Oraşul-kebab înseamnă dervişi rotitori, istorii de harem, narghilea cu aromă de măr, adolescente cu păr de supermodele, care se plimbă pe malul unui Bosfor suprapopulat. Turcii "negri", musulmani religioşi, par ameninţători pe lângă turcii "albi" din cartierele europene, Taksim şi Istiklal, laici şi occidentalizaţi la mâna a doua.
La un moment dat, ratezi o poză. Să zicem că aparatul se declanşează singur sau trece cineva prin faţa ta, tocmai când ai încadrat perfect Sfânta Sofia. Oraşul-kebab a dispărut. În poză e oraşul invizibil - pentru care occidentalii nu au dinţi. Este un Istanbul alb-negru, nins, închis ermetic.
Kebabul plat sau kebabul-turn. Kebabul uscat ca stepele Anatoliei sau kebabul jilav de seva cărnii de berbecuţ. Shish kebab-ul cu roşii nezemuite şi ceapă rumenă, perpelit pe ţepuşa de inox ca pe sabia unui spahiu, döner-ul "dietetic" din zona turistică sau cel mărunţit cu verdeaţă şi pudrat cu şofran de pe străduţele sărace care coboară de la Sultanahmet spre mare. Kebabul are un gust care te orbeşte, te prosteşte, te lasă buimac. Nu dă greş niciodată şi nimeni nu-i poate nega virtuţile. Îi poate urma doar sucul de rodii sau alepul - băutură cu sensibilitate antică, asalt al scorţişoarei asupra scoarţei cerebrale.
Istanbul, oraşul-kebab, pare să te adopte instantaneu. Pădurea de undiţe care creşte din Podul Galata lasă la iveală un uriaş banner roz care proclamă mariajul Europei cu Asia. Cocktailul care zace în blender de secole e gata şi nu miroase deloc suspect. Lumea funcţionează. Sub pod, huzurind pe o pernă de cafenea, vezi pentru prima oară apusul pe Cornul de Aur. Un apus de ilustrată, violent de pitoresc.
Bosforul e suprapopulat, ca orice mare bulevard al lumii: autobuze-feribot, pescăruşi care prind firimituri ca într-un număr de dresură aeriană, hamsii care zboară prin spatele tău, trase în undiţe, sendvişuri cu peşte la grătar. Înaltă bucătărie de stradă. Pe mal, case despletite ca nişte văduve fără amant, fidele amintirii Imperiului, nu din convingere, ci din lipsă de oferte.
Hüzün sau dorul de imperiu
Eşti la Muzeul Sfânta Sofia. Pe lângă mozaicul bizantin al Sfintei Fecioare, învecinat cu mihrab-ul musulman, corectitudinea politică pare naivă. Biserică ortodoxă, moschee, şi acum "muzeu" - dar nu al inocenţei. Bannerul roz de pe Podul Galata pare ridicol. Brusc. E timpul să mergi în Fener şi Balat, cartierele istorice sărace din Oraşul Vechi, apoi să treci cu feribotul în Asia, în Üsküdar. Apar femei cu feregea, veşminte negre, bărbi, preţurile scad, pulsul creşte. Începi să-l înţelegi altfel pe Orhan Pamuk, scriitorul premiat cu Nobel şi acuzat că ar fi denigrat ethosul turc. Chiar dacă şi Pamuk scrie pentru occidentali, împachetând frumos oraşul ca să-l înţelegem, măcar dă un avertisment. Când oraşul-kebab dispare, nu mai vezi nimic. Înţelegi doar că nu poţi înţelege - decât ceea ce a fost confecţionat special pentru ca tu să cumperi.
Abia când m-am întors de la Istanbul, cu gura plină încă de oraşul-kebab, am descoperit, prin Pamuk, fotografiile lui Ara Güler. Alb-negru. Zăpadă. Muncă, hüzün (melancolie), decădere, libidou, fatalism. Toate sunt acolo. Europeanul nu are cum să le vadă singur, fie el şi de la porţile Orientului, dar nici nu poate să se îmbete cu "cooperarea între culturi. Sfânta Sofia nu e un muzeu, e o biserică-moschee încă vie. Istanbulul n-a ajuns niciodată "capitala lumii", cum îi prezicea Flaubert pe la 1850. Ceva s-a întâmplat pe drum, iar oraşul are memorie. Nu ştiu cum arată Istanbulul alb-negru, demachiat şi mahmur într-o zi de iarnă, dar sper să-l vadă careva dintre noi. Iar dacă ninge peste bannerul roz cel sclipicios şi guraliv, presimt că Podul Galata se vede mai bine.
Seminţele Istanbulului
Lângă Eminönü, o bătrână vinde seminţe. O liră. Ieftin, simbolic aproape, dar inutil. Europeanul din tine e nedumerit. Eşti lângă moschee, nu lângă stadion, de ce-ar fi vad pentru aşa o marfă? Mai faci câţiva paşi. Îi vezi. Zeci, poate sute de porumbei, agăţaţi de zidurile cenuşii. Bătrâna ar putea să cerşească, dar n-o face. Cu o singură liră hrăneşti de două ori. Ce fantastic şi "verde" model de comerţ!
La stadion, din nou seminţe. Are meci Galata, antrenată de Hagi. Galata joacă ruşinos. Pierde acasă, pe Ali Sami Yen. Galeria uriaşă cântă imnuri. Şi nu se opreşte, până-n ultima clipă. Susţine o caricatură de echipă. Bărbăteşte, fără istericale, ca la război. Seminţe de fost imperiu.
La Istanbul cu Alexandra Rusu
Alexandra Rusu a absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea Bucureşti. Are un masterat în Studii Culturale Britanice. Este editor, traducător şi cronicar de carte. În prezent este editor coordonator pe ficţiune la Editura ALL, după ce a lucrat cinci ani ca redactor şi senior editor la Editura Humanitas. A tradus, printre altele, romanul În ţara ultimelor lucruri de Paul Auster. A scris pentru Evenimentul zilei, Dilema veche, New York Times Book Review, Cosmopolitan, Luceafărul, Viaţa românească şi a avut o rubrică de carte străină la TVR Cultural. E gurmandă, pisicofilă şi adoră călătoriile lungi. Se pregăteşte intens pentru lansarea blogului de gusturi dobândite www.bookinista.ro.
Nu rataţi!
Biserica Cisternă sau ,,Palatul care se scufundă". Pe locul unei biserici din secolul al III-lea sau al IV-lea, Împăratul Iustinian a construit, cu 7.000 de sclavi, o imensă cisternă subterană pentru aprovizionarea Palatului Topkapı şi a oraşului. Coloane cu capul Gorgonei, peşti uriaşi înotând în apele întunecate şi, cu puţin noroc, un concert de muzică clasică.
Biserica Chora. Superbele mozaicuri bizantine de la 1300 au fost acoperite cu ghips de musulmani. Protejate timp de secole, astăzi sunt excelent conservate. Uluitoare scena cu Christos sfărâmând porţile Iadului, în căutarea lui Adam şi a Evei.
Cartierul Fener. Pentru ,,celălalt Istanbul" şi pentru casa lui Dimitrie Cantemir.
Pentru a vizualiza fotografii din Istanbul realizate de Ara Güler, accesaţi site-ul http://www.araguler.com.tr/