Atee

Mă vindec. Încep să mă vindec.
Luciditatea e o rană din care uneori curge sânge alteori jăratec sau chiar muzică...
Încep să aud primele acorduri ale cântecului meu de om liber.
Mă voi elibera de tine, mamă.
Puterile tale care m-au ţinut înlănţuită la stâlpul infamiei încep să slăbească.
Coşmarul se retrage în matcă,
Se întoarce în pântecul tău în care eu nu mai vreau să mă ghemuiesc.
Tânjeam spre el când mi-era frică şi frica provenea din el.
Tu stârneai frica, erai vântul care o aducea, erai albia tuturor panicilor.

Înţeleg de ce trebuia să mă sperii cu lumea,
De ce singurătatea şi oamenii străini şi tot ce nu erai tu trebuiau să fie Bau Bau.

Tu eşti muza Spaimei, mamă.

La un moment dat ai realizat că nu eşti nemuritoare...
Sunt o plastilină în mâna ta, Doamne Doamnă.
M-ai convins încă o dată.
Sufletul meu a luat din nou forma pe care ai vrut-o tu.

Mă desprind de tine Doamne Mamă, devin atee.
Învăţ să trăiesc extrauterin.
Îmi distrug superstiţiile,
Credinţa oarbă că toate sentinţele tale se împlinesc,
Că orice apuci să rosteşti devine lege în destinul meu.
Îmi ard toate icoanele cu tine.
Eşti un om, doar un om.
Mama-Dumnezeu n-a existat decât în închipuirea mea.

Cuvântul tău nu este calea, adevărul şi viaţa.
Cuvântul tău răneşte şi insultă şi alină şi împrăştie iluzii şi prejudecăţi şi uneori chiar linişte, Eşti doar o fiinţă umană.
Frumoasă şi urâtă, blândă şi crudă, înţeleaptă şi stupidă.

Acum uterul meu e muzica. Noua mea cochilie.
M-am emancipat.