Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Piaţa de animale de duminică - Karakol


David Schwartz

26.09.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
David Schwartz, Vlad Petri, Alice Monica Marinescu, Serghei Chivirigă au plecat pe 22 august 2011 într-o călătorie cu trenul, autobuzul, Marshrutka şi avionul pe ruta: Bucureşti-Chişinău-Odesa-Doneţk-Rostov-pe-Don-Volgograd-Astrahan-Atyrau-Astana-Karaganda-Semey-Almaty-Biskek-Karakol-Osh-Murgab-Khorog-Duşanbe-Samarkand-Taşkent-Bukhara-Kiva-Moinaq-Nukus-Aktau-Tbilisi-Istanbul-Bucureşti.

Dorinţa lor? Să răspundă la cîteva întrebări: "Cum văd oamenii din Asia Centrală situaţia politică actuală? Care sunt moştenirile comunismului şi cum are loc tranziţia spre o nouă formă de organizare socio-politică? Care sunt speranţele lor? Cum îşi imaginează ţara în care vor trăi peste 20 de ani? În ce altă ţară ar vrea să locuiască? Ce ştiu despre România? Acestea sunt câteva din întrebările la care ne-am propus să aflăm răspunsuri în călătoria din Asia Centrală de la oamenii pe care-i întâlnim, la care stăm-localnici sau străini, care iau contact zilnic cu realitatea din fostele republici sovietice."

Mai multe amănunte şi primele episoade ale călătoriei pe http://marshrutka.ro/



Piaţa de animale de duminică - Karakol

Miroase a ţeavă de eşapament, a gaz, miros de maşină veche, care-mi aminteşte de Trabantul vechi al bunicului. Pe măsură ce ne apropiem de intrarea în piaţă, mirosul de benzină se amestecă cu un miros proaspăt de balegă. Miroase a fân, a fum, a balegă, a animale. Îmi aduc aminte de ceilalţi bunici, de la ţară. În stânga şi-n dreapta, ţărani de toate vârstele, mai ales bărbaţi, ţin oi cu laţul de gât. Oile stau înghesuite una-ntr-alta. E frig, abia a răsărit soarele, de jur împrejurul pieţii se văd munţii înzăpeziţi. Bărbaţii scot aburi de condens pe gură. Un bătrânel se chinuie să tragă o oaie după el. Oaia nu vrea. Dă din picioare. Behăie. Se întoarce. Bătrânul, calm, îi dă câte o palmă, o mai împinge, o mai trage de laţ, mai să o sugrume. Oaia merge doi metri, se opreşte din nou, bătrânul o pocneşte din nou. Aşa înaintează greu, metru cu metru, printre oameni. Calc prin noroi amestecat cu balegă. Pământul e moale, plăcut. Pe stânga drumului, camioane cu remorcă albastre, pline cu cai. Stau câte patru-cinci într-o remorcă, mai să calce unul pe altul. Începi să înţelegi ce înseamnă "înghesuiţi ca vitele"... Între camioane, unul plin cu pietre. În faţă, nişte puşti vând pietre - bolovani mari şi grei. Nu pare să se înghesuie lumea la bolovani. Un bărbat trage după el câţiva saci din care se aud sunete stridente. De aproape se vede că are purceluşi în saci. Şi ei înghesuiţi, guiţă într-una. Agitaţie. Oamenii aleargă, caută, se uită atent, studiază, vor să vândă, să cumpere, să compare preţurile. Animale speriate se frăsuie, se îndeasă unele în altele, se uită la stăpâni cu ochii umezi. Behăie. Un viţel se chinuie să se ţină după mama sa, trasă de funie prin mulţime de un stăpân grăbit. Se aude un întreg concert de behăieli şi mugete, din tot târgul.


Am ajuns într-un fel de ţarc enorm, locul pentru cai şi vite. Aici e aglomeraţia cea mai mare - sute de oameni şi zeci de animale. Familii întregi, de la bunici la copii de 7-8 ani, care au venit din sat să-şi vândă vaca. Şi copiii ţin animale mai mici de funie. Oamenii au haine vechi, murdare, ponosite. Mulţi poartă cizme de cauciuc. Unii au haine de piele negre. Alţii treninguri şi blugi. Câţiva bătrâni au venit la târg asortaţi la sacou. Costume vechi, gri-petrol, de duminică. Unul poartă tenişi murdari, vechi, blugi tociţi şi sacou. Majoritatea bărbaţilor, indiferent de vârstă, poartă ceva pe cap. Şepci cu cozorocul îndoit, cu diverse firme americane. Băscuţe muncitoreşti negre sau cenuşii. Fesuri turceşti, rotunde, cu broderii. Căciuli de bumbac roşii, de copil. Pălării de cow-boy, cu boruri largi şi răsucite. Pălării tradiţionale kîrgîze, care arată ca nişte coifuri, albe, cu broderie aurie, uneori cu margini negre, înalte de 30-40 de centimetri şi ţuguiate. Indiferent de cât de murdare sunt hainele omului, aceste pălării sunt întotdeauna curate, lustruite, ţepene, de parcă ar fi purtate pentru prima dată. Un bătrân complet ştirb, cu bărbiţă rară şi albă, cu coif tradiţional, intră în vorbă cu noi. Vrea să vândă o vacă şi a venit să vadă care sunt preţurile. E nemulţumit că se vând prea ieftin animalele. Zice că de multe ori vin dungani (chinezi convertiţi la islam) la târg, cumpără multe animale şi le vând mai scump în Kazahstan. Vorbeşte ce vorbeşte şi din când în când râde la noi, cu gura ştirbă, deschisă larg, până la urechi şi cu ochii mijiţi, ca un copil. Un ţăran rus îmbrăcat în costum de camuflaj vinde două vaci cu 53 de mii de somi. Puţin peste o mie de dolari. Vacile nu vor să plece de la stăpân. Dau din picioare, se feresc, mugesc, nu se lasă. Un viţel îşi ţine capul lipit de pantalonii stăpânului, se freacă de piciorul său, ca o pisică. Două vaci destul de mari stau înghesuite în remorca de doi metri pătraţi a unei maşini vechi. Vreo trei-patru bărbaţi se chinuie să o îndese şi pe a treia. O împing, o plesnesc, ţipă la ea. Vaca nu vrea să urce. Nici nu prea are unde. Unul dintre bărbaţi o loveşte cu biciul. De patru-cinci ori. Vaca nu vrea să înainteze. O mai pocnesc şi împing puţin, apoi altul o apucă de coadă, o strânge şi răsuceşte coada, tot mai tare, tot mai strâns. Vaca cedează. A urcat în remorcă, nici nu are loc să stea în picioare. Stă ghemuită pe jos, la picioarele celorlalte. La marginea ţarcului improvizat se potcovesc cai. Calul e pus într-un fel de cadru de lemn, în care i se imobilizează picioarele. Stăpânul stă lângă animal, îl mângâie, îl încurajează. Potcovarul îi ridică o copită, o potriveşte pe un suport, aşază potcoava şi începe să bată cuie mari. Calul se mai împotriveşte, se agită, nechează. Stăpânul vorbeşte cu el, îl linişteşte. Potcovarul taie şi bucăţi din copită, apoi o pileşte cu o pilă mare, ca o răzătoare. În sfârşit, eliberează copita. Calul pune piciorul pe pământ. Se scurge o dâră de sânge.


Ajungem în al treilea spaţiu al pieţei. La intrare, o fată într-un chioşc în dungi galben-roşii vinde cartele telefonice. Galben şi roşu sunt culorile companiei, dar şi culorile drapelului kîrgîz. În al treilea departament se vând maşini. E linişte şi lume puţină. Cîteva zeci de maşini vechi, poate niciuna mai nouă de 1994. Multe maşini germane, la fel de multe sovietice. Stăpânii lor, calmi, vorbesc între ei, se sprijină pe botul maşinii sau stau la volan. Maşinile costă destul de mult, de la trei-patru mii de euro în sus. Vorbim cu Ruslan, un tip pe la vreo 30 de ani, rus, evident, care a venit să vândă o mini-dubă. Munceşte la Kumtor, compania canadiană care exploatează aurul kîrgîz şi a fost implicată în celebrul accident ecologic cu cianură de acum câţiva ani. Vrea să îşi vândă maşina ca să îşi ia alta mai mică. În piaţă miroase din nou a eşapament. Animalele şi maşinile, cu stăpânii lor, încep să plece acasă. Pe cer se văd şi soarele şi luna. E ora nouă jumate dimineaţa. Piaţa de animale de duminică se cam termină.


(Foto: Alice Monica Marinescu)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer