955, p. 7.
[iii] Includerea lui John Cairncross în rețea este contestată de o serie de cercetători, fiind socotită drept una forțată, aceștia preferând să vorbească de "cei patru de la Cambridge" - vezi, pe larg, lucrarea lui Wilfrid Basil Mann, Was there a fifth man?: quintessential recollections, Pergamon Press, Oxford, New York, 1982.
[iv] Philby, Burgess and Maclean, TV Movie, 1977, 1 h 30 min; An Englishman Abroad, BBC Television, 1983, 60 min; A Question of Attribution, BBC Tele vision, 1991, 1 h 11 min, Cambridge Spies, miniserie TV, 2003, 3 h 55 min; A Different Loyalty, 2004, 1 h 36 min.
[v] The Spy Who Went Into the Cold, un documentar despre Kim Philby, realizat de George Carey, în anul 2013, 72 minute; Kim Philby: His Most Intimate Betrayal, realizat de Francis Whately, 2014, 120 minute; Toffs, Queers and Traitors: The Extraordinary Life of Guy Burgess, film documentar realizat de George Carey, în 2017, 85 minute; există chiar un interviu cu Guy Burgess, din anul 1959, devenit accesibil grație CBS-Radio Canada - Cambridge Five spy Guy Burgess interview unearthed by CBC, disponibil online la https://www.youtube.com/watch?v=e36KMyp-GDE.
[vi] Din păcate, unii autori și "traducători", utilizatori ai Google Translate și slabi cunoscători ai limbii române tind să încetățenească expresia aiuristică "inel de spionaj" - vezi, de exemplu, dr. Tiberiu Tănase (coord.), Șerban-Dan Predescu, Alexandru Neacșu, Petre Ștețcu, Incursiune în lumea spionajului, vol. I-II, Editura Concordia, Arad, 2022, passim.
[vii] Andrew Boyle, Climate of treason: five who spied for Russia, Hutchinson, 1970; Andrew Boyle, Fourth man: the definitive account of Kim Philby, Guy Burgess, and Donald Maclean and who recruited them to spy for Russia, Dial Press, New York, 1979; Douglas Sutherland, The fourth man: the story of Blunt, Philby, Burgess, and Maclean, Secker & Warburg, Londra, 1980.
[viii] Vezi E.H. Cookridge, La vérité sur Philby. L'agent double du siècle, traducere din engleză de M. Matignon, iconografie aparținând lui Roger Jean Ségalat, Paris, Librairie Arthème Fayard, 1968.
[ix] Totuși, potrivit mărturiei lui Iuri Modin, ofițerul sovietic de legătură al lui Burgess, citată de Andrew Lownie, în timpul cât s-a aflat la Moscova, spionul britanic Burgess "scria o carte, o carte despre spioni. Nu o poți găsi; ea se află într-o bibliotecă secretă... Cartea a produs multă zarvă. Ne critica foarte mult în carte: cum ne comportăm, unde avem dreptate, unde greșim, care este slăbiciunea noastră, de ce eșuăm mai des decât reușim. Deci înseamnă că el făcuse o analiză profundă".
[x] John Sidney Mather (ed.), The great spy scandal. Research by Donald Seaman, Londra, 1955.
[xi] Tom Driberg, Guy Burgess, a portrait with background, Weidenfeld & Nicolson, Londra, 1956.
[xii] Anthony Purdy, Douglas Sutherland, Burgess and Maclean, Secker & Warburg, Londra, 1963.
[xiii] Douglas Sutherland, The great betrayal: the definitive story of Blunt, Philby, Burgess, and Maclean, Times Books, New York, 1980; Verne W. Newton, The Cambridge spies: the untold story of Maclean, Philby, and Burgess in America, Madison Books, Lanham, 1991; S.J. Hamrick, Deceiving the deceivers: Kim Philby, Donald Maclean and Guy Burgess, New Haven, Yale University Press, Connecticut, 2004; Stewart Puvis, Jeff Hulbert, Guy Burgess: the spy who knew everyone, Biteback Publishing, Londra, 2016.
[xiv] Andrew Lownie este cercetător în istoria britanică modernă la Universitatea din Buckingham și profesor invitat la Centrul de Cercetare în Biografie Literară din Ulster. Experiența academică și pasiunea pentru cercetarea istorică sunt completate, în mod fericit, cu o vastă experiență în activitatea de publicare și în problemele rețelelor literare. Este, de asemenea, proprietarul și fondatorul Andrew Lownie Literary Agency Ltd, una dintre cele mai importante agenții literare de tip boutique din Marea Britanie, specializată în lansarea de scriitori debutanți și în aducerea scriitorilor consacrați la un nou nivel de recunoaștere internațională.
[xv] Michael Smith, The Anatomy of a Traitor. A History of Espionage and Betrayal, Aurum Press, Londra, 2021, p. 13.
[xvi] Alain Dewerpe, Spionul. Antropologia secretului de stat contemporan, Editura Nemira, București, 1998, p. 329.
[xvii] Ibidem.
[xviii] Pentru o analiză extinsă a acestui aspect, vezi R.P.T. Davenport-Hines, Enemies within : communists, the Cambridge spies and the making of modern Britain, William Collins, Londra, 2018.
[xix] De exemplu, oare cât a contat mediul de viață de la Colegiul Eton, unde elevii "erau zdrobiți sub presiunea bătăilor din timpul nopții și a bullyingului din timpul zilei", iar tot ce puteau spera era "să încheiem o pace cu elevii din anii mai mari și apoi să impunem, la rândul nostru, disciplina"?
[xx] Pentru o analiză detaliată a mediului universitar cu totul aparte din Anglia interbelică, vezi Andrew Sinclair, The red and the blue: intelligence, treason and the universities, Weidenfeld & Nicolson, Londra, 1986. Din punctul nostru de vedere, Andrew Lownie are perfectă dreptate când susține că "nicio relatare despre viața lui Burgess nu poate fi scrisă fără a înțelege vâltoarea intelectuală din anii 1930, în special în rândul celor tineri și impresionabili".
[xxi] În 1950, la Washington, Kim Philby i-l prezenta pe Burgess lui James Angleton, șeful "Oficiului pentru Operațiuni Speciale" al CIA și responsabil de legătura cu serviciile secrete omoloage, ca fiind "cel mai mare istoric de la Cambridge din generația sa" - Ben Macintyre, op. cit., p. 219.
[xxii] Semnificativ, întrebat de un conațional dacă și-a făcut prieteni după ce s-a stabilit în Moscova și dacă aceștia sunt ca prietenii din Anglia, Burgess răspunde: "Nimeni nu are prieteni care să semene măcar pe departe cu cei din Anglia. Asta e problema cu Anglia". Să reflecte, oare, aceste cuvinte aceeași viziune ca a scriitorului englez E.M. Foster, care, în 1938, scria: "dacă ar fi să aleg între a-mi trăda țara și a-mi trăda prietenii, sper să am curajul să-mi trădez țara"?
[xxiii] Vladimir Fédorovski, În slujba Kremlinului. Spioni care au schimbat cursul istoriei, Editura Corint, București 2016, p. 93.
[xxiv] Victor Kravcenko, I Chose Freedom: The Personal Political Life of a Soviet Official, Robert Hale, Londra, 1947. Aceasta a fost una dintre numeroasele cărți ale dezertorilor sovietici care au scos la iveală brutalitatea statului stalinist. Cartea avea să devină un bestseller, fiind republicată de 73 de ori în limba engleză, de 42 de ori în limba franceză, de 28 de ori în germană și de 27 de ori în spaniolă!
[xxv] După fuga lui Maclean și a lui Burgess, imaginea Foreign Office‑ului fusese grav zdruncinată, astfel încât Washingtonul a cerut imperativ Londrei "să facă ordine", sugerând că așa ceva ar fi imposibil în SUA: "În Departamentul de Stat, beția, căderile nervoase recurente și devierile sexuale, precum și alte slăbiciuni omenești sunt considerate pericole de securitate, iar persoanele care dau dovadă de una sau mai multe astfel de slăbiciuni sunt concediate de îndată" - Ben Macintyre, op. cit., p. 243. Desigur, evenimentele ulterioare au dovedit că nici sistemul american de securitate nu era invulnerabil, dar britanicii, cei care-i învățaseră meserie pe americani în domeniul atât de sensibil al intelligence-ului, își pierduseră, și în acest domeniu, preeminența.
[xxvi] Ibidem, p. 240.
[xxvii] Ibidem.
[xxviii] Ibidem.
[xxix] Ibidem, p. 225.
[xxx] Potrivit mărturiei ofițerului MI5 Peter Wright, atunci când el și colegii săi au reanalizat detaliile "evadării" celor doi trădători, au considerat că fusese "incredibil" că Maclean nu fusese urmărit în weekendul dinainte de fugă - Chapman Pincher, Trădare. Șase decenii de spionaj sovietic în SUA și Marea Britanie, Litera Internațional, București, 2010, p. 327.
[xxxi] Alvin și Heidi Toffler, Război și anti‑război. Supraviețuirea în zorii secolului XXI, Editura Antet, București, 1995, p. 188.