Luminiţa a fost nominalizată la titlul de cea mai bună portăriţă din toate timpurile. Simplu, ca un "7 metri" apărat cu faţa!
A înscris de 11 ori, dar nu este golgeter. Este portar. Nu este Chilavert, este Luminiţa Huţupan, portăriţa din handbalul mondial cu cele mai multe goluri marcate pentru o echipă naţională. A adunat 28 de ani de handbal. A cîştigat de trei ori Liga Campionilor, de două ori cu Krim Ljubljana şi o dată cu Kometal Skopje, are o Cupă a Cupelor cu Oltchim, mai are argintul mondial cu România în 2005, atunci cînd a fost desemnată şi cel mai bun portar al turneului. Şi altele. Şi altele. Printre atîtea trofee, medalii şi diplome riscăm să pierdem personajul printre degete. Iar asta ar fi imensă greşeală, fiindcă Huţu e un personaj!
Federaţia Internaţională de Handbal a nominalizat-o la titlul de cel mai bun goalkeeper din toate timpurile, alături de Cecile Leganger din Norvegia, Lene Rantala din Danemarca şi Tanja Djanjagava din Rusia. Ne reglăm respiraţia, uităm că la fotbal sîntem undeva în jurul locului 50, la mare bătaie cu nişte insule din Pacific, şi observăm că sondajul IHF a fost lansat pe site-ul propriu, http://www.ihf.info, iar vizitatorii acestuia sînt invitaţi să voteze unul dintre cele patru nume propuse. Aici ar fi locul nimerit pentru cîteva heirupisme cu accent patriotic, de care nici noi, nici danezii, nici norvegienii, nici ruşii nu sîntem străini. Lucrul cu adevărat important este că românca Luminiţa Huţupan a intrat în clubul select al celor mai bune portăriţe din handbal cu paşaport eliberat chiar de cei care conduc acest sport. Altfel, este interesant şi ce vor hotărî utilizatorii de Internet. Cum şi din ce zone geografice vor vota, cine sînt cei mai activi, cine sînt cei mai inventivi (am bănuiala că ai noştri), fiindcă ştim foarte bine că ruşii sînt cei mai numeroşi.
E un joc, dar e un joc despre excelenţă la care nu sîntem prea des invitaţi să participăm. Prezenţa Luminiţei acolo ne reaminteşte că putem fi şi talentaţi, şi serioşi. Că ştim să muncim la fel de bine ca oricare alţii, mai blonzi ori mai bruneţi decît noi. Alături de Tanja, Cecile şi Lene, Luminiţa ne şopteşte că nu avem tare psihice, ci doar impresii greşite despre viaţă. Huţu nu ceartă pe nimeni, dar se bucură că după o carieră în care şi-a rupt oasele plonjînd pe parchet, mai există unii care îi omagiază performanţele. E o femeie care a luptat cu toată fiinţa pentru fiecare centimetru al porţii pe care a apărat-o. Era în tenacitatea aceea o formă de răzbunare. Ambiţia de a merge pînă la capăt. Nu ştiu de ce, de fapt ştiu de ce, Luminiţa Huţupan îmi aminteşte de Vitoria Lipan a lui Sadoveanu. Cei mulţi care au citit Baltagul ştiu de ce!