13.01.2004
Uitaţi de Hollywood, şi de starurile de cinema! Moda, este azi în atenţia tuturor. Adorarea designerilor, şi a tot ce este în legătură cu moda, a creat o frenezie aşa încît, azi, Hollywood-ul se îndreaptă spre modă nu moda spre Hollywood.

Se fac filme documentare ca Unzipped despre şi de Isaac Mizrahi, sau lung metraje ca Pret a porter a lui Robert Altman. Tone de noi seriale TV, despre modele, designeri, sau redacţiile revistelor de modă ne asaltează seară de seară.

Azi, a devenit mai greu, să obţii o invitaţie la un show de modă decît la premiera de lansare a unui film. Fotografii, se calcă în picioare, blitzurile pîrîie, iar starurile de cinema, se înghesuie în primul rînd.

Credeţi cumva că-i vreo lansare de film sau vreun party monden în beneficiu vreunei societăţi de binefacere? Nici vorbă! Nu!!!! Cineva, tocmai pune pe runway o nouă colecţie.

Acum zece ani, modelele erau privite ca accesorii ale starurilor rock. Astăzi, starurile rock au devenit accesorii ale show -urilor de modă.

Boy George, coboară din lumea bizară a cluburilor londoneze, şi pentru o seară, devine un simplu DJ mixînd muzica unui show Versus, sau DKNY.

La Milano, Madonna îşi prezintă în avanpremieră unul din ultimele ei discuri, la un show Versace. Şi tot Madonna, acum cîţiva ani, făcea furori la Paris, prezentînd topless, pentru Jean Paul Gaultier. Dolce & Gabana lansează un CD. O compilaţie a muzicii lor preferate.

Iar ca ultimă găselniţă de marketing, Pure Moods de fapt o antologie de New Age Jazz, este vîndută ca fiind cea mai folosită coloană sonoră, la show-urile de modă.

Moda vinde şi moda se vinde. Acesta-i adevărul!

Cronicile Oscarului, se împart între toalete, designerii lor, şi fericiţii premiaţi. Tom Ford, Valentino, Armani şi Calvin Klein, împart podiumul cu cîştigătorii.

Marile vedete de azi, nu mai sunt actriţe. O scurtă privire la oricare din fotografiile lui Goldie Hawn sau Julia Roberts şi vă veţi edifica. Le veţi vedea, stînjenite, jenate, incomode cu propria lor celebritate. Astăzi, Heidi Klum, Karolina Kurkova sau Jaquetta Wheler radiază în fotografii.
Hollywood-ul pierde din însemnătate.
La New York, 7th. Avenue cîştigă.

Turiştii nu mai vizitează Central Park, ci vin în pelerinaj la Bryant Park, locul unde se ţin acum show-urile de modă. Foarte respectata New York Historycal Society este la mare concurenţă cu Lexington Ave Armory (Arsenal), supralicitînd pentru a-şi oferi spaţiile pentru show-urile de modă care vor avea loc peste o lună. Soho cedează invaziei marilor case. Artiştii se mută în Astoria. Galeriile de artă se închid pentru ca peste trei săptămîni, în acelaşi loc, să se deschidă un butic Kenzo, Anna Sui, Yohji Yamamoto sau Miu Miu.

Turiştii, au abandonat aparatele de fotografiat şi Fifth Avenue. Sunt mult prea ocupaţi să-şi folosească credit cardurile pe Madison Avenue.

Şi pentru că tot sunt pe aproape, şi tot sunt turişti, dau şi o fugă la Muzeul Metropolitan. Iar dacă Rembrand sau Van Gogh nu le mai spune mare lucru, cu siguranţă că ceea ce vor vedea la Institutul Costumului din acelaşi muzeu îi va asigura că ceea ce au cheltuit pe Madison Avenue reprezintă o"investiţie" meritorie.

Tot aşa se întîmplă şi la Paris. Boema de pe malul stîng al Senei este invadată de marile case de modă. Personalităţi ale culturii franceze formează comitete de apărare şi acţiune. În conferinţe de presă. Invocă! "Să păstram boema tradiţională!"

În timpul asta, Ungaro sau Balenciaga , tocmai au un party de lansare a unui nou butic. Pe malul stîng, bineînţeles.

Nici Louvre-ul nu iese din cursă. Şi-a oferit spaţiile pentru sezonul de colecţii. Azi, show-urile de la Paris se ţin la Carousel de Louvre.

Şi pentru că francezii sunt aşa de naţionalişti, în acelaşi muzeu am putut admira acum nu aşa de mult timp, o expoziţie de pictură, înfăţişînd unii din marii designeri francezi. Reprezentanţi în stil... clasic. Paco Rabane într-o sumbră tunică de catifea, în stilul lui Velasquez. Portretul lui Sonia Rykiel în stilul lui Gustav Klimt. Kenzo, aproape nud, în stilul lui Gaugain. Şi bine înţeles, Jean-Paul Gaultier, în chip de Venus al lui Botticelli.
Expoziţia a fost în beneficiul... în beneficiul cui?

Azi, moda, produce vedete în mod consistent şi cu regularitate.

Pe necunoscuţii de ieri, azi îi chemă Galliano, Alexander Mc Queen, Zac Posen sau Viktor & Rolf. Pentru Narciso Rodriguez, a fost suficientă o singură rochie, de mireasă ce-i drept, pentru ca presa să-l propulseze în loja marilor designeri. Nici un fenomen şi nici o industrie, nu au fost vreodată, mai eficiente în a crea stele.

Un sezon de colecţii - care de fapt este o săptămînă pe runway-urile din New York, Paris sau Milano - şi este de ajuns ca fetiţa, timidă şi politicoasă din apartamentul de alături, să devină celebră şi arogantă. Iar dacă din întîmplare se apucă de droguri, asta nu mai contează prea mult.

Moda este aşa de mare! Moda este aşa de puternică!

Inventăm un nou look HEROIN CHIC şi salvăm moda, chiar dacă pe drum pierdem fetiţa.

Am asistat la show-uri la care modelele abia se ţineau pe picioare. Bete sau drogate. O mie de oameni aplaudau frenetic. Iar moda, sfînta modă, triumfa pe runway, chiar dacă fetele se mai împiedicau.

Ce se întîmplă back stage, la un show nu contează. Alcoolul şi drogurile (aşa zis recreaţionale) nu sunt decît un mod de a elimina stress-ul. Up stage, pe runway, acolo-i important! Aici sunt camerele video, fotografii, publicul, şi mai ales luminile. Asta ne place. Asta vedem. Restul e mai bine să nu ştim.

Moda, a devenit cel mai mare fenomen al secolului. De mult şi-a pierdut aspectul utilitar. A devenit în sine un fenomen, pe care mulţi îl cred scăpat de sub control.

Chiar şi în România fenomenul se replică pe el însuşi, într-o confuzie generală şi o neînţelegere absolută. În lipsa unei infrastructuri reale, care să o suporte, în România, moda creează Monştri Sacri.

De la o vreme mă tot minunez. Dar mai ales mă întreb: Cît de sacri?

Fetiţele din ziua de azi nu mai vor să crească şi să devină cînd vor fi mari George Sand sau Ana Blandiana. Nu mai vor să fie nici măcar Marilyn Monroe. Astăzi, fetiţele nu mai aşteptă să crească şi vor fie Gisele Bundchen.

De peste cincisprezece ani trăiesc în mijlocul acestui fenomen care este moda. Lucrez cu cele mai mari publicaţii şi cei mai mari designeri. În fiecare zi învăţ şi aflu lucruri noi. În fiecare zi realizez că ştiu din ce în ce mai puţin şi, mai ales, în fiecare zi înţeleg că nu mai mai înţeleg nimic.

0 comentarii

Publicitate

Sus