Marty învaţă muzica

Citiţi o cronică a acestei cărţi.



- Malut! Mă mumesc Marty mi munt marţian.
- Poftim?!
- Munt marţian.
- Aaa, acum înţeleg: eşti marţian. De-aia vorbeşti aşa. Stai să-ţi explic. Nu toate cuvintele încep cu m. Uite, salut sau sunt încep cu s. Ai înţeles? Dar spune-mi, te rog, ce cauţi pe Pământ?
- Studiez suzica.
- Suzica? Vrei să spui, poate, muzica. Ha-ha! Dragă Marty, învaţă întâi să vorbeşti ca pământenii şi pe urmă te ajut eu să studiezi suzica. Pardon! Na, că m-ai zăpăcit de tot!


- Salut!
- Bună dimineaţa, Marty! Eşti pregătit?
- Cred că da. Mai vrei să mă ajuţi?
- Doar ţi-am promis, nu? Hai să facem o plimbare prin oraş!


- Ce multe maşini! Dar ce se aude? Oare asta e muzica?
- Din fericire, nu. Se aud zgomotele făcute de motoare şi claxoane. Pe stradă mai sunt şi alte zgomote, la fel de neplăcute, dar vom scăpa repede de ele, fiindcă te duc într-un parc.
- Aaa, ce linişte e aici şi ce plăcut! Acum aud muzica.
- Nu e muzica, Marty! E foşnetul frunzelor.
- Dar acum? Să nu-mi spui că nu-i muzică nici ce se aude acum. E aşa de frumos!
- E foarte frumos, într-adevăr, dar ce se aude e ciripitul păsărelelor. Oamenii numesc asta cântec, dar, de fapt, nu este. Ciripitul păsărilor, susurul apei, foşnetul frunzelor sunt tot zgomote, chiar dacă sunt mult mai plăcute decât zgomotele oraşului.
- Şi atunci... muzica?
- Muzica, dragă marţianule, ajunge la oameni tot pe calea auzului, dar ea ni se adresează cu sunete muzicale, şi nu cu zgomote.



- Haide să te învăţ câte ceva despre sunetele muzicale. Mai întâi, să-ţi spun numele lor: do re mi fa sol la si.
- Do re mi fa sol la si Na-ţi o palmă, zi mersi.
- Marty, nu fi obraznic!
- Dacă nu te mulţumeşti, Încă una mai primeşti.
- Marty, Marty, potoleşte-te! Unde ai auzit prostia asta?
- Aşa cântau nişte copii. Nu ştiam că-i o prostie.
- Dar tu câţi ani ai?
- Sunt mic. Am doar 160 de ani.
- !!!
- Marţienii trăiesc cam 2 000 de ani.
- Bine, eşti mic, dar te rog să nu mai repeţi tot ce auzi, mai ales dacă nu ştii ce înseamnă. Întreabă-mă pe mine.
- Promit.
- Atunci, hai să-ţi explic mai departe. Ca să creeze muzica, sunetele au patru calităţi importante: înălţimea, durata, intensitatea şi timbrul.




- Stai puţin. Nu înţeleg nimic. Cum adică înălţime? Eu, când am venit pe Pământ, am aflat că un om sau un lucru este mai înalt dacă îl măsori în sus şi are mai mulţi centimetri sau metri decât altul. Tu eşti mai înalt ca mine sau un bloc este mai înalt decât o casă.
- Ai înţeles foarte bine, sigur că da, numai că unele cuvinte pot avea mai multe înţelesuri. La sunete, mai sus sau mai înalt înseamnă mai subţire, iar mai jos înseamnă mai gros.
- Poţi să-mi dai un exemplu?
- Când cânţi do re mi fa sol la si do este ca şi cum ai urca o scară, adică mergi în sus. Când cobori, faci drumul invers: do si la sol fa mi re do.
- Do re mi fa sol la si do - do si la sol fa mi re do. Asta e muzica?
- Nu, nu-i asta, dar am vrut să-ţi sugerez prima dintre calităţile sunetului: înălţimea. De aceea te-am "plimbat" pe scara muzicală. Diversele combinaţii de înălţimi dau naştere unei melodii.
- Gata, am înţeles! Muzica înseamnă melodie.
- Nu te grăbi, Marty, suntem abia la prima calitate a sunetului. Melodia este foarte importantă în muzică, dar nu e totul. O să vezi...


- Lasă-mă să ghicesc!
- Ce vrei să ghiceşti, Marty?
- Cu ce se măsoară durata.
- Tu cu ce crezi că se măsoară?
- Cu ceasul!
- Ha-ha! N-ai ghicit, dar să ştii că nu eşti departe de adevăr. Gândindu-te la ceas, ţi-ai dat seama că durata înseamnă timpul, mai lung sau mai scurt, al existenţei unui sunet. Cu alte cuvinte, cât "ţine" acel sunet.
- Adică?
- Te rog, compară aceste două sunete: ta-a şi ta. Care este mai lung?
- Primul a fost de două ori mai lung.
- Bravo! Dar acum: ta, ta-ta, tatatata?
- Acum sunt din ce în ce mai scurte. Şi?
- Şi, combinate între ele, aşa cum vrea compozitorul, duratele vor crea ritmul.
- Avem melodie şi ritm. Nu-s de-ajuns?



- Cu melodie şi cu ritm suntem pe drumul cel bun, dar tot mai e ceva de adăugat pentru ca muzica să fie frumoasă şi expresivă.
- Are legătură cu intensitatea? Era la rând.
- Da. Intensitatea unui sunet arată cât de tare sau cât de slab se aude acel sunet. Imaginează-ţi o mamă care vrea să-şi adoarmă copilaşul şi îi cântă un cântec de leagăn. Cum cântă ea?
- Cântă încet, aproape şoptit. Altfel, bebeluşul s-ar trezi şi ar începe să urle.
- Vezi că ştii? Dar soldaţii care merg în marş şi-ar mai potrivi pasul dacă fanfara ar cânta la fel de încet?
- Nu. Când o să mă înveţi să cânt, o să cânt numai tare şi am să merg în marş ca soldaţii!
- Domnule soldăţel, muzica de pe Pământ nu se cântă numai tare sau numai încet, ci se cântă nuanţat. Ţinând seama de ce vrea compozitorul să comunice, se trece de la tare la slab şi invers. El arată acest lucru prin nuanţe.
- Cum face?
- Nu-i acum momentul să vorbim mai mult despre asta, fiindcă tu încă nu ştii cum se scrie şi cum se citeşte muzica. Mai târziu...
- Atunci, hai la poştă!


- De ce să mergem la poştă? Ai de gând să trimiţi o scrisoare pe Marte?
- Nu mai râde de mine, că şi aşa mi-e dor de ai mei şi nici nu ştiu când am să plec acasă.
- Dacă ai să fii harnic, n-o să stai tu prea mult pe-aici. Dar ce-i cu poşta, că nu pricep?
- Păi, ce să fie, nu învăţăm noi despre «timbru»?
- Ha-ha, nostim mai eşti! Iar ai uitat că un cuvânt poate avea mai multe înţelesuri. Timbrul sunetului muzical este cu totul altceva decât timbrul de pe scrisoare.
- Zăăău?
- Hai să facem o experienţă şi o să-ţi dai singur seama despre ce e vorba. Vino cu mine!
- Unde m-ai adus?
- Suntem într-o sală de muzică şi avem aici tot felul de instrumente muzicale: un pian, o vioară, o trompetă, o harpă... Fii puţin atent, vreau să te pun la-ncercare. Ciuleşte urechile şi ascultă cântecelul pe care ţi-l cânt eu acum din gură.
- Mi-a plăcut!
- Ascultă mai departe. Cânt acelaşi lucru la pian şi, pe urmă, la vioară.
- Ia te uită! Seamănă... şi nu seamănă. Ceva e altfel. Dar nu ştiu ce.
- Fiecare glas, dar şi fiecare instrument are un sunet care este numai al lui. Acesta este timbrul. De-aia aceeaşi melodie ţi-a sunat diferit: ţi-am cântat-o de fiecare dată la altceva.
- Vreau şi eu, vreau şi eu! Nu mai pot să rabd. Învaţă-mă să cânt! E greu?
- E şi greu, şi uşor. Dacă-ţi place şi studiezi, n-o să ţi se pară un chin. Numai că trebuie să te învăţ mai întâi cum se scrie şi cum se citeşte muzica.