Fata Morgana

Telefonul mobil al lui Gavril sună. Acesta mai aştepta încă cu mîna pe telefon, bucurîndu-se de sunetul pe care-l scotea aparatul. Şi nu degeaba se bucura, îşi alesese alarma potrivită pentru un om cu preocupările lui şi era atent, în general, la oamenii pe care se întîmpla să-i întîlnească: ce fel de melodie aleseseră ei ştiind că urmau s-o audă cînd mîncau, poate cînd dormeau şi mîinile le bîjbîiau după telefoane, cînd erau la serviciu sau pur şi simplu cînd se plictiseau. Gavril era convins că acele sunete spuneau mult despre personalitatea oamenilor şi era bucuros de lucrul acela descoperit de el, de care avea să se bucure în taină făcînd aproximări ca la un exerciţiu dificil de matematică. Poate că nu era un lucru prea grozav în materie de cunoaştere, dar el era scriitor, ce naiba, avea dreptul să se joace aşa. Se întîmplase să şi greşească, cu consecinţe destul de serioase în relaţiile pe care le avea cu acei oameni pe care se grăbise să-i judece, însă nu a fost nimic de nereparat. În sfîrşit, Gavril apăsă pe butonul verde:
- Salut!
- Salut, Mihai!
- Ce faci diseară?
- Ce să fac, vin să terminăm manuscrisul. Ei, ce zici?
- Fireşte, răspunse Mihai, în timp ce se chinuia cu telefonul la ureche să-şi lege şireturile la adidaşi. Pe cai!
- Nu mai avem cai, Doamne!
- Atunci pe jos!

Cînd Gavril intră în apartamentul lui Mihai, cu o sticlă de votcă în mînă, îşi văzu prietenul băgat pe jumătate sub chiuvetă. Acesta se săltă puţin şi îi întinse o mînă murdară de ulei pe care Gavril o ocoli ca să-l poată strînge de încheietură.
- Serveşte-te, termin imediat, îi spuse Mihai.
- Mulţumesc, eşti foarte amabil, răspunse ironic Gavril, cu ochii roată după pahare. Unde naiba sînt paharele?
- Păi asta e, în seara asta nu bem din pahare, bem direct din sticlă ca nişte adevăraţi boemi. Cum vrei să iasă o poezie bună, autentică, cînd noi sîntem atît de simandicoşi?
- Ca nişte boemi sau ca nişte boschetari, bombăni Gavril.

Deschise sticla şi mirosul iute se răspîndi în cameră. Luă o gură, apoi încă una.
- Hai că te aştept, mormăi Gavril.
- Dacă vrei putem să începem, mai am aici puţin. Dă-mi şi mie o gură.

Gavril îi întinse sticla şi Mihai, cocoşat, trase o duşcă.
- Uite, zise Gavril, eu am deja începutul:

"Mă plimbam într-o seară, cam fără rost, cu mîinile în buzunare
şi Fata Morgana trecea şi ea, cam fără rost, prin capitală
eu nu i-am spus nimic, am văzut doar şanţurile negre pe lîngă
care trecea şi..."

Mihai ieşi de sub chiuvetă: Cum adică "trecea fără rost"?
Gavril: Am zis "cam fără rost", deci un rost mic de tot avea.

Mihai îşi drese vocea:
... şi panourile pe care scria "Avem termen pînă pe data de aaaaaaa"
dar ea se plimba şi zîmbea ca şi cum lumea toată ar fi fost făcută
din femei ca ea cu picioare de sticlă
şi gît înalt de Odobeşti...

Gavril: Bine că n-are picioare de vată. Ceva mai înţelept n-ai găsit?
Mihai:

... din femei ca ea cu picioare albastre
pe care mi le-a sprijinit vara asta în braţe
cînd m-au găsit beat mort pe lîngă dig...

Gavril: Te referi la Lili şi la chestia aia din vară, nu? Recunoaşte!
Mihai: A, chestia aia... nu de asta vorbeam...

Gavril se repede la Mihai şi îi trage un pumn. Mihai holbează ochii, nevenindu-i să creadă, apoi îi trosneşte un pumn din plin în fălci lui Gavril. Gavril cade şi se redresează repede aruncîndu-se peste Mihai care găseşte un prilej bun să-i zboare nasturii de la cămaşă.

Gavril:

... dar n-aveam eu faţă de ea, decît cel mult
să-i pun chipul surîzător pe instalaţii...

Gavril îl trage de jos pe Mihai ca să mai poată să-i tragă din plin un pumn. Mihai întoarce faţa plină de sînge şi mai trage şi el una cu sete.

Sună soneria. Gavril răspunde şi un bătrînel îl întreabă ce se întîmplă. Gavril îl asigură că nu s-a întîmplat nimic.

Bătrînul urcă în apartamentul său de la etaj şi ascultă încordat încă 20 de minute, apoi deschide cu mîinile tremurînde un sertar, scoate un dosar pe care scrie FATA MORGANA şi notează în continuarea altor însemnări pe jumătatea de pagină rămasă:

Octombrie 2010

Eu cred mai mult ca sigur că cei doi sînt homosexuali.
Au băut, au recitat poezii mizerabile şi s-au bătut.
Pe fata morgana încă nu am văzut-o,
dar pun eu mîna pe ea.

Cu mult şi mare respect,
Trei ochi vioi

Bătrînul închise sertarul şi se uită mulţumit pe fereastră. Se anunţa o iarnă grea şi deja stropii de ploaie se transformau în lapoviţă măturînd asfaltul pe care strigau cu neruşinare nişte lucrători îmbrăcaţi ciudat.