Textele de mai jos fac parte din Catalogul SuperBooks 2003, Cele mai frumoase cărţi din Elveţia, Germania, Marea Britanie şi România, catalog editat de Fundaţia Idea, Cluj
Cartea cea mai frumoasă
cCe înseamnă o carte frumoasă, acum, la capătul recent al bibliotecii veacurilor, cînd, de la celălalt capăt, îndepărtat, ne privesc impresionantele manuscrise ale Evului Mediu şi tipăriturile baroce?
Totuşi, căutarea celei mai frumoase cărţi are sens, un sens de poveste; el nu se pierde oricare ar fi, în timp, acţiunea tehnicilor asupra obiectului-carte. Pe rafturile librăriilor, ale bibliotecilor publice şi particulare - număr covîrşitor - cartea a rămas aceeaşi, obiectul în care spiritul îşi depune dovezile existenţei sale celei mai vii; menirea sa, aceeaşi, este să fie adecvată spiritului ce-o locuieşte, anunţîndu-l cu artă. Din această perspectivă, cred, se poate îndrăzni căutarea celei mai frumoase cărţi... printre frumoase.
Şi acum, omul care creează obiectul-carte: acest om este artistul numit, convenţional, graphic-designer. Pentru el, cartea este o scenă, un mic univers la facerea căruia el a fost demiurgul. Pe scena cărţii, el mişcă prezenţe care intră în dialog, grafisme - literă şi/sau imagine, repartizează decor - minore sau importante elemente grafice ornamentale, ordonează după un anumit proiect spaţiul; de la copertă (cortina) la pagină, de la pagină la pagină, cartea este un obiect spaţial şi parcurgerea lui înseamnă timp, timpul fizic al cărţii, succesiuni, ritmuri, "sonorităţi" puse în valoare de suprafeţe tăcute, albe.
Astfel, demersul de-a căuta cea mai frumoasă carte - omeneşte-failibil - este, în sensul lui profund, un omagiu adus artistului care creează obiectul-carte şi, în aceeaşi măsură, editorilor care-i susţin munca delicată, complexă şi, de multe ori, inspirată.
(Geta Brătescu, preşedinta juriului care a acordat premiile pentru "Cartea de artă" la premiile AER 2003)
"Nu judeca o carte după copertă"
Iată o zicală al cărei sens s-a pierdut în negura timpurilor. În ziua de azi poate fi un avertisment pentru a nu judeca un lucru doar după aparenţe. Cu toate acestea, în lumea competitivă în care trăim, noi tocmai asta facem: dacă un lucru nu ne atrage privirea, trecem mai departe, pînă cînd acest lucru se va întîmpla.
Designul de produs şi prezentarea acestora sînt în ziua de azi o afacere imensă. Să înţelegem prin asta că am devenit foarte superficiali? Nu, cred că am căpătat mai mult discernămînt şi că nu mai sîntem dispuşi să acceptăm produse de mîna a doua. E adevărat, cînd e vorba de cărţi, cel puţin în Marea Britanie, oamenii sînt dispuşi să cheltuie o mulţime de bani, doar pentru plăcerea de a le cumpăra.
Cărţile de pe piaţă variază calitativ atît din punct de vedere al prezentării cât şi al conţinutului, nemaivorbind de cost. Există prime ediţii, albume - aşa numitele "coffee table books" - , menite să impresioneze, bine făcute, cu ilustraţii superbe, există clasicii care vor fi iarăşi şi iarăşi citiţi. Există cărţile de copii, preferatele mele, cărţi de sport, gastronomie, artă, lista e nesfîrşită.
S-au schimbat cărţile în decursul vremii? Hai să ne uităm la Beeton\'s Cookbook, o carte clasică în domeniu. Acum treizeci de ani prezenţa ei era obligatorie în bucătăria oricărei tinere fete în pragul măritişului - cu toate că în opinia mea, ca prezentare, una din cele mai plicticoase cărţi pe care le-am văzut vreodată. Coperţi anoste şi un conţinut la fel de plicticos prezentat, în ciuda conţinutului foarte practic. Nici calitatea pozelor, de altfel foarte puţine, nu era mai bună. Probabil de aceea bucătăria britanică nu a fost foarte apreciată în trecut!.
Astăzi cărţile de bucate au o grafică frumoasă, felurile de mîncare sînt prezentate în diverse etape ale preparării, iar rezultatul final este impresionant. Ne îndeamnă să ne apucăm de gătit, iar miresmele ies parcă direct din paginile cărţii - acesta fiind, de altfel, şi efectul scontat. Chiar şi aceia dintre noi care nu se consideră nişte adepţi ai bucătăriei vor cumpăra o astfel de carte de bucate atît de bine realizată. Poate nu întotdeauna rezultatul eforturilor noastre va arăta la fel de bine şi va avea gustul promis în carte, dar aceasta este o altă poveste.
Întotdeauna m-am considerat norocoasă pentru că am ocazia să aleg cărţi pentru şcoala mea. Nu ratez şansa să stau cel puţin o dimineaţă întreagă într-o librărie, de fiecare dată cînd mă aflu în Anglia. Pe lîngă cărţile pe care trebuie să le cumpăr pentru clasă, cea mai mare bucurie mi-o oferă însă cărţile destinate bibliotecii. Nimic nu se compară cu extazul de pe chipul unui copil care se uită la o carte din bibliotecă, apoi vine indecizia cu privire la alegerea uneia anume, după care sentimentul de uşurare, cînd i se spune că le poate găsi tot acolo şi peste o săptămînă şi peste mai multe, şi că va avea timp să le citească pe toate.
Deci, trebuie să judecăm o carte după coperta ei? Pentru mine, răspunsul este un da hotărît. Cînd ai trecut de copertă, întreaga prezentare contează, calitatea hîrtiei, cît de atractive sînt ilustraţiile şi dacă cumva ai senzaţia că paginile se vor desprinde după prima lectură. Ţin seama de toate aceste lucruri înainte să cumpăr o carte, indiferent dacă este o carte de citit în timpul navetei sau una de citit şi recitit de-a lungul anilor, sau o carte care va trece prin multe mîini de copii.
(Maggie Yerolatsitis, Directoarea Şcolii Britanice din Bucureşti)
Ce rost are să mai trimitem cărţi pentru concurs?
Sună aproape ca o glumă: catalog al celor mai frumoase cărţi elveţiene, englezeşti, germane şi româneşti. Putea fi chiar mai rău, dacă socotim că se puteau adăuga şi cele olandeze, franţuzeşti, italiene - ca să îi pomenim doar pe europeni.
Dar să încercăm să privim şi jumătatea (sau cît o fi) plină a paharului. Ca designeri cuminţi, care respectă teoria, ştim că primul pas pentru rezolvarea unei probleme, îl constituie conştientizarea - enunţarea acesteia.
Asociaţia Editorilor din România (A.E.R) a decis, cu trei ani în urmă, să urmeze exemplul asociaţiilor frăţeşti, din alte ţări, şi să acorde premii - un mare pas, sperăm noi, înainte. Prima ediţie a concursului a avut loc în anul 2000 şi, timp de trei ani, a existat un juriu comun care a acordat premiile pentru toate secţiunile stabilite. O dată cu creşterea interesului şi, implicit, a numărului de participanţi, s-a decis ulterior ca acordarea premiilor să fie făcută de trei jurii specializate, după criterii mai precis stabilite, cu intenţia de a creşte nivelul de obiectivitate - chiar dacă o doză mai mică sau mai mare de subiectivitate va exista, inevitabil, întotdeauna. Aşadar, unul din cele trei jurii urmează, de acum înainte, să evidenţieze lucrările cele mai reuşite sub aspect strict estetic, incluzînd aici concepţia grafică şi tot ce ţine de realizarea tehnică a unei cărţi.
La întîlnirea de anul acesta, s-a ivit o constatare neplăcută: mulţi editori par să nu (mai) ştie ce înseamnă o carte frumoasă. E drept că pentru o astfel de constatare nu trebuie să participi neapărat la jurizarea A.E.R, e suficient să intri în librării.
De ce spun acest lucru: să faci o carte, aşa cum te pricepi, e un lucru, s-o trimiţi însă la concurs, pentru a fi nominalizată la categoria "Cartea cea mai frumoasă" este puţin altceva, şi acest fapt nu este deloc în regulă. Oglinda paginii care nu respectă nici un fel de proporţii, tipuri de literă amestecate pe o singură pagină, forma literei modificată - că tot putem face acest lucru pe computer - şi multe altele. Ar trebui să înţelegem că nu este suficient să fim în stare să folosim un program de computer, pentru ca lucrurile să iasă bine. Parafrazînd, degeaba pui un Stradivarius în mîna unui nepriceput, muzica tot nu iese.
Un alt exemplu de demers contraproductiv: accept condiţiile tipografiei, pentru că, de fapt, mă preocupă numai preţul, accept hîrtia, oricît de vălurită, fiindcă e cea mai ieftină, accept folosirea calcurilor (la acest capitol cred că deţinem exclusivitatea!) în loc de filme şi, culmea, la sfîrşit îmi închipui că nici nu-i aşa de rău rezultatul. Ce contează că textul nu are contrast, că aspectul general e leşinat, cartea e oricum bună de premiere. La o analiză mai atentă, argumentul preţului cel mai mic nu are cum să reziste, în nici un caz cînd ne dorim şi calitate. Corect ar fi să stabilim în prealabil, cît mai precis, ce calitate ne dorim şi abia după aceea să vedem cine ne-o poate garanta, la preţul cel mai convenabil.
"Ce rost are să trimit cărţi în concurs, că tot n-o să cîştig nimic?!" e un alt mod de a reacţiona. Nici nu mă voi obosi să privesc titlurile premiate - de anul ăsta sau din anii trecuţi - nici n-o să particip (deşi sînt invitat) la tot felul de seminarii pe această temă şi, în general, nu am de gînd să aflu criteriile care stau la baza evaluării. Pe scurt: nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie.
Menirea unui astfel de concurs este tocmai aceea de a stabili standardele şi, dacă în urma rezultatelor reiese că unii editori (chiar mici) sînt "abonaţi" la premii, nu avem decît confirmarea faptului că există creatori de carte preocupaţi să cunoască criteriile şi să atingă standardele calitative.
În încheiere, mustrările de mai sus nu au scopul de a supăra şi mai mult pe unii dintre noi, ci de a le stîrni interesul şi de a-i îndemna să privească doar cu puţin mai multă atenţie felul în care se alcătuieşte o carte frumoasă, de la concept şi pînă la ultimele detalii de finisare.
(Dinu Dumbrăvician, Designer)