Împărţeala - o poveste din Ajun de Crăciun

Marţi dimineaţă-n zori, în Ajun de Crăciun, apare cea mai harnică dintre babe, tanti Niculina. Strigă la poartă, că-i este frică să intre, să n-o muşte câinele.
- Unde-i Dalmaţianu'? întreabă tanti Niculina şi, numai după ce află că e legat, se-ncumetă să intre-n curte. E-mbrobodită cu basmale cenuşii, are o mulţime de pulovăre pe ea, toate tricotate de mână şi, pe deasupra, o vestă pestriţă; peste fuste are şorţ cu buzunare mari, pătrate. Merge în pas vioi, deşi are spre şaptezeci de ani, iar tava cu-mpărţeală o poartă ca un chelner priceput. Intră în cameră la mama, eu după ea, n-am încotro, nu am cum să scap.
- De-abia aşteptam să vă cunosc. Haideţi încoace, să schimbăm vreo două vorbe. Că nu stau mult, că am o grămadă de împărţit, trebuie să mă duc şi la cumnate, la Rica şi la Leana, pă urmă mă duc la ţaţa Mariţa, la tanti Miuţa, pă urmă la aia a lu' Terente, la tanti Mia, la cumătra Dumitra, la hina Florica. În timp ce enumeră pomenile pe care trebuie sa le împartă, numără cu arătătorul mâinii drepte, apăsând fiecare deget, la rând, de la mâna stângă; când le termină pe toate cinci, trece la mâna cealaltă. Cu totu', opt. Şi pă viforniţa asta... nu prea ai spor la nimica, te dă vântu' de-a-ndărătelea. Da' cică după Crăciun, poimâine, să opreşte. În timp ce vorbeşte, scoate un chibrit din buzunarul de la şorţ şi aprinde lumânarea înfiptă-n colivă, se-nchină. Îi văd mâinile zbârcite, slabe şi tremurânde.

Mama preia tava, pe care se află o farfurie cu nuci, mere, colivă şi covrigi, se-nchină şi ea şi zice tare:
- Să fie primit, tanti Niculino, că ce colivă bună faci matale...
- Fac, fac. Toată lumea mă laudă că-i bună coliva mea. E? Cum să nu fac? Câtă coliv-am făcut io la viaţa meaaa. Da' secretu' e să nu te zgârceşti la nucă, să pui cât dă multă. Şi s-o mărunţeşti bine-bine dă tot. Asta dă gust, nuca!

Mama îi pune un pahar mare de vin roşu, iar ea îl dă repede peste cap, se şterge la gură c-un colţ al basmalei şi continuă:
- Mă duc să-mpărţesc şi la rude, că-i ruşine să nu te duci. Da' mi-a spus mie popa că numa' pomana dată la streini să pune.

Uşa se deschide şi apare tanti Lenuţa, mărunţică şi cocoşată, cu o tavă mare, pirogravată, acoperită cu un şervet cusut cu roşu şi negru, pe etamină. Tanti Niculina face o pauză, cât să preia mama pomana nou sosită (adică o farfurie cu nuci, mere, colivă şi covrigi) şi să zică "Bodaproste, să fie primit", după care reia cu avânt:
- Uite, când a murit mămica, am dat la o fată săracă, nici n-o cunoşteam bine a cui e, dormeză dă opt sute dă lei, plapână dă o sută cincizeci dă lei, cearşaf şi perne brodate. Când oi muri, mă sui direct în ele.

Tanti Lenuţa, atentă, sorbind din paharul de vin roşu pe care, între timp, i-l turnase mama, o-ntreabă:
- Da' ai dat dormeză şi pentru bărbată-tu? Sau doar pentru tine? Că dac-ai dat doar pentru tine, el nu să suie, până n-oi muri tu. Dă să mai adauge ceva, dar n-apucă.
- Eeeee, am dat pentru el. Să dea el! Nu să bea colo la mat, toată ziulica. Să-şi dea! Că io nu dau pentru el.

Eu şi mama ne uităm când la una, când la alta, fără s-avem loc să spunem ceva.
- Io nu dau pat, zice tanti Lenuţa încet, privind spre podea.
- De ce nu dai pat? vine iute întrebarea.
- Iete că nu mă-ndur. Las' că io dorm pă iarbă, la răcoare. Dracu' ştie ce-o mai hi şi pă lumea-ilantă. Şi, către mine, glumeaţă: Las' să doarmă Niculina ghine, că ea e pricopsită. Râde. Râdem şi noi, eu cu mama, râde şi tanti Niculina.

Se-aude iar strigând la poartă. Tanti Lenuţa se uită pe geam şi zice:
- E Victoriţa. Hai că io plec, că nu vorbesc cu ea. A dracu' ce-i, îi merge gura fără ea şi minteeeeee... La toate alea îi place să le puie coadă. Păi câte n-a zis dă fii-mea, Geta. Şi pă mine m-a făcut în tot felu', m-a jicnit cum a vrut ea şi cum i-a venit la gură. Da' ce nu mi-a zis? Că cică sunt alfabetă. Auzi, a dracu ce-i, să mă facă pă mine alfabetă, parcă ea o hi cine ştie ce dăşteaptă.

Se ridică de pe scaun, ia tava de pe masă şi dă să iasă. Mama o opreşte:
- Stai, tanti Lenuţo, că eu nu ţi-am dat de pomană. Stai că ţi-am pregătit. Uite, ia şi zi bodaproste.

Tanti Lenuţa zice, se-nchină larg, luând farfuria, pe care se află nuci, mere, colivă şi covrigi. Suflă-n lumânare şi iese. Mama se ridică şi ea, s-o conducă până la poartă. Se întoarce aproape imediat, cu tanti Victoriţa, care e vorbăreaţă foc şi are un glăscior care coboară şi urcă necontenit. Nu prea ştii ce vârstă să-i dai, oricum, între cincizeci şi şaptezeci. Părul, se vede-n frunte, e aproape alb, dar basmaua crem, cu flori mari, roşii, o-ntinereşte parcă. Are riduri adânci în jurul ochilor mici, albaştri şi vioi-prefăcuţi, dar obrajii sunt netezi. Deasupra buzelor subţiri are o mustăcioară straşnică. Ca să fie mai convingătoare, după ce scapă de farfuria pe care se află nuci, mere, colivă şi covrigi şi bea din vinul pe care i l-a turnat mama, începe să gesticuleze amplu, explicând cum a văzut-o ea, cu ochii ei, pe Geta:
- N-am nici o nevoie, nu ştiu dă la nimeni, io am văzut-o cu ochii mei pă Geta, degeaba zice Crăiasa (că io aşa-i zic lu' Lenuţa) că inventez, io am văzut-o cum să coţcăia pă iarbă cu haimanaua aia a lu' Chelu, că i-am şi zis când am prins-o-nhăitată cu ăla, fă, ţie nu ti-e puţin aşa la obraz? Ce? Eşti căţea? Du-te dracului-n casă, că te vede vreun copil şi-i mai mare râsu'. Şi Lenuţa m-a făcut pă mine alghie dă porci că cică nu mi-e ruşine? Că ce? Trebuia să spui la toată lumea? Păi trebuia, iete că trebuia, las' s-o fac dă râs să să-nveţe minte, curva dracului. Dă ce să-mi fie mie ruşine? Ce? Io m-am troscănit în văzu' lumii? Cum dă nu i-a fost ruşine ei să-şi ridice poalili ziua-n amiaza mare?

Mama, vrăjită de poveste, pune paie pe foc:
- Cum, tanti Victoriţo? Să poate aşa ceva? Nu ţi s-o fi părut cumva? Poate că doar o pupa ăla şi matale ai crezut că...

Tanti Niculina, care până atunci tăcuse, se ridică cu greutate, închinându-se repezit:
- Doamne fereşte, că mare ţi-e grădina, tineretu-ăsta nu mai are nici o ruşine. Că ce mă mai doare toate alea. Şi către mine: Că sufer şi cu ficatu', şi cu plămânii, şi am şi spondiloză ocscilantă. Vai dă capu' meu. Dau toată pensia pă tratament. Şi-al dracu doctor, mi-e şi silă să mă mai duc la dispensar. Auzi! Îşi bagă aparatu-ăla-n urechi şi, în loc să te puie să te dezbraci, te-ascultă prin flaner. Io n-am mai pomenit aşa ceva dă cân' sunt pă faţa pământului.

Dă să se-ndrepte spre masă să-şi ia tava, dar se răzgândeşte. Se-ntoarce spre tanti Victoriţa şi o-ntreabă:
- Da' voi unde-aţi fost, fă, ieri? Că v-a văzut Tudoriţa lu' Zichiloaia, pă tine, cu Aurica si cu Marioara, cum vă suiaţi toate treili într-o maşină mică, albă.
- E, am fost la muzeu.
- Unde-aţi fost, fă? întreabă iar tanti Niculina, încruntând din sprâncene, de parcă nu auzise bine.
- La muzeu, repetă tanti Victoriţa mai tare şi mai apăsat.
- Păi ce-aţi cătat voi la muzeu?
- Iete, am fost la şezătoare. Ne-a zis viceprimara să ne ducem, că cică să fie şi dă la noi din sat cineva, că a fost o acţiune mare, ce ştiu io ce-a fost. A venit şi ăia dă la televizor, să ne filmeze. Cică s-arate la lume cum e obiceiurili p-aici, pă la sate.
- Şi ce-aţi făcut voi acolo? continuă tanti Niculina s-o iscodească, şi-n timpul ăsta îşi ia chibritul, pe care-l lăsase pe masă, şi-l bagă în buzunarul de la şorţ.
- Am lucrat, că ne-a zis dinainte să ne luăm şi cârligili cu noi. Şi pă urmă am cântat şi-un colind.
- Ce colind?
- Am zis şi noi "Această seară".
- Păi nu v-a fost ruşine? Că ăsta-i colind de-l zice copiii dă Moş Ajun, zice tanti Niculina, şi face cu ochiul spre mine, zâmbind.
- Altu' n-am ştiut... ce era să facem?
- Păi dacă n-aţi ştiut, la ce v-oţi mai hi dus?
- E, pă urmă să supăra viceprimara, dacă nu ne duceam. Că ea ne-a rugat.
- Şi când e sărbătoare, să lucrează? Cum vine asta? Dădeaţi din cârlige şi ziceaţi colindu'? Mai mare păcatu'... Vă mai dă şi la televizor, să vă vază toată lumea cât sunteţi dă păcătoase. Şi ce v-a dat? V-a dat ceva?
- Ne-a dat. Ne-a dat câte-o mandarină d-alea şi câte-un covrig. Da' să ştii că era femei din toate satili dă p-aici. Şi ne-a luat pă rând, şi-a zis fiecare ce-a ştiut. Da' o proastă d-alea dă la muzeu, cică "Şi-acum va colinda un grup de ţărănci". Despre noi. Auzi, a dracu urâtă, să ne facă ţărănci. Nu putea să spuie şi ea "un grup de femei", sau al'fel, mai frumos?
- Da' dă ce te superi, fă? Ce? Nu eşti ţărancă? Şi tanti Niculina râde hohotind.
- Ba sunt, da' nu d-alea dă care crede ele. Îşi desface basmaua, îşi petrece mâinile prin păr şi-şi înfăşoară basmaua la loc, legând-o strâns, sub barbă.
- E, ai fost proastă că te-ai dus. Io nu m-aş fi dus, putea să mă roage şi viceprimara, şi mama lu' viceprimara.
- E, nu te-ai fi dus, zice tanti Victoriţa, ridicându-se de pe scaun.

Amândouă primesc pomana de la mama, câte-o farfurie pe care sunt nuci, mere, colivă şi covrigi, se-nchină, zic bogdaproste, suflă-n lumânări şi pleacă vorbind despre Chira lu' Nea Costică, cum s-a-mbătat dis-de-dimineaţă, în sfântă zi de sărbătoare, şi-a căzut cu-mpărţeala-n zăpadă, în mijlocul drumului. Glasurile lor se-aud din ce în ce mai pierdut, dar tot se mai distinge clar, din depărtare, tanti Niculina:
- Şi unde mai pui că plecase şi rujată de-acasă, zău aşa, o face pă cocoana, dracu-a mai pomenit, Doamne iartă-mă, să te rujezi când pleci să-mpărţeşti. Zici că era pregătită dă vier. Păi ori îţi arde dă morţi, ori dă făleală.

Rămân singură, lângă sobă, dar n-apuc să mă dezmeticesc după atâtea vizite, că uşa e dată de perete şi-apare, vânjoasă, tanti Ioana. Ştiu deja despre ea că e bogătana satului, are vite multe şi pământ, vinde porci, ţuică, vin. După ce îi dă tava cu nuci, mere, colivă şi covrigi mamei, se-aşează pe scaun; zice că ea nu bea vin, că-i face rău la tensiune, da' un rachiu nu refuză; eu o văd din profil şi mi se pare ciudat nasul ei cârn, ca de copil ştrengar. Îşi şterge întruna mâinile pe şorţ. Ne povesteşte cum a căzut Chira lu' Costică în zăpadă, cu-mpărţeală cu tot.
- Era beată. Că beaaaa... Dacă n-ar bea aşa, ar fi femeie dă ispravă, c-are suflet bun, dă-o dracu s-o ia. Da' bea cot la cot cu el, cu Costică. Nu să mai satură. Până nu cade laţi dă băutură amândoi, nu să lasă. Zici c-a intrat dracii-n ei. Mai bea omu', că na! Să aibă spor la treburi. Ăla care zice că nu bea deloc, minte. Io nu cred aşa ceva. E ţaţa Marioara, bătrână, apropie nouăzeci dă ani, şi cică ea nu bea. Da' să vezi noaptea luminile-aprinse-n camerile-alea din faţă, unde ţine damigenili cu ţuică. Ce crezi că face ea acolo, la ora aia? Umblă la damigene şi trage la măsea. Mi-a spus mie noru-sa!

Îşi învârte ochii roată şi priveşte cu atenţie, iscoditor, prin cameră. Dă cu ochii de scrumiera mea şi îmi zice, aproape în şoaptă, cu un aer complice:
- Şi Titica mea fumează, da' pă subt ascuns, că i-e ruşine dă ta-su?. Pe urmă dă din cap, ca şi cum ar spune "ce să-i faci?" şi continuă tare: Lu' Chira, io mereu i-am luat apărarea. Şi ea, mă bârfeşte. Cică miros a cal. Păi dacă io intru în grajd dă trei ori pă zi să dau mâncare la cal? Să mă primenesc dă trei ori pă zi? Doaaamne Maica Domnului... E lumea asta nebună rău. Şi invidioasă... Da' tanti Marina a venit încoace cu împărţeală? N-a venit? Noroc că e postu'. Că altfel ştii ce împărţea? Ciorbă dă os, fi-i-ar osu-al dracu, că mai bine l-ar da la câine, că nu-mi trebuie mie zeama ei chioara. Pă cuvântu' meu! O ţandără dă carne nu-i pă osu-ăla! Nişte zgârciţi. Nu vezi ce slabi e amândoi, şi ea, şi Nea Ion? Păi dacă nu să-ndură nici să mănânce... s-a zgârcit şi carnea pă ei. Ea mai e şi bolnavă rău, cu inima. Tot adună la averi, adună, adună, parcă le ia cu ei pă lumea-ilanta. Laaasă... Să mor sătulă! Şi dă brânză, şi dă... vorba aia...

Termină paharul de rachiu şi se ridică să plece. Mama nu uită să-i dea pomana pentru morţii noştri, adică nuci, mere, colivă şi covrigi. Aprinde lumânarea, "Să fie primit!", stinge lumânarea. Ritualul e îndeplinit, datoria la fel, tanti Ioana iese.

Mă gândesc să-mi fac o cafea. Dau să ies spre bucătărie, când, mă trezesc înaintea mea cu altă babă.
- Săru' mâna, poftiţi.

Noroc că apare mama şi mă salvează.
- Hai, tanti Marino, hai încoace, intră.

Tanti Marina are ochi albaştri, ciudaţi, sticloşi. E slabă, uscată. Pe tava din braţele ei zăresc fără să vreau două-trei nuci, un măr mic şi zbârcit, un boţ de colivă şi-un covrig. Profit de faptul că s-a apucat deja să-i povestească mamei despre Chira care a căzut dis-de-dimineaţă, beată, cu împărţeala-n zăpadă şi mă retrag.

Până spre seară a fost un du-te-vino continuu de tăvi cu nuci, mere, colivă, covrigi. Din camera alăturată, unde m-am ascuns şi-am stat lipită de soba caldă, încercând să citesc ceva, auzeam din când în când cuvinte răzleţe: Chira, împărţeală, rachiu, Geta, iarbă, tratament, tanti Florica, zăpadă, lumânare, zgârciţi, lumea-ilantă...

Afară începuse să se-ntunece, vizitele cu nuci, mere, colivă şi covrigi conteniseră. Mama îmi spune:
- Mă duc să mă culc, mâine trebuie să mă scol devreme, că vin femeile-astea cu-mpărţeală.

Eu, ridicând sprâncenele a mirare:
- Păi nu au venit azi?
- Ba da, dar azi s-a-mpărţit de post: nuci, mere, colivă şi covrigi. Mâine se-mparte de dulce: sarmale, caltaboş, cârnaţi, cozonac.