O ceaşcă albă e inima
Aseară am încercat să o desenez
Să-i conturez cu o linie simplă curbura
Toartei.
Am atins-o fin cu degetul arătător
S-a înfiorat şi emoţia s-a auzit oftând...
În fiecare zi pun apă proaspătă
În fiecare zi cineva o bea
Urmele lăsate sunt semnele
De dragoste şi răbdare
Inima e un obiect de uz casnic
De multe ori o dau cu împrumut.
1 comentariu
Arhiva rubricii
Rugăciunea matinală a pictorului perfect, Giuseppe De Chirico, traducere de Ioana IeronimCeea ce rămâne, Florin Mugurliniștea, o cicatrice, Mariana DanCătre..., Percy Bysshe Shelley, traducere de Ioana IeronimBunica, Zbigniew Herbert, traducere de Constantin GeambașuToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiLegile HazarduluiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Publicitate