Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Mini ghid de utilizare al oraşului Bruxelles, primăvara


Cătălina Miciu

04.01.2011
Ginger Group, aprilie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În martie 2010 am revenit la Bruxelles, oraşul care în urmă cu cinci ani mi-a aparţinut pentru patru luni. În toţi anii ăştia l-am visat şi am retrăit în gând întâlnirea cu el. Ştiam pe ce străzi aveam să merg, unde aveam să mănânc, de unde aveam să cumpăr cadouri pentru prieteni şi ce bere aveam să beau. Doar că uneori nu iese aşa cum vrei tu, ci ceva mai bine.
 
Străzile. Am visat de-atâtea ori scările care duc spre Place Royale, încât am reluat drumul de-adevăratelea. M-am întâlnit ca prin vis cu Quijote şi Sancho într-un părculeţ pe care nu-l credeam real. Apoi, fără să vreau, paşii mi-au fost purtaţi spre Le Sablon, abia în treacăt mi-a fost dat să traversez Grand'Place. Cartierul încâlcit şi neatins de turiştii grăbiţi îşi scosese mesele în stradă, la primele raze ale soarelui de martie. Lângă masa la care am mâncat o porţie de brânză de capră în crustă de miere erau aşternute covoraşe cu antichităţi.
 
Tavernele. Bar după bar, aşa se simte pulsul oraşului. Nu vroiam neapărat să încerc bere după bere, o ştiam pe-a mea, albă, şi nu vroiam mai mult. Dar după prima bere, apoi a doua şi ajunsă la a cincea, tot mai doream să încerc şi alte gusturi. Bruxelles-ul e făcut pentru nopţi albe petrecute în baruri diverse, cu prieteni noi, la zeci de pahare umplute cu bere - albă, brună, blondă, albastră. Şi cine eram eu să mă opun tradiţiei locului?
 
Muzeele. Văzusem cam tot ce se putea în cele patru luni. De data asta am ales câteva rarităţi. Frida Kahlo y su mundo la BOZART (expoziţie deschisă până pe 18 aprilie 2010). 26 de tablouri şi desene, expuse printre zeci de oglinzi, în care mă reflectam împreună cu portretele Fridei. Fragmente de jurnal şi fotografii proiectate pe unul dintre pereţi, linişte ca de mormânt, în căşti - Caetano Veloso, Burn it blue (soundtrack Frida). Tot la BOZART, El Greco (expoziţie deschisă până pe 5 mai 2010). Tablouri de dimensiuni gigantice, întuneric şi multă culoare reflectată de pe pânzele celui supranumit întemeietorul Şcolii Spaniole de Pictură. Cireaşa de pe tort - Musée Magritte. Mă îndrăgostisem de domnul cu pălărie anul trecut când am văzut la MNAR fotografiile sale regizate şi extrem de jucăuşe. Trei etaje pline cu picturi, fotografii, filmuleţe şi poveşti. Dar mare atenţie: ceci n'est pas un musée. E mai degrabă un templu dedicat celui mai simpatic artist suprarealist.
 
Vremea. Oricum ar fi, aşteaptă-te să plouă. Nimic nu e sigur, norii vin şi pleacă, soarele apare şi dispare. La intervale foarte mici rulam ba ochelarii de soare, ba pelerina de ploaie. Nu te stresa - pe trotuare nu se face niciodată apă sau noroi.
 
Teatrul. Mansarde à Paris - vue sur la mort. Les détours de Cioran: ăsta a fost pretextul biletului de avion către Bruxelles. Spectacolul lui Radu Afrim, revizuit integral în 2008 (prima versiune a fost pusă în scenă la Cluj, în 2004) s-a jucat în Théâtre 140 cu sala plină. Cioran, în interpretarea lui Constantin Cojocaru, pare bunicul pe care mi-ar fi plăcut să îl am - amuzant, neîncrezător, jucăuş, senil. Însă România lui Vişniec văzută prin ochii lui Cioran nu e nicidecum ţara în care vreau să locuiesc.

Bonus: Room with a view. Prin geamul stropit de ploaie, din camera înaltă şi plină de nimicuri, se zărea turnul croşetat al primăriei.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer