În oraşul de pe Main, futurismul se împleteşte cu tradiţionalul, iar fanii creatorului lui Faust se întâlnesc cu cei ai ritmurilor electronice compuse de Sven Väth. Acum 20 de ani, când la rându-mi aveam 20 de ani şi eram student în romanticul Heidelberg, mi-am început "incursiunile de duminică" prin Frankfurt, cel mai mare oraş din zonă.
Într-o seară de duminică, descălecam pentru prima dată în vestitul oraş de pe Main, venit nu din curiozităţi culturale, ci invitat de amici să ieşim în "cluburi de cluburi". Zgârie-norii pe care-i ştiam din fotografii mă salutau de pe marginea drumului, oferind în noapte, artificial luminaţi, un spectacol psihedelic. Iar odată trecuţi de clădirea Operei Vechi, a cărei impozanţă îmi tăiase respiraţia, clădirile acelea înfipte în cer se lăsau mângâiate de case mult mai mici, cu aer medieval, sau de construcţii care marcau trecerea secolelor şi a stilurilor arhitectonice. Modernul se împletea cu vechiul, creând o imagine futuristă - cel puţin pentru mine, cel obişnuit cu provincia transilvană sau cu Bucureştiul turtit sub griul anilor '80.
Fascinaţia cluburilor
Iniţial, am ajuns într-un parc în faţa unui pavilion din secolul al XIX-lea, care iradia culori reflectorizante. Mi-a trebuit o vreme să mă acomodez cu muzica, cu lumina şi cu tinerii care se agitau în ritmurile tehno ale nopţii. "Cel de la platane e Sven Väth", mi s-a spus. Habar nu aveam cine era, la fel cum nu ştiam despre Frankfurt decât că găzduia renumita Paulskirche, locul în care s-a întrunit în 1848 prima Adunare Naţională aleasă democratic, cele mai înalte clădiri din Europa şi un imens aeroport, care la rândul său ascundea la subsol unul dintre cele mai cunoscute cluburi din lume, "Dorian Gray". În următoarele luni am urmărit tot ce se scria despre Väth şi abia aşteptam să ajung din nou în enigmaticul pavilion din irealul Frankfurt.
Orbit de lumini şi asurzit de muzică, Goethe, cel mai cunoscut fiu al Frankfurtului, mă atingea prea puţin. Ruşine mie! Ar trebui să o spun, dar nu o fac. Aşa a fost să fie, acela eram atunci: un novice al lumii mari, un vampiraş rătăcitor.
Casa lui Goethe, ignorată
După terminarea facultăţii am revenit la Frankfurt ca "turist de zi", cu alţi ochi, cu alte interese. Am vizitat ceea ce ratasem la începutul anilor '90. L-am urmărit pe Goethe prin tot oraşul, ceea ce nu a fost greu, el fiind atotprezent. Universitatea îi poartă numele, casa lui natală e un muzeu, statuia lui tronează în pieţe, străzile îi poartă numele. Gândul că reuşisem să‑l ignor atâta vreme mă umilea. Până când într-o zi un amic m-a liniştit, povestindu-mi că localnicii nu se interesează nici ei de casa lui Goethe şi că niciodată nu a fost altfel. O legendă spune că un muribund care se roagă la Dumnezeu să-l vindece promite în schimb că va vizita casa lui Goethe.
Dacă nu vizitezi casa de dragul lui Goethe, atunci o faci măcar din respect pentru implicarea lui Thomas Mann în reconstruirea acesteia, după distrugerea ei în cel de-Al Doilea Război Mondial. Dacă Mann nu s-ar fi angajat în această cauză, ea nu ar fi existat astăzi. Autorităţile locale voiau să o lase în ruină, pentru a aminti posterităţii de ororile războiului din cauza politicii germane.
Întâlnire cu Günter Grass
Reîntors la Frankfurt cu conştiinţa împăcată, am urcat şi în Turnul Băncii de Comerţ, la etajul 53, şi l-am admirat în întreaga sa ruptură arhitectonică. Şi nu numai! În Evul Mediu, în Frankfurt erau încoronaţi Regii Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană, iar tot în Frankfurt, în 1995, populaţia oraşului "încoronează" prima femeie în funcţia de primar general al unei metropole germane (funcţie pe care o deţine până astăzi). În 1968, Frankfurt a fost unul dintre centrele mişcărilor studenţeşti de stânga, ca astăzi să fie un simbol al capitalismului, găzduind printre altele şi Banca Centrală Europeană. Nu putem uita că tradiţia gândirii critice a făcut şcoală la Frankfurt cu nume precum Mark Horkheimer, Theodor Adorno sau Jürgen Habermas.
Totuşi, Frankfurt rămâne până astăzi oraşul "corcit" între Goethe şi Väth. Acest mariaj între contradicţii mă fascinează, probabil tocmai pentru că, fiind român, crescut în dictatură si maturizat în uraganul schimbării, "furtuna şi imboldul" (Sturm und Drang) sunt parte din mine, compun armonia mea personală. La aproape zece de ani de la prima "descălecare" în oraşul lui Väth şi Goethe, am păşit în halele Târgului de Carte. Atâta amar de carte ar impresiona şi pe un analfabet. Poţi să ai parte însă şi de mari surprize: în forfota celui mai mare târg de carte din lume, în timpul ediţiei din 2010, m-am împiedicat de-a dreptul de Günter Grass, laureatul Nobelului pentru literatură. Ne-am cerut scuze reciproc. Autograful l-am cerut, bineînţeles, doar eu.
La Frankfurt cu Traian Danciu
Născut la Rupea, Braşov, Traian Danciu studiază romanistica şi ştiinţe politice la Universitatea din Heidelberg, Germania, unde se stabileşte în 1990. În timpul studiului şi după terminarea facultăţii, a avut burse în Italia şi în America Latină. La sfârşitul anilor '90 debutează ca scriitor cu volumele de versuri Index de încrucişări posibile şi proză Geamantanul cu romburi (Editura Timpul, Iaşi). În prezent, colaborează cu postul de radio WDR, din Köln, cu publicaţii germane, printre care Jüdische Zeitung, Berlin, şi Book-let, Köln-Paris. În România, a fost corespondent timp de şase ani pentru Germania al cotidianului Evenimentul zilei. În prezent, colaborează cu cotidianul Adevărul şi cu revista Timpul (Iaşi). Începând din ianuarie 2011, lucrează ca jurnalist-corespondent în Moscova.
Nu rataţi!
Opera Veche. E locul în care a avut loc, în 1937, premiera operei lui Carl Orff, Carmina Burana, clădirea fiind o victimă a războiului: bombardată în 1944 şi redeschisă abia în anii '70, este astăzi o sală de concerte modernă.
Cartierul Sachsenhausen. Locul ideal pentru boemi, cu gastronomia şi atmosfera Frankfurtului de altădată. Aici se poate bea cidru de mere (Ebbelwei), se pot servi cârnăciorii de Frankfurt cu sos verde - una dintre specialităţile preferate de Goethe. Pentru romantici, recomand o vizită la mormântul lui Arthur Schopenhauer din cimitirul central. Şi, bineînţeles, pentru iubitorii de carte şi nu numai se recomandă de la sine Târgul de Carte, cel mai mare din lume, organizat anual, în luna octombrie.
Muzeul Schirn. Merită urmărit programul de expoziţii ale muzeului, unde până în ianuarie 2011 sunt expuse operele realistului francez Gustave Courbet. De altfel, majoritatea dintre cele 40 de muzee ale oraşului merită atenţie. O vizită pe aşa-numitul "mall al muzeelor" este o adevărată expediţie culturală.