O poveste cu tata, mama, Mircea şi ursul polar

- Mamă, e timpul să-mi spui o poveste!
- Hm, da, aşa e! Cu ce să fie povestea?
- Cu tata, mama, Mircea, cu ursul polar şi cu tata care merge la ursul polar şi vine la Mircea...
- Ohh!

A fost odată ca niciodată, a fost... tata care s-a dus la Polul Nord să facă fotografii pentru că îi trebuiau pentru munca lui. Tata a mers cu autobuzul, cu trenul, cu avionul supersonic şi în cele din urmă cu o sanie trasă de douăzeci de câini Husky. A ajuns la Polul Nord şi s-a apucat de fotografiat, iar în acest timp, un urs polar îi tot dădea târcoale. Aşa de mult s-a împrietenit tata cu ursul, încât nu mai putea fotografia nimic fără ajutorul ursului care îi căra trepiedul. Când tata a terminat de fotografiat banchizele, gheţarii, focile, pinguinii, aurorele boreale şi eschimoşii şi s-a urcat în sanie să plece, ursul s-a cocoţat repede la spatele saniei şi s-au tot dus până la cel mai apropiat aeroport.

Drumul înapoi cu ursul polar a fost mai greu, ursul polar trebuia ascuns bine, că nu era lăsat să urce în avion. Tata l-a înghesuit într-un sac mare de călătorie, fiind astfel cel mai mare sac care a trecut vreodată  pe banda de bagaje a unui aeroport, dar a scăpat necontrolat. Tata se uita cum sosea bagajul şi se gândea cum îl va ridica dar acesta a făcut un salt jos, apoi tata şi bagajul lui săltăreţ au ieşit din aeroport şi...
- Un taxi, vă rog, la aeroport... pentru gară! Dar când a venit taxiul şi a văzut ce era de cărat, a întors fără să mai stea de vorbă. În cele din urmă, o căruţă cu cai a oprit şi l-a luat pe tata şi pe ursul polar şi i-a dus cu chiu cu vai până acasă. 

Odată ajunşi acasă... au intrat în casă. Vecinii se întrebau: oare ce a adus tata din străinătate? Uite ce bagaj mare! De abia aşteptau să fie poftiţi, mai ales că tata era foarte prietenos şi casa le era deschisă tot timpul. Dar de data asta, nici o poftire. Tata zâmbea enigmatic, mama îi saluta scurt, foarte grăbită. Toţi dispăreau în casă, de unde se auzea o gălăgie de nedescris. Băieţelul scotea chiote, uşile şi ferestrele se zgâlţâiau, parcă toată casa sălta. Nici nu mai era aşa de dreaptă. Vecinii s-au ivit la poartă să întrebe de sănătate iar mama le-a dus cafelele în grădină, pe măsuţa acoperită cu zăpadă! Oricât ciuleau urechile, din casă nu se auzea nici o mişcare! Linişte şi tăcere!

Ursul polar s-a plimbat adulmecând de colo-colo şi s-a oprit lângă frigider - îi era oarecum cunoscut - l-a deschis, a scos din el frişca şi laptele şi le-a băut, mai bine zis turnat pe gât. A continuat să adulmece cutia rece care piuia pentru că-i creştea temperatura. A găsit compartimentul de jos, plin cu peşti congelaţi. A scos sertarul, s-a aşezat cu el într-un colţ şi a început să lingă, să sugă şi să clefăie peştele. La sfârşit a lins bine şi sertarul şi l-a aruncat cât colo.
- Alo, l-a sunat mama pe tata, să faci bine să mergi să cumperi peşte, frişcă şi lapte din cel mai gras...
- Cât?
- Păi peşte cam o sută de kilograme... şi frişcă şi lapte cât de mult şi un congelator mare în care să încapă.
- Pentru uuuuurs?
- Întocmai, ce crezi că o să mănânce amicul tău de la Polul Nord? Sau vrei să ne mănânce pe noi?

Tata nu se pierdea niciodată cu firea:
- Cel mai bine ar fi să plouă cu peşte, vreun vârtej care trece prin baltă şi-i toarnă la noi în curte...

Şi nici mama nu se pierdea aşa de uşor:
- Da, ar fi cea mai bună soluţie dar acum bălţile sunt îngheţate...
Tata a sosit cu o ladă frigorifică uriaşă, plină cu peşti şi câţiva litri de frişcă şi... cioc! cioc! în dreapta:
- Bună ziua, vecine, nu mai duce laptele la centru', ţi-l cumpăr eu!
- Douăzeci de litri pe zi, vecine.
- Douăzeci, sper s-ajungă.

Cioc! Cioc! în stânga:
- Bună ziua, vecine, nu mai duce laptele la centru, că ţi-l cumpăr eu!
- Păi, zece litri, vecine!
- S-a făcut!

Cei doi vecini îşi uneau căciulile pe la porţi.
- Ce afaceri face vecinul cu laptele nostru? De când a fost la Polul Nord, la Polul Nord parcă a zis că se duce, nu?... Sunt... altfel!

Ursul stătea cu sertarul cu peşti în braţe şi lingea, sugea şi clefăia de zor, având înşirate în faţă vreo cinci sticle cu lapte amestecat cu frişcă: doi peşti, o jumătate de sticlă, doi peşti, o sticlă... Puţin mai încolo, la masă, tata, mama şi Mircea mâncau pâine cu sare şi ardei. Noaptea scoteau ursul afară, pe câmp, să se frece de zăpadă, să se răcorească. Îl plimbau încet, sub paza câinelui. Ştii, urşii polari au un strat gros de grăsime sub blană şi se încălzesc mult dacă aleargă.

Dar după un timp, mâncarea s-a terminat. Ursul stătea şi lingea frigiderul gol şi se uita cu jale la tata când intra în casă. Mircea trecea când la vecina din dreapta, când la vecina din stânga şi adulmeca oalele de pe plită. Ele îi umpleau câte un castron şi se mirau cât era de flămând. Iar mama avea o siluetă de invidiat. Se vede ca merge zilnic la sală, vorbeau prietenele ei.

Într-o zi, tata a privit congelatorul cel uriaş - gol şi i-a zis ursului polar:
- Hai băiatule, înapoi!

Ursul, ce să facă? Iarna era pe sfârşite şi primăvara avea să fie greu de îndurat. Tata şi amicul lui cel alb s-au pregătit de călătorie. De data asta au plecat cu ajutorul unei asociaţii pentru ocrotirea animalelor care le-a trimis un camion. Tata l-a însoţit pe urs să se asigure că ajunge cu bine şi l-a lăsat acolo unde l-a întâlnit, adică la Polul Nord, pe o banchiză, prilej cu care a făcut alte fotografii. Ursul a sărit în ocean, a înhăţat un peşte şi l-a înfulecat pe nemestecate. I-a adus un peşte şi tatei. Tata i-a mulţumit, l-a pus în rucsac şi i-a zis:
- Am să-l mănânc acasă, cu Mircea şi cu mama!

Şi aşa a şi făcut.