Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Toscana ardente


Anca Şerban

16.05.2011
1001 călătorii, decembrie 1999
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Florenţa cea minunată
 
Lumina este cu totul specială în Florenţa, ca mierea translucidă ce învăluie statuile din marmură, pentru a se ascunde în colţurile liniştite ale vreunui palazzo renascentist. Soarele nu arde, ci încălzeşte oraşul, râul Arno e nămolos şi are culoarea lutului dizolvat în apă, cerul e pictural, iar domul e atât de înalt încât domină întregul oraş de departe.
 


Ca să ajungi la Florenţa petreci 25 din cele 30 de minute pe care le face trenul Eurostar venind dinspre Bologna traversând tuneluri - Apeninii - care formează o barieră între nordul Italiei şi Toscana surprinzător de verde. Îmi imaginam un peisaj mai degrabă golaş, dealuri arse de soare şi pustiite de viaţă, şi am găsit un peisaj submontan cu vegetaţie abundentă. Şoselele încolăcite pe dealurile Toscanei te pot ameţi, apa e dulce, ca nicăieri în lume - parcă totul ar fi fost făcut pentru a-ţi face ţie, un oarecare muritor, plăcere. Plăcerea de a trăi, a respira, a mângâia marmura roz a catedralelor, plăcerea de a mânca fructe de mare, pecorino, deserturi cu căpşune şi iaurt, îngheţată, plăcerea de a bea dimineaţa cappuccino şi seara vin roşu.
 


Am stat pe Via Cavour, la doi paşi de Piazza Domului Sfânta Maria del Fiore, aşa că m-am putut plimba în voie prin "centro storico", am urcat toate cele 463 trepte până în vârful domului, am lenevit pe Ponte Vecchio, mi-am rupt picioarele vizitând palatul Pitti şi am moţăit în iarbă în grădina Boboli - priveliştea din capătul grădinii, către un peisaj tipic toscan, mi-a rămas întipărită pe retină. Seara am urcat până la Piazzale Michelangelo, de unde ai o vedere panoramică asupra Florenţei, şi am vizitat San Miniato al Monte, luminată crepuscular de apusul soarelui.

Florenţa e minunată, minunată...

"Love locks"

De cum ajungi în Florenţa dai cu ochii de o grămadă de lacăte şi lăcăţele prinse de te miri ce - gratiile din vârful domului, în jurul lui Ponte Vecchio, pe strada X sau în piaţeta Y. Sunt urmele unor îndrăgostiţi care, în felul ăsta, vor să îşi păstreze dragostea for ever and ever: pun lacătul, îl încuie şi aruncă cheia în Arno. De parcă dragostea în sine nu este mai mult decât suficientă să te lege uneori chiar mult prea mult de câte cineva, o legăm şi simbolic de vreun gard. Cu toate astea, iniţial obiceiul n-a avut nicio legătură cu amorul: ele erau puse de tinerii care erau luaţi la oaste, ca o promisiune de a se întoarce teferi acasă. Dar, deh, şi iubirea este tot o luptă câteodată, din care ne întoarcem teferi sau nu pe la casele noastre:
 


Palatul Pitti & Grădinile Boboli

Construit de către bancherul florentin Lucca Pitti, palatul Pitti a fost ulterior cumpărat de către familia Medici şi a devenit reşedinţa acestora prin anul 1549, fiind folosit şi de către Napoleon, înainte de a fi donat statului italian de către regele Victor Emmanuel III. Palatul are mai degrabă aspectul unei fortăreţe, cu ferestre mari protejate de grilaje groase şi, deşi construcţia masivă nu te face să visezi, grădinile care se întind în spatele ei vor reuşi asta cu siguranţă - statui, grote decorate cu stalactite artificiale şi picturi, "fântâna insulei", păzită de nişte raţe zăpăcite, şi privelişti minunate asupra palatului şi oraşului - de toate astea te poţi bucura în grădinile Boboli. Adăpostind acum galerii de artă, palatul se poate vizita separat de grădinile Boboli, dar ar fi păcat să nu te odihneşti în grădină după ce l-ai admirat pe Caravaggio...

 

 

 
Siena, înainte de Il Palio
 
Am ajuns la Siena pe 8 august, când începuseră pregătirile pentru Il Palio (16 august): parade pe străzile înguste ale oraşului medieval, costume caraghioase, steaguri, agitaţie. În Piazza del Campo erau deja instalate treptele de lemn de pe care o parte din vizitatori vor fi urmărit concursul, căci Il Palio este o cursă de cai: jocheii înconjoară Piazza del Campo de trei ori într-o cursă care de regulă durează doar 90 de secunde. Poate altă dată voi merge la Siena ca să văd cu ochii mei frumoşii cai ce aleargă bezmetici în piaţa unui oraş medieval.
 
În rest Siena este un oraş mirific, medieval, cărămiziu-ruginiu, liniştit, cu străduţe în pantă, un oraş perfect pentru a fi descoperit la pas. Şi după ce ai obosit tot coborând şi urcând dealurile Toscanei, te poţi opri în Piazza del Campo pentru a-ţi trage sufletul: soarele apune şi luminează turla bisericii, totul e simplu, dar frumos, aşa cum viaţa ar trebui să fie şi este câteodată.
 


Vila Fiorita - în grădina lui Gabrielle

Dimineaţa - mic dejun în grădină: pâine neagră cu pecorino, croasant cu nutella şi o cafea mare cu lapte. Gabrielle e cel mai zăpăcit proprietar de pensiune întâlnit prin periplurile mele, dar ne-a servit cu prune proaspăt culese şi gem de prune preparat în casă în aceeaşi zi, timp în care furnicile din grădina sa ne-au mâncat de vii. Ca să ajungi în grădină, trebuia mai întâi să traversezi terasa, dotată după cum se vede mai jos cu două stropitori, mărimea XS şi M. Gabrielle mai avea şi un trăbănţel dosit într-un colţ, o fiică de vreo doi ani care testa de zor o trotinetă şi una bucată mătuşă / soacră pe nume Martha care nu vorbea o boabă de engleză, dar m-a învăţat că la frigider se spune, în italiană, "frigo".
 


San Gimignano Delle Belle Torri, medievalul turistic

Toscana are multe orăşele medievale, însă doar câteva sunt patrimoniu Unesco: San Gimignano este unul dintre ele. La 56 km sud de Florenţa, San Gimignano a fost un important popas pentru pelerinii care călătoreau spre Roma. Familiile bogate care controlau oraşul au construit în jur de 72 de case-turn, ca simbol al bogăţiei lor - dintre acestea, doar vreo 14 au supravieţuit. Prin supravieţuire a se înţelege că sunt în stare perfectă, la fel ca restul centrului istoric, cuprins între vechile ziduri ale cetăţii. San Gimignano e perfect conservat şi cu totul dedicat turismului - de la magazinele care vând toate bunătăţile pământului până la restaurante şi cafenele. Pentru că, la nici o săptămâna de la vizita la San Gimignano am avut ocazia să vizitez un alt orăşel "medieval", de data asta din Balcani, diferenţele mi-au sărit în ochi, cu părere de rău pentru vecinii noştri bulgari, care încearcă şi ei să îşi pună în valoare vestigiile istorice.

San Gimignano este un oraş destul de mic, pe care îl poţi vizita într-o singură zi, cu tot cu pauza de masă şi, eventual, cu o plimbare pe dealurile din jur, cum am făcut eu. Se poate ajunge doar cu maşina sau cu autocarul (noi l-am luat din Siena - 1h de viraje ameţitoare pe dealurile Toscanei). De pe vârful unor coline, înconjurat de turnuri, ai o panoramă superbă asupra peisajului toscan - doar pentru atâta lucru şi zău că merită să mergi până acolo.
 


Toscana, drumul chiparoşilor
 
Colinele de lângă San Gimignano, într-o plimbare de după amiază. Plantaţii de măslini, viţă de vie, rodii încă necoapte, cactuşi ascunşi în ierburile de pe marginea drumului şi multe, multe şopârle încălzindu-se la soare. În faţa mea o tricicletă-maşină urcă dealul zumzăind, în timp ce pe drumeagul ce duce la o fermă cineva (proprietarul?) a abandonat o cadă de baie. Dintr-o livadă am cules 2-3 mere acrişoare-dulci şi m-am odihnit la o răscruce de drumuri de ţară unde cineva inspirat a pus o băncuţă sub un arbore imens. În spatele meu turnurile lui San Gimignano se fac tot mai mici, în timp ce în faţă peisajul devine sălbatic, liniştit, verde...
 

 

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer