Vacanţă

În dimineaţa asta îmi iau vacanţă nu mă mai ocup de invocaţii
 
În dimineaţa asta nu te vreau, nu te recunosc
Nu mă mai holbez ca la sfintele moaşte
La ochii tăi în care am întrezărit privirea mea de adolescentă
Mă dezic de gesturile noastre gemene...
Îţi retrag medalia de erou al copilăriei mele
 
Azi nu mai târăsc după mine molozul remuşcărilor,
Nu mai duc gunoiul frustrărilor până la groapa de la capătul timpului
Nu mă mai las biciuită de stafia a ce ar fi putut să fie
Nu îmi mai vâr mâinile îndrăgostite în cleiul îndoielilor
Nu mai car în cârcă sacii ticsiţi cu dorinţe măcelărite
Azi mă relaxez, mă odihnesc
Nu mă mai lupt pentru tine cu indiferenţa ta
 
Îmi spun cu toată convingerea că dacă ar locui altcineva în corpul tău ai putea fi urât
Şi nu am de unde să ştiu că tu nu eşti de fapt altcineva
Decât cel pe care m-am deprins să-l ador prin tine
Admit că aburul lăcrămos din ochii tăi poate fi şi expresia a ceva necunoscut mie...
 
Mă distrez pe rupte
Mă amuz de orbirea ta, mă scălămbăi, ţopăi, scot limba sub ochii tăi împietriţi
Îţi ţip la urechile surde toate revoltele care îmi plumbuiesc oasele şi îmi înfundă plămânii
Mă prăpădesc de râs
Azi nu te iau în serios, nu iau în serios nici tânguirile mele de ieri,
Nici ameninţarea cutremurului care stă la pândă
Mă bucur de soare, de libertate...
Ascult simfonia a şaptea a lui Dvorak şi nu mă gândesc la tine

Mâine mă aşteaptă o zi grea, o zi obişnuită, o zi mohorâtă
În care voi urla de dorul tău ca o fiară înjunghiată
Mă voi prosterna iar în faţa privirii tale suave, pierdute
Mă voi gudura de gesturile noastre gemene
Îmi voi lua iar la purtare faţa fericit-disperată...