O ceaşcă albă e inima
Aseară am încercat să o desenez
Să-i conturez cu o linie simplă curbura
Toartei.
Am atins-o fin cu degetul arătător
S-a înfiorat şi emoţia s-a auzit oftând...
În fiecare zi pun apă proaspătă
În fiecare zi cineva o bea
Urmele lăsate sunt semnele
De dragoste şi răbdare
Inima e un obiect de uz casnic
De multe ori o dau cu împrumut.
1 comentariu
Arhiva rubricii
perpetuum mobile, Dan Mircea CipariuHotel, Cezar BaltagRugăciunea este ceea ce rămâne, Jaan Kaplinsky, traducere de Ioana Ieronimcând eram mic, visam să fiu și mai mic, Ioan Es. PopDiphylleia grayi, Ruxandra CesereanuToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate