Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

When in Rome, do as the Romans do


Cătălina Miciu

01.02.2011
Ginger Group, octombrie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
De pomană sunt fiică de meteorologi, mi-a trecut prin minte când am aterizat pe Roma Ciampino. Speriată de cele 9 grade cu ploaie şi vânt din Bucureşti, m-am înfofolit ca un eschimos pentru minivacanţa la Roma, unde am dat peste o vreme de luna august. Şi peste încă nişte minuni.
 
Fierbi al dente o mână de fusili. Laşi într-o tigaie ceapa să se facă aurie în ulei de măsline şi apoi arunci peste ea nişte prosciutto. Baţi un ou cu parmigiano, sare de mare, piper şi peperoncino. Amesteci pastele cu compoziţia din tigaie. Pui şi oul bătut. Mănânci cât e fierbinte.

Roma mi-a fost dragă de la prima vizită. Petrecusem în 2006 mai bine de o săptămână pe străzile pietrificate, sub arşiţa de iulie, când niciun strop de vânt nu adie printre zecile de palazzo. Mă încântaseră muzeele, ca niciodată, şi petreceam cele mai toride ore ale verii prin tot felul de clădiri prin care trebuie că trecuseră mii de oameni în toate aceste secole. Tura asta, Roma a fost pretextul concertului U2, ultimul în Europa din U2 360° Tour.
 
Minunăţie muzicală, acest concert. N-aveam cine ştie ce aşteptări, ştiam că merită o dată în viaţă să vezi show-ul făcut de Bono şi băieţii, dar orice aş fi gândit nu a fost suficient. Italienii, o altă surpriză pentru mine, ştiu să se bucure şi ştiu să îi bucure şi pe ceilalţi. Primisem un mail de la organizatori prin care eram anunţaţi că vom participa la o coregrafie. În seara concertului, Italia juca împotriva Irlandei pentru calificările de la europene (scor final: 0-0). Iar noi, vreo 80.000 de oameni, am cântat Still Haven't Found What I'm Looking For cu hârtii în mână care, înşiruite, formau steagurile celor două ţări. Şi între ele, un ONE cât să se vadă din avion.
 
Fusili din nou. Al dente, mereu al dente. Laşi ceapa roşie să se rumenească în ulei de măsline. Adaugi pastă de roşii cu legume, câteva frunze de busuioc proaspăt şi ton mărunţit. Laşi la foc mic. La final amesteci cele două compoziţii şi presari cu parmigiano din belşug.
 
Concertul udue, cum pronunţă italienii (pe auzite), cu deschidere Interpol (buni băieţi), a venit după o zi plină. Prima oprire - Garbatella, un cartier a cărui construcţie a început în anii '20. A doua oprire - Piazza di Spagna. Extrem de aglomerată, cu castane coapte, trandafiri, barca lui Bernini, sculptorul care însufleţeşte marmura (pentru cine nu crede, să meargă la Galleria Borghese) şi trăsuri trase de cai. Comercialul Romei destinat turiştilor ia cote maxime aici, cu ocolire pe Via del Corso. Pulsul oraşului e ridicat, te sufoci, vrei să fugi şi mulţimea se răreşte abia spre Piazza Venezia. Taman bine, Van Gogh e expus la Vittoriano (până pe 30 ianuarie 2011), după 22 de ani de absenţă. Van Gogh nevăzut, pictorul peisajelor urbane şi rurale deopotrivă, admiratorul lui Pissarro, cu care împarte câţiva pereţi. Cei mai bine cheltuiţi 12 euro în Roma, pentru că Van Gogh văzut acolo e cel ascuns în colecţii particulare, în muzee neimportante din SUA, pentru care îţi trebuie mai multe vieţi ca să ajungi.

În drumul spre stadion, se făcea vremea concertului şi eu nu aveam biletul ridicat, am dat peste curtea unui palazzo. N-aş fi intrat probabil, dacă nu anunţa pe un afiş că aici, în Doria Pamphilj, zace un Caravaggio şi unul dintre cele mai cunoscute opere semnate Velázquez. N-aş fi luat nici audio guide-ul dacă nu era gratuit. Aş fi pierdut cel mai bun, haios, explicit audio guide din câte mi-au fost să ascult. Poveştile palatului familiei Doria Pamphilj, care locuieşte încă într-o aripă închisă publicului, erau spuse de însuşi moştenitorul, Jonathan Doria Pamphilj. Insight-uri din copilăria petrecută la palat, din poveştile cu bunici de viţă nobilă şi istoria unor opere de artă văzute prin ochii copilului înfiat dintr-un orfelinat din SUA.

Se taie vinetele cubuleţe şi se lasă în ulei de măsline la foc mic cu ace de ceapă. Se fierbe o oală de penne. Vinetele lasă sos. Amesteci cele două compoziţii şi manânci pe nerăsuflate cu ricotta.
 
După o noapte lungă, minunile Romei se degustă pe îndelete. Plimbările sunt la pas mărunt şi orice nouă descoperire e un colţ de rai. Cam aşa a fost şi capela pictată de Caravaggio în biserica San Luigi dei Francesi. Ascunse de ochii curioşilor, picturile lui Caravaggio înfăţişându-l pe Apostolul Matei sunt materie de studiu. Şi bucurie pentru ochi obosiţi şi minţi rătăcite.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer