Indicațiile lui Mihai Buzea pentru această temă au fost: "Pe baza fotografiei alb-negru de mai jos, imaginați o poveste pe minim o pagină și pe maxim trei. / Absolută libertate în alegerea registrului. De la comic la tragic, orice e permis. / Mare atenție la ghilimele. Puneți-le ca-n română, nu ca-n engleză sau ca-n franceză - pe LiterNet o să apară ca în engleză, că așa sunt setările siteului. / Mare atenție la spații! Pare ceva lipsit de importanță, dar nu-i așa. / Făceți-vă curaj și nu vă feriți de dialoguri, dacă structura narativă o cere. / Întrebați-mă orice. Nu există aici sfială, jenă sau «Mi-e rușine să întreb, să nu creadă Buzea că...»; absolut orice întrebare este LEGITIMĂ!"
Letiția
Erika Tucsar
Nu mai aveam prea multe de făcut la garaj de la ora aceea. Îmi unsesem lanțul de la bicicletă, mi-am pus în ordine sculele din garaj și am intrat în casă. Mirosea frumos a friptură cu sos de portocale. Chiar din prag m-au impresionat aromele cu care nevastă-mea se întreținea de vreo trei ore ca un fachir. Mirosul de mâncare gătită în casă e dovada palpabilă că viața e frumoasă chiar și după 40 de ani, doar că trebuie să știi să te bucuri de cele mai simple și adevărate lucruri din viață. E vorba de o alegere, până la urmă. Până va termina Casiana ciorba și tortul de ziua mea, mi-am zis să arunc o privire la mesaje, pe LinkedIn.
Văd pe iconița de pe laptop o mică notificare roșie și apăs pe punctulețul care pâlpâia, arătând cifra unu. Deschid grăbit și curios. Se deschide imediat pe tot ecranul mesajul: "Bună, Mihăiță! Ce faci?". Mă uit spre ușa bucătăriei să văd dacă nu apare nevastă-mea. După ce citesc, dau în sus și-n jos mesajul și văd că este și un atașament. Primul lucru la care m-am gândit a fost că poate am vreun spam de pe vreun site cu pornoșaguri sau că o fi vreun virus. Dar mă uit mai atent și văd că la nume apare Letiția T. Cine naiba e Letiția T? Și ce vrea de la mine? Stau și mă gândesc dacă știu pe cineva cu numele ăsta. Fix nu-mi aminteam. Nu e de la colegiul unde predau, nici vreo colegă, nici măcar o vânzătoare de la Mega Image, de unde facem cumpărături. Nu-mi aminteam nimic. Hai să văd ce mi-a trimis, îmi zic. Dau să deschid și apare o fotografie din anii '92-'93, cu un băiat și o fată. Băi, să fie, ăsta-s eu! Dau cu degetele de marginea mesei, m-am și lovit. O secundă am uitat să respir. Eram eu la un revelion cu fata asta. Prima mea iubire, dacă pot să-i zic așa. Nici nu mai avem multe poze din perioada liceului. Le are poate mama pe acasă. Am tot zis că la concediul următor vin cu nevastă-mea să-mi iau toate alea pe care le-am lăsat în cuibul mamei, ca un cuc.
Doamne, ce tineri eram! Aveam sacoul alb al lui tata, iar ea purta o rochie roșie care foșnea de fiecare dată când trecea pe lângă mine, lucru care mă făcea să tresar și îi punea în evidență talia. Fix acolo ne-am cuplat, din prima seară. Emil ne chemase la părinții lui: "Haideți la mine, că ai mei nu-s acasă." S-a oferit să aducă tot ce era nevoie pentru petrecere. Cum am ajuns, nu am apucat nici să-mi salut prietenii, care deja mâncau și dansau prin casă pe UB40, că Emil m-a și luat deoparte, spunându-mi că avem o misiune secretă (aveam de căutat un adult să ne cumpere alcool, că noi nu puteam, având în vedere vârsta). Nu mai țin minte decât că am mers cu el să luăm două lăzi de bere și ne-am întors cu un bax de țuică de cazan de 80 de grade. Dădusem peste un bătrânel care a zis că la prețul ăla ne dă de 10 ori mai mult. Nu putea să-l refuzăm. Toată lumea a fost nemulțumită, fiindcă planul era să se bea pe pârtie. Practic, după ce au mâncat ceva pe fugă și au băut, au plecat cu toții din cabană cu surle și trâmbițe, lăsându-ne pe mine și pe fata asta să strângem după ei. Eu eram mâna dreaptă a lui Emil. Se putea deci baza pe mine că mă ocup și de strâns pe acolo. M-am oprit în ușa sufrageriei să mă uit la ea, ca un bou. Probabil nu ne așteptam să ne trezim singuri în ditamai casa. Dar cert este că eram total nepotriviți îmbrăcați pentru a ne da cu fundul la vale pe saci. Așa că am făcut echipă în interior. Ea a adunat paharele folosite ca să le spele, eu farfuriile. Mergeam pe rând la bucătărie, cu brațele pline.
Între timp, mi-au trecut prin cap toate sfaturile tatălui meu despre cum să agăți o femeie. M-am gândit să fac pe durul, să-i spun să nu creadă că mă impresionează fetele. Apoi mi-a trecut prin cap o altă strategie: să mă ciocnesc de ea, s-o sperii. În goana mare cu strânsul și cu toate cele lăsate de amicii noștri euforici, pe holul bucătăriei trupurile noastre s-au atins, apoi degetele, care s-au electrizat în clipa atingerii. Ne-am retras speriați privirile; părea că ceva dincolo de noi se lăsa în camera aceea! M-am hotărât să iau eu inițiativa, fiindcă o știam din clasă; nu mă așteptam la inițiativă din partea ei. Cum ea a rămas pe loc, ținând strâns cele câteva pahare puse unul peste altul, neștiind cum să reacționeze, fâstâcită, eu m-am grăbit să ajung la bucătărie. M-am întors într-o secundă, cu mult curaj spre ea, și cum ea a vrut să treacă mai departe, deși îi cam stăteam în drum, am trecut pe lângă ea și am prins-o ușor de antebraț. I-am simțit parfumul și respirația sacadată. I-am observat pe tenul măsliniu roșeața care-i făcea zâmbetul atât de misterios. M-a fascinat și, cu tot curajul pe care-l crezusem că-l am, nu am putut deschide gura. I-am dat deoparte șuvița rebelă care-i cobora de pe frunte pe obraji, somând-o să mă privească în ochi direct. Nu prea putea s-o facă. I-am prins degetele în pumni și i le-am strâns tare. A făcut niște ochi mari și s-a lăsat cu fața pe umărul meu drept. După care m-a sărutat. Am luat-o de mână și am urcat într-o cameră de la etajul vilei. Foșnetul rochiei mă făcea să simt că am aripi. Aveam impresia că suntem doi actori într-un spectacol de teatru.
Am continuat să ne sărutăm în camera aceea. Ea se lăsase îmbrățișată, mă mângâia pe piept și pe omoplați înfocată și din când în când mă privea aprobator. Părea totuși prea timidă, iar eu îmi dădeam seama la ce cote îmi crescuse entuziasmul și-mi simțeam obrajii roșii ca focul. Probabil și de la cele două păhărele de țuică de cazan pe care apucasem să le beau.
Ca din fundul pământului se aude telefonul de pe noptieră. Am ridicat receptorul și deodată mi-am dat seama că vorbesc cu tatăl ei. M-a luat drept Emil și m-a pus să-i transmit ei mesajul. Era timpul să meargă acasă, căci trecuse de ora stabilită până la care putea sta. Am condus-o de mână pe scări.
În cameră se dansa. Lumea era amețită și euforică. Numai acasă nu-ți venea să mergi. Dar pentru noi se putea pune punct aici. Chiar și virgulă.
Letiția! Da! Ea era. Din Ialomița, din sat cu bunica. Nu mai știam nimic de ea de la finalul clasei a XII-a.
Mă cheamă nevastă-mea la masă. Vin acum, iubire!
"Salut, Letiția! Ce faci? Cum ești? Eu sunt bine, sănătos. Ce mișto poza aia! Ce amintiri faine! Eu sunt prin Anglia, predau chimie. Sunt căsătorit de 15 ani. Am reușit să plec cu o bursă. În țară nu mă mai întorc. Ne găsești pe amândoi pe profilul de Facebook, Mihai și Casiana Bob. Nu ezita să-mi scrii".