Spionul lui Stalin. Viețile lui Guy Burgess

Citiți prefața acestei cărți aici.


Andrew Lownie (n. 1961) este autor și agent literar britanic. Doctorand al Universității din Edinburgh, a scris mai multe biografii și a elaborat un ghid literar al capitalei Scoției. Printre cele mai importante lucrări ale sale se numără John Buchan: The Presbyterian Cavalier (1995), The Mountbattens: Their Lives and Loves (2019) și Traitor King: The Scandalous Exile of the Duke and Duchess of Windsor (2021).
Rezultatul unei intense cercetări a numeroase arhive și memorii, volumul de față poate fi citit ca un roman polițist. Andrew Lownie se apleacă asupra uneia dintre cele mai spinoase probleme ale serviciilor secrete britanice din secolul al XX-lea: spionii englezi ai lui Stalin - acei tineri de familie (foarte) bună, cu studii la cele mai prestigioase instituții din Marea Britanie, care ulterior aveau să ocupe posturi înalte în sistemul politic și de securitate britanic și care, paradoxal, au ales să transmită informații secretizate către Moscova.

Ce i-a motivat? Cum de au activat atât timp, fără să fie măcar suspectați?  Cine i-a coordonat? La ultima întrebare, cartea răspunde direct prin titlu. La celelalte, printr-o serie de analize și descrieri care îl vor ține pe cititor cu sufletul la gură.

Guy Burgess a fost un adevărat personaj, iubit, admirat și detestat totodată. Un idealist alcoolic, erudit și instruit, strălucit și decadent, extrovertit și ascuns, cu o viață sexuală promiscuă și excentrică. Un caracter complex, care le-a dat mare bătaie de cap contemporanilor din Marea Britanie și din Uniunea Sovietică.

O carte-document, excelent scrisă, o copleșitoare imersiune în prima jumătate a secolului trecut, dar și o poveste cu eroi și trădători, mari lideri și soldați de rând, victorii și înfrângeri, extaz și tragedie. O relatare superbă a unor vremuri tulburi!

"Aduce în fața cititorului o multitudine de amănunte, dar și de voci, puncte de vedere și naționalități... Spionul lui Stalin este o lectură inegalabilă și extrem de incitantă." (The Times)

"O biografie bazată pe o cercetare meticulos realizată... Un studiu uluitor." (The Sunday Times)

"O carte magnifică... Povestea lui Burgess are toate ingredientele necesare pentru a captiva, iar Lownie, care a petrecut 30 de ani cercetându-și personajul, profită la maximum de aceasta... O narațiune captivantă ca un thriller." (Daily Express)

"O biografie detaliată și riguros documentată..." (Wall Street Journal)


Un cerc complet: sâmbătă, 5 octombrie 1963

În întunericul care se pogora într-o seară de toamnă în cimitirul bisericii Sfântul Ioan Evanghelistul, edificiu gotic placat cu pietre de silex concasate în formă pătrată și acoperit cu ardezie albastră, din satul Hampshire din West Meon, se strânsese un mic cortegiu de înmormântare. Este un loc plăcut, adormit, străvechi, unde dăinuie, încă din secolul al XII-lea, un șir de biserici.

Împrejurul cortegiului sunt pietre funerare acoperite de licheni, vechi de peste patru secole. Printre cei înmormântați acolo sunt William Cobbett, pamfletarul radical, și Thomas Lord, jucătorul de crichet și fondatorul terenului de crichet din St John's Wood, care îi poartă numele. La nord de biserică și la aproximativ trei sferturi din drum, în susul unui dig puțin adânc, este un mormânt jos cu o cruce și acesta este locul în care, în întunericul serii, adastă cortegiul funerar.

Sunt doar cinci oameni. Reverendul John Hurst este vicar în locul acesta din 1950. Lângă el se află un bărbat zvelt de 50 de ani, care poartă ochelari și este însoțit de soția și fiul său în vârstă de până în 25 de ani. Sunt trei coroane - pe cea mai mare scrie: "Pentru dragul și iubitul meu băiat, cu toată dragostea, din partea Mamei". În etate, mama este prea bolnavă pentru a fi prezentă la înmormântare. O altă coroană este din partea fratelui bărbatului, Nigel, care este prezent lângă mormânt, iar cea de-a treia este din partea unui grup de prieteni.

Este o slujbă simplă, fără muzică, imnuri sau predică.^[i]

Toți aceștia s-au adunat în întuneric pentru a îngropa în liniște cenușa unui fiu al West Meon-ului - un om tot atât de englez ca și acest loc în care și-a petrecut copilăria, un om mândru, care și-a iubit țara, dar care, totuși, a fost și trădător, un om atât de nedorit în acest loc, încât, mort fiind, rămășițele sale au trebuit să fie îngropate în secret.
"Se trezise un resentiment atât de puternic", avea să-și amintească reverendul John Hurst mulți ani mai târziu, "încât m-am gândit că pe Nigel l-ar fi putut urmări un reporter până la West Meon când a adus urna cu cenușă, așa că nu am săpat groapa pentru sicriu decât cu 10 minute înainte de ora la care trebuia să sosească." Pe când așeza micul sicriu în groapa încropită în grabă, vicarul a avut parte de un moment penibil: groapa nu era suficient de adâncă pentru a încăpea și potirul împodobit. "În partea superioară avea un vârf de ipsos care ajungea până la nivelul ierbii, așa că i-am rupt vârful și l-am pus în buzunar."^[ii]

Cenușa defunctului este depusă în locul de veci al familiei alături de cea a tatălui său, care murise cu aproape 40 de ani în urmă. Pe fața crucii scrie: Malcolm Kingsford de Moncy Burgess a murit în 1924. La aceasta se va adăuga, acum: Guy Francis de Moncy Burgess a murit la 30 august 1963.

Lui Guy Burgess i se îndeplinise, în sfârșit, dorința: se întorsese acasă.


Guy Burgess era originar din Kent, însă familia sa fusese, inițial, hughenotă. Această ascendență avea să fie importantă, pentru că el avea să echivaleze fuga strămoșilor săi hughenoți în Marea Britanie, din considerente de conștiință, în secolul al XVII-lea, cu propria sa călătorie la Moscova, vreo trei secole mai târziu.^[iii]

Abraham de Bourgeois de Chouilly, cu un titlu nobiliar lipsit de importanță și relații la curte, sosise la Canterbury în 1592, la vârsta de 35 de ani, pentru a scăpa de persecuția religioasă din Franța. Familia s-a integrat rapid în viața din Kent, unde, pe timpul războaielor napoleoniene, membrii familiei au prosperat ca bancheri în Ramsgate și Margate.^[iv]

De dată mai recentă, Guy Burgess provenea dintr-o familie cu o puternică tradiție în serviciul militar. Bunicul său patern, Henry Miles Burgess, se înrolase în Artileria Regală în 1854, la vârsta de 15 ani, și-și petrecuse o mare parte a carierei în străinătate.^[v] În august 1865 se căsătorise cu Amelia Kingsford, fiica unui negustor bogat care se stabilise în Lewisham, și împreună au avut cinci copii, dintre care cel mai mic, tatăl lui Burgess, Malcolm Kingsford de Moncy, s-a născut la 13 august 1881 la Aden.

Se cunosc puține lucruri despre viața timpurie a lui Malcolm - recensământul din 1891 îl localizează la St Mary Bredin, lângă Canterbury, în Kent - dar cariera sa a fost clară: era destinat marinei. În ianuarie 1896, la vârsta de 14 ani, s-a alăturat echipajului navei de antrenament HMS Britannia, apoi a acostat pe râul Dart, lângă Dartmouth. Aici a urmat un amestec de pregătire navală și activitate școlară care a variat de la navigație la limba franceză, dar performanțele sale au fost mediocre, rapoartele descriindu-l astfel: "are tendința de a fi leneș, dar este în curs de ameliorare."^[vi]

În ianuarie 1898 Malcolm a intrat în Dartmouth ca aspirant clasa a III-a, într-o perioadă în care Marina Regală se lăuda cu 350 de nave și aproape 100.000 de marinari, iar marina britanică era mai mare decât marinele Franței, Rusiei, Germaniei sau Statelor Unite. Era și o carieră prestigioasă, deoarece marina se bucura de strânse legături cu familia regală - viitorul rege George al V-lea frecventase Dartmouth cu 15 ani înainte.^[vii]

Progresul lui Malcolm a fost consistent, dar nu impresionant. Era doar un ofițer inferior pe o navă mare, ceea ce făcea dificilă ieșirea în evidență. Rangul său nu a fost cu nimic sprijinit de faptul că îi lipsea o anumită distincție socială într-un serviciu la modă în care activau o serie de ofițeri aristocrați și de faptul că în 1902 o comisie de anchetă îl găsise responsabil de o coliziune între propria navă, Thrasher, și o altă navă, Panther. Deși comisia, "ținând cont de lipsa lui de experiență", îi dăduse numai un avertisment, cariera sa nu avea să-și mai revină niciodată. Comentariul incriminant al căpitanului din carnetul său de serviciu era: "Deficiențele acestui ofițer în domeniul marinăriei îl fac nepotrivit ca să-și desfășoare activitatea pe distrugătoare."^[viii]

Apoi, în martie 1904, o curte marțială a decis că el dăduse dovadă de neglijență în serviciu atunci când s-a rătăcit cartea de semnale a flotilei de pe cuirasatul Prince George, pe când Flota Canalului se afla la Vigo.^[ix] Marina era pregătită să-i ofere o nouă șansă "în orice altă clasă de nave", iar Malcolm a servit apoi pe o serie de nave de luptă și crucișătoare, unde rapoartele despre el au început să se îmbunătățească. Încă nu erau, totuși, rapoartele unui viitor ofițer superior, și în 1907 s-a întors la Devonport pentru instrucție pe uscat împreună cu rezerviștii - sărutul morții pentru o carieră navală.

În Portsmouth, în luna decembrie a aceluiași an, ofițerul de marină în vârstă de 26 de ani s-a căsătorit cu Evelyn Gillman. Cu patru ani mai tânără decât soțul ei, Evelyn era fiica lui William Gillman, partener la o mică bancă de familie, Grant, Gillman & Long, cu sediul în Portsmouth și Southsea, care fusese vândută companiei Lloyd's în 1903, ceea ce făcuse din William un om bogat care ducea o viață ușoară.

W.G. Gillman, numit astfel după jucătorul de crichet W.G. Grace, se căsătorise tot din interes. Soția lui, Maud Hooper, pe care o cunoscuse în timpul unei călătorii în America de Nord, era o descendentă a unor pionieri scoțieni și provenea dintr-o familie canadiană de renume. Francmason, înalt magistrat și director al companiilor de gaze și apă din Portsmouth, Gillman era un om destul de important în Hampshire. Evelyn, cea mai mică dintre cei trei copii ai săi, fusese crescută într-o casă mare cu servitori la Rutland House, în partea de nord, dinspre mare, a Southsea Common, înainte de a fi trimisă la internatul din Hendon.

Prima casă în care au locuit după căsătorie Malcolm și Evelyn Burgess era situată la Albemarle Villas nr. 2, una dintr-o serie de case detașate cu trei arcade, stucatură, două etaje și balcoane din fier forjat, cu vedere la Stonehouse Creek din Devonport, construită cu aproximație în 1825 pentru a găzdui căpitani de navă pensionați. Acolo, la 16 aprilie 1911, s-a născut primul lor fiu, Guy Francis de Moncy Burgess, care avea să fie urmat, doi ani mai târziu, de încă un fiu, Nigel.

Malcolm era adesea plecat - și-a petrecut cam trei sferturi din carieră fie pe mare, fie în vreun avanpost naval străin - așa că în mare parte era o gospodărie întreținută de femei: o menajeră, Bertha Oliver, o bucătăreasă, Alice Poole, și o servitoare, Emily Harte - toate având sub 30 de ani. Asta a însemnat că de la o vârstă fragedă tânărul Guy Burgess a început să dezvolte o relație foarte strânsă cu mama sa, relație lipsită de o influență masculină care s-o echilibreze.

Imediat după ce a împlinit 30 de ani, în septembrie 1911, Malcolm a fost promovat în gradul de locotenent-comandor, iar la începutul anului 1914 a preluat comanda torpilorului Hebe, care fusese transformat într-o navă-bază pentru submarine, cu portul de ancorare pe Tyne - nu era chiar cel mai atrăgător post de comandă. Pe Hebe avea să petreacă prima parte a Primului Război Mondial - mai mult în port decât pe mare -, deservind submarinele care le vânau pe cele germane în Marea Nordului.^[x]

În iunie 1916, Malcolm a fost promovat la gradul de comandant și i s-a încredințat conducerea Flotilei a 6-a de submarine, cu portul de ancorare la Harwich, post pe care l-a deținut până la sfârșitul războiului. Observațiile din partea superiorilor săi cu privire la dosarul său din marină sunt în general pozitive - "Foarte zelos și capabil, a fost de cel mai mare ajutor... un ofițer superior capabil și un bun organizator" -, însă fusese un război restrâns.^[xi]

Odată cu încetarea ostilităților în Europa, Malcolm a fost numit secund pe HMS Hannibal, o navă-bază pentru navele auxiliare de patrulare, la Alexandria, care sprijinea forțele care operau din Egipt și pe cele din Marea Roșie, însă acesta nu era un post de comandă apreciat. Ulterior, a fost desemnat să facă parte din personalul contraamiralului din Egipt în calitate de comandant responsabil de mentenanță, staționând în Ismailia, Malta și Egipt până în vara anului 1920. Ulterior, Guy Burgess avea să susțină că, pe când era de opt ani, locuise într-o vilă din Ismailia, punctul de staționare principal de pe Canalul Suez, în cartierul european din estul orașului.^[xii]

Citiți continuarea acestui fragment aici.

Citiți prefața acestei cărți aici.