Nu cred că Profesorul Mircea Martin are 70 de ani

Când am luat eu contact prima oară cu cenaclul Universitas şi cu domnul profesor Mircea Martin, domnia sa avea patruzeci şi cinci de ani, exact câţi am acum, când împlineşte şaptezeci bătuţi pe muchie. Cu alte cuvinte, foarte tânărul student care eram privea cu admiraţie pe cineva care avea etatea celui care sunt acum. Când i-am spus Profesorului asta, la o plăcută întâlnire la noua dumisale casă de la munte (suntem, carevasăzică, vecini), am surâs amândoi cu nostalgie. Cu nostalgii diferite, se înţelege. Nu acest efect de vârstă similară m-a făcut sentimental, atunci când l-am realizat, cât amintirea maturităţii aş spune clasice a Profesorului Martin, cel de-atunci. Dacă a fost ceva cu adevărat esenţial în cenaclul pe care l-a patronat, exact acest lucru rămâne pe mai departe exemplar. Domnul Profesor nu doar modera discuţiile cenacliere, nu rareori excesive, ci le şi pondera tonul şi, probabil, efectele. Dacă ne doream ceva, după lectură, nu era atât să ne auzim congenerii executându-ne nelegaţi la ochi, cum se şi întâmpla, de regulă, când interveneau câteva dintre instanţele sângeroase de felul lui Horia Gârbea. Cumva, ştiam că acest preludiu ne frăgezeşte pentru momentul culminant al serii, care era comentariul Profesorului. Calm, rostit rar şi tatonant, verdictul chiar venea şi era la fel de bine primit şi de cei ce lăudaseră, dar şi de cei ce criticaseră - ambele moduri, ziceam, excesive - pe biata victimă. Dacă e să mă iau după prezentarea făcută primei şi celei mai mici dintre cărţile mele (Gestica, 1987), nu produsesem cine ştie ce impresie asupra d-sale în cei doi ani de participare sporadică. Textul prefeţei este, cum altfel? - elegant, ponderat, binevoitor. Dar de cunoscut, am avut onoarea şi bucuria să îi devin cunoscut dlui Profesor în timp.

După întoarcerea din cele străinătăţuri, am avut bucuria să reîncep colaborarea cu domnul Mircea Martin, de data aceasta în ipostaza dumisale de director al Editurii Univers. Aşa am avut ocazia să fac primele coperţi de carte din viaţa mea, colaborând cu editura până când echipa Profesorului a plecat, în condiţiile ştiute. De câteva sunt, încă, mândru, în ciuda faptului că îşi arată vârsta (şi nivelul de tehnologie, încă scăzut): Prima Verba şi Cosmopolis. Dar au fost şi altele şi, ulterior, am mai conceput coperţi şi pentru alte edituri, mai mici. Făcusem chiar întreaga imagine de corporate identity pentru o viitoare editură, care nu a mai apărut, din nefericire.

Am avut bucuria să colaborez cu Profesorul Martin şi la câteva proiecte editoriale. Bine cumpănite, de durată, ele sunt, de regulă, extrem de echilibrate şi, deci, cu putinţă de invocat academic mult după data publicării lor. Reciteam de curând numărul din revista Euresis dedicat Postmodernismului românesc şi am constatat că sunt puţine lucruri diferite de adăugat interpretărilor noastre de atunci. Cumva, dreapta cumpănă a judecăţilor critice ale Profesorului Martin s-a răsfrânt şi asupra noastră, a colaboratorilor domniei sale, făcându-ne, poate, mai precauţi în afirmaţii decât eram, suntem - bref, decât am fi fost - de obicei, fără dânsul. Acum colaborăm la un dicţionar cultural de anvergură unde, de asemenea, am descoperit că, influenţat de personalitatea federantă a Profesorului Martin, pot lucra asupra unor termeni culturali pluri- sau trans-disciplinari, venind dinspre profesiunea mea. Am cerut chiar să ne gândim la termenii volumelor următoare, tocmai pentru a găsi, la rândul meu, acele formulări şi acele sentinţe care să se asemene celor scrise sau rostite de Mircea Martin.

Închei, adăugând că acestei admiraţii afectuoase pe care o port Profesorului Martin am a-i mai adăuga câteva cuvinte doar. La drept vorbind, parcă nu îmi vine să cred că dânsul are chiar şaptezeci de ani, devreme ce nu îmi vine să cred că eu însumi am vârsta dumisale de atunci. Dar, dacă tot am ajuns până aici împreună, pentru cei care suntem, ca şi domnia sa, în învăţământul academic, ne este cu putinţă să îi fim Profesorului Martin, ca şi altor mentori pe care am avut norocul să îi avem de-a lungul formării, deopotrivă următori şi urmăritori. Fireşte, nu le putem întoarce tocmai dânşilor ceea ce ne-au dăruit. Dar ne putem adăuga posturii în care i-am cunoscut, de ultimă verigă a lanţului acestuia de transmitere a cunoaşterii. Descoperirea pe care v-am mărturisit-o de la început îi adaug acum, tot sub formă de omagiu dlui Profesor Mircea Martin, constatarea sarcinii enorme pe care o primesc cu bucurie, anume aceea că, iată, la rândul meu sunt, pentru studenţii mei, acum, ceea ce era pentru mine domnia sa, fix acum douăzeci şi cinci de ani. Dacă voi reuşi, însă, performanţa de a deveni, în timp, nu doar - instituţionalmente - profesor, ci şi - moralmente - învăţător, aşa cum a fost tot timpul şi este cu atât mai mult acum domnul profesor univ.dr.Mircea Martin, atunci îmi voi considera, la rândul meu, misiunea împlinită.

La mulţi şi luminoşi ani, dragă domnule Profesor! Şi o întrebare: când începem lucrul la al doilea volum al dicţionarului?