"If you reject the food, ignore the customs, fear the religion and avoid the people, you might better stay at home."
(James Michener)
Am ajuns la Bruxelles pe o vreme cât se poate de urâcioasă: ploaie de toamnă, cer negru, frig. Primul obiectiv: faimoasa La Grand Place - piaţa cea mare din Bruxelles. Surpriză, la Grand Place c'est ne pas grand! Este mai degrabă... de mărime medie, cu câteva clădiri frumoase în stil flamand (care stil nu prea caracterizează restul oraşului), un vânzător de flori în mijloc şi multe restaurante care încercuiesc toată zona pieţei.
Recunosc că nu prea mi-a plăcut la Bruxelles. Nu am reuşit să îmi dau seama care e, de fapt, spiritul oraşului. Bruxelles mi s-a părut a fi un melanj cam nereuşit: de la francezi a împrumutat imigranţii, "frites" şi gaufrele, de la flamanzi a luat câteva clădiri drăguţe împrăştiate ici şi colo, vremea proastă şi copiii bălai. Pe lângă La Grand Place se găsesc nişte pieţe despre care citisem într-un ghid că sunt celebre - una dintre ele, Marché aux Herbes, este micuţă şi are câteva tarabe unde se vând căciuliţe tricotate şi alte accesorii, semănând cu târgurile organizate prin Cişmigiu cu ocazia Crăciunului sau prin Kiseleff de Moş Nicolae. Descopăr că bruxelezii adoră magazinele de haine second hand (sau vintage), sunt destul de multe şi găseşti lucruri drăguţe dacă ai răbdare să le iei la rând. Multe magazine care vând ciocolată, dantelă şi alte produse de artizanat "faitmain". Multe ţigănci, câte una postată la fiecare biserică, toate zâmbind angelic în timp ce îţi adresează un "S'il vous plaît, madame", legănând copilul în braţe, de ai putea jura că pozează pentru un tablou de Raffaello. Am încercat să mă integrez în peisaj mâncând "frites" care au venit însoţiţi de o maioneză cam greţoasă şi am ajuns la concluzia că sunt mai buni cartofii prăjiţi de la Mac, gaufrele nu m-au dat niciodată pe spate iar singura ciocolată (bună, de altfel) pe care am mâncat-o s-a dovedit a-mi face atât de rău încât nu mi-a mai trebuit absolut nimic după aceea. Astfel s-a încheiat primul meu periplu culinar (şi turistic) prin capitala Belgiei.
La a doua vizită am avut brusca revelaţie că musai trebuie să mai merg o dată în Grande Place şi să mănânc un coif din acela cu cartofi prăjiţi şi după aia să mă târăsc cu ultimele puteri spre patul meu din hostelul ixelez. Nici nu ştiam câtă dreptate aveam, o fi arătat scurt drumul pe harta mea printată în grabă, dar pe teren Avenue Louise este a dracului de luuungă, iar ca să găsesc strada generalului Jacques a trebuit să străbat jumătate de Bruxelles. Noroc că, prevăzătoare cum sunt, mă alimentasem cu sus-numiţii frites (2,5 euro cornetul) şi un sos dulcişor de tomate. Nu sunt chiar cei mai buni cartofi prăjiţi din lume, dar mâncaţi în Grande Place sunt cu totul şi cu totul altceva, un simbol al înfrăţirii spiritelor francofone din toată lumea şi al mariajului cartofului cu uleiul încins. Grande Place este, dacă vă întrebaţi cumva, la fel ca întotdeauna: lume multă şi agitată, mulţi turişti asiatici fotografiindu-se te miri unde, mulţi americani, spanioli, cam astea sunt naţiile care umblă fleandura prin toată Europa în loc să stea la ei acasă bine-mersi. A, şi-am dat şi peste o falsă nuntă de epocă cu nuntaşi îmbrăcaţi ca la 1800-1900 cu umbreluţe şi rochii cu crinolină, mustăcioare şi pălării nostime şi oameni amuzându-se de toată tărăşenia. Da, deci am făcut-o şi pe asta şi prevăd că o să mai ajung de câteva ori pe acolo, prin Bruselas, ca să pot vizita şi restul colţului ăla de lume, ceea ce nu poate decât să îmi facă plăcere de pe acum :)
Bruges, chocolate land
"We do not remember days, we remember moments."
(Cesare Pavese)
Bruges mi-a amintit de Cambridge, cu ale sale canale, bărci, lebede şi raţe, străzi cuminţi pe care circulă biciclişti şi căsuţe ca nişte jucării numai bune de agăţat în pomul de Crăciun. La fel ca în Cambridge, plimbarea a început pe o ploaie măruntă care s-a oprit pe la prânz, iar pe la 2 era deja soare şi senin, de parcă urma să vină primăvara, undeva pe seară. O dată cu vremea frumoasă au venit şi hoardele de turişti la vânătoare de ciocolată belgiană şi instantanee cu turnul din piaţa cea mare.
La Bruges ar fi trebuit să ajung acum vreo 3 ani, dar n-a mai fost să fie. Apoi, iarna trecută când îmi făceam planuri pentru vacanţa de vară, vroiam să vizitez Beneluxul, dar m-am răzgândit destul de repede în favoarea Toscanei. Iar acum, în ultimele zile ale lui octombrie, rezervasem un weekend doar pentru Bruxelles. Însă Bruxelles it's not my kind of city şi o fugă până la Bruges a venit ca o soluţie firească - trenul face numai o oră până acolo (şi doar 40 de minute până la Gent, ce ţară mică şi nostimă - Belgia!), biletele de tren sunt cu 50% mai ieftine în weekend şi circulă din jumătate în jumătate de oră.
Dar destul despre trenuri. Ce are Bruges de oferit, în afară de zecile de magazine care vând ciocolată belgiană? Asta:
Brugge, herfst
Până nu demult nu ştiam despre Belgia decât că se vorbeşte franceza şi că este ţara lui Hercule Poirot. Al doilea fapt o fi el adevărat (da, auzisem şi de Tintin, deşi copilăria mea a fost mai degrabă marcată de Pif), dar primul nu prea - Belgia e o ţară bilingvă şi chiar dacă în Bruxelles se vorbeşte mai mult franceza, cum scoţi nasul de acolo constaţi că flamanda e mai des folosită. Bruges este capitala Flandrei de Vest, iar centrul său istoric este patrimoniu UNESCO; chiar dacă numele său original, Bryggja, însemna "port", Bruges a încetat să mai aibă acces la mare undeva prin secolul XII. Au rămas însă canalele care înconjoară centrul istoric, căsuţele vechi, unele din lemn, altele din piatră, catedralele, toate dând oraşului un aer retro-romantic. E un loc perfect pentru o excursie de o zi - te poţi plimba fie cu caleaşca pe străduţele înguste, fie cu barca pe canale, poţi lua masa în Markt într-unul din bistrourile cu vedere la turnul cel mare, sau poţi, pur şi simplu, să cumperi dantelă sau cutii de ciocolată de toate felurile şi formele posibile. Iar dacă e duminică vei putea asculta clopotele cântând, învăluind oraşul în sunetul lor cristalin.
In Leuven
Leuven (Louvain) este capitala Belgiei flamande şi a fost o surpriză foarte plăcută pentru mine, care nu auzisem deloc de orăşel până de curând (mulţumesc Cristina pentru recomandare!). Dacă ştiam că avionul meu va pleca cu două ore mai târziu decât era programat aş mai fi stat în Leuven ca să vizitez şi castelul Arenberg (care e fantastic de frumos, apropo), însă cum acesta era la ceva distanţă de centrul oraşului am renunţat să mai merg şi m-am oprit pentru jumătate de oră în Grădina Botanică, un mic colţ de paradis unde câţiva localnici ieşiseră cu coşuri de picnic la un dejun printre flori iar o doamnă făcea plajă pe o bancă, printre salcâmi şi palmieri. Cred că ăsta a fost cel mai plăcut moment al zilei, era şi soare, erau şi flori, era şi linişte, aveam şi un cheescake la mine şi, în lipsă de ceva mai bun, mi-am fotografiat vârfurile picioarelor lenevind pe bancă. În afară de Grădina Botanică la care am ajuns din întâmplare se mai pot vizita cele două beguinage, din care eu nu l-am găsit decât pe cel mai mare - The Grand Béguinage (este UNESCO World Heritage Site) - la cel de-al doilea n-am găsit intrarea oricât m-am plimbat în cerc pe Brusselstraat. Apoi mai sunt o serie de clădiri flamande pe străzile atât de liniştite duminica dimineaţa încât îţi era şi teamă să nu trezeşti pe cineva din somn: biserici şi clădiri istorice, primăria din Grote Markt care e o clădire în stil gotic cu multe brizbrizuri care o fac să arate ca o casă fragilă de jucărie pentru oameni mari; dar farmecul oraşului îl descoperi mai degrabă la pas prin centrul vechi. La fel ca în Bruges, şi în Leuven se regăsesc canalele năpădite de verdeaţă, chiar dacă nu aşa spectaculoase ca în celălalt faimos orăşel belgian. Cum ziceam, îmi pare atât de rău ca n-am ajuns şi la castelul Arenberg încât cred că o să mai merg o dată la Leuven, cândva, doar ca să mă plimb pe pajiştea castelului jumătate de oră :)
