Al cincilea clovn

Ne aliniam tăcuţi în faţa Colosului ca la un ceremonial
Prin obrajii lui muşcaţi de vânturi se întrezărea cerul vânăt
Râurile îşi ieşeau din matcă apele răbufneau violent peste maluri
Pământul scotea sunete ca nişte trepte ovale care nici nu urcă nici nu coboară
Părul meu e bolnav, spunea unul dintre clovni, îl vedeţi arde ţipă
Mulţi plângeau pe înfundate, noi doi ne ţineam în gând ritualurile
Îmi cususem umărul drept de braţul tău stâng ca să nu ne despartă
Degetul arătător al colosului îl ţintuia pe al cincilea clovn

Intermezzo:
Scriem sau rostim exact ceea ce tăcerea expiră... tot ce e dincolo de inspiraţie, de cealaltă parte a ei...