O ceaşcă albă e inima
Aseară am încercat să o desenez
Să-i conturez cu o linie simplă curbura
Toartei.
Am atins-o fin cu degetul arătător
S-a înfiorat şi emoţia s-a auzit oftând...
În fiecare zi pun apă proaspătă
În fiecare zi cineva o bea
Urmele lăsate sunt semnele
De dragoste şi răbdare
Inima e un obiect de uz casnic
De multe ori o dau cu împrumut.
1 comentariu
Arhiva rubricii
Tata, Iztok OsojnikDe la egal la egal, Craig Morgan Teicher, traducere de Ioana IeronimCarantină. Bamberg, Dagmar Dusil, traducere de Ioana IeronimCetăţile albe, Dimitrie StelaruFlori de mac în traducere, Sujata BhattToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiLegile HazarduluiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Publicitate