Ce mă poate ajuta să ies mâine pe uşă? Nu vorbi, nu gândi, nu medita. Ce se poate face pentru mine să pot ieşi mâine pe uşă? Nu gândi, nu gândi, nu gândi. Nu medita. Ce se poate face ca să ies mâine pe uşă şi să merg de-a lungul străzii care nu există spre gara care nu există şi să mă urc în trenul în care nu voi exista? Căci nu există stradă: e goală de conţinut, nu există gară: e goală de conţinut, iar trenul: inexistent. (Şi nu din cauza grevei.)
Iar eu exist cel mai puţin.
Ce se poate face pentru mine ca să pot ieşi mâine pe uşă, să pot face primul pas dincolo de pragul care cică nu mai există, dar poate n-a existat niciodată, să pun următorul picior în faţa celuilalt şi apoi să-l mut pe cel aşezat deja dincolo de prag şi să-l pun în faţa celui pus după ce l-am pus pe el dincolo de prag? Nu gândi, nu medita, nu vorbi. Şşşşşş.... Ascultă:
Mă identific cu furia, dar furia trece iar eu continui să exist. Sînt eu furia? Nu, clar, nu sînt furia. Existam şi înaintea furiei şi voi exista şi după furie. Sînt eu cea care sînt? Care sînt? De la un moment la altul sînt altcineva.
În cel mai adânc interior al meu, atât de adânc în mine, cel mai adânc adânc în mine. Adânc-adânc în mine. Cine sînt eu în cel mai adânc adânc? Nu medita, nu vorbi. Nu gândi:
A vedea: se întâmplă, a auzi: se întâmplă, a simţi: se întâmplă. Este doar pe jumătate atât de rău precum pare. Ce gust are ciocolata? Cum sună foşnetul mării? Cum se simte atingerea unui alt trup? Ce e bucuria? Cine poate descrie asta în cuvinte?
Eu aici, înăuntru. Lumea afară.
Nu gândi, nu gândi, nu gândi. Nu medita.