În China (încă, pentru multă vreme) Populară, viitorul şi trecutul nu-s "a filei două feţe", ci se împletesc "în chip dement", care-l fascinează, dar îi dă şi fiori reci unui occidental. La 700 de ani după Marco Polo şi la 300 de ani după Spătarul Nicolae Milescu, un alt european a apucat calea Extremului Orient.
Megalopolisul Shanghai exercită, de secole, o atracţie magnetică asupra europenilor. Dacă Malraux, în Condiţia umană, l-a descris într-un moment de conflict ideologic crâncen, iar J.G. Ballard şi-a povestit, în Imperiul Soarelui, experienţele sale de copil prins într-un război atroce (puse în imagini, ulterior, de Spielberg, în ecranizarea cărţii), eu am (sur-)prins Shanghaiul - această veche "poartă a Asiei" - într-o clipă de pace şi de prosperitate, dar şi de dezvoltare materială ameţitoare (dimineaţa, eram trezit, în camera mea de hotel, de "cioca-boca" făcut de muncitorii pe care-i vedeam, prin fereastră, ridicând cu repeziciune nivelele succesive ale unui viitor zgârie-nori).
Apocalipsul acum
Vizita în centrul unui oraş chinez şi feeria de lumini şi culori de aici - supermarketuri şi malluri burduşite până la refuz cu marfă de orice soi şi de orice calitate, reclame şi reprezentanţe ale tuturor marilor companii occidentale, afluenţă de "shiny happy people", ca şi de cerşetori mai mult sau mai puţin insistenţi, precum în orice mare aglomerare urbană din lume - te convinge că ai de-a face cu un oraş complex, imposibil de redus la o constantă, un adevărat megalopolis, în primul rând uriaş ca întindere şi foarte diversificat.
E-adevărat că - mai ales în Beijing -, după ora 22, "n-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri"; luminile se sting şi "spectatorii" se duc la culcare. În Shanghai, sătul de zilele în care nu auzisem decât muzică (tradiţională sau pop) chinezească (din cele peste 60 de canale TV de la hotel, niciunul nu transmitea muzică occidentală, decât "clone" cu ochii oblici), am plecat cu gândul să găsesc un loc în care să se asculte sau să se cânte live muzică în engleză, de orice fel ar fi fost ea.
Am fost îndrumat şi am ajuns, în cele din urmă, la unul din aşa-numitele "KTV"-uri: local de... karaoke, în care am fost condus la etajul superior şi rugat să-mi aleg o cameră. Alveolele cu perete transparent, în care cupluri sau grupuri de localnici stăteau cuminţi şi gustau din aceste delicii "after hours", se înşirau una după alta. "Nu, mulţumesc". Am intrat alături, într-un local care se numea "Apocalypse Now", unde am băut o bere chinezească şi am ascultat live nişte "mieunături", tot chinezeşti, of course.
Pudong - simbol al "viitorului luminos"
Marea metropolă Shanghai, care a atras de-a lungul vremii atâţia europeni, este un oraş imposibil de descris prin câteva cuvinte (spre deosebire de Beijing sau Xi'an, la rândul lor fascinante prin amestecul unic şi extrem de seducător de ancestral, tradiţional şi hipermodernitate). Mixajul permanent, întâlnit în fiecare oraş pe care l-am vizitat, de tradiţie, capitalism plus deschidere spre imageria Occidentului şi autoritarism comunist, este aici reprezentat la o scară mult mai mare decât în - prin comparaţie - "provincialul" Beijing.
Oraşul este imens, iar diferenţa dintre diferitele zone ale sale - cartierele mai sărace, chiar mizere, de la periferie, centrul flamboaiant şi occidental, minunata esplanadă (principala atracţie a turiştilor), de pe care se poate admira, noaptea, Pudong-ul, cu nenumăratele lui luminiţe şi iconicul turn al televiziunii - te face să-ţi dai seama că-ţi este imposibil, într-un timp scurt, să-l epuizezi şi să-l reduci "la acelaşi numitor". În plus, în această metropolă a Sudului, Partidul îşi bagă mai puţin "coada" decât în capitală, iar acest lucru se simte (în bine)...
China este o ţară poate mult mai adânc intrată în postmodernitate decât cele de pe "bătrânul continent"; o ţară-continent, imagine a viitorului global destinat tuturora până la urmă. Ideologia totalitară-falimentară s-a topit complet, s-a lichefiat pentru a face loc erei lipsei de ideologii, totalitarismului moale al mediilor, divertismentului şi corporaţiilor.
Lucrul se vede cel mai bine printre zgârie-norii din Pudong, varianta de Manhattan a Shanghai-ului (proiect ultra-spectaculos, ridicat în numai un deceniu acolo unde era doar o insulă nelocuită), unde m-a amuzat să mi-l închipui pe dl vicedirector Ma Xuejie, dacă ar fi trăit pe vremea lui Mao, cum ar fi trebuit să prezinte străinilor, pe acelaşi ton impersonal şi robotic, "binefacerile socialismului"... În ascensorul care duce mii de oameni zilnic la ultimul etaj al turnului televiziunii - bijuteria arhitecturală a Pudong-ului, din vârful căreia se poate admira o panoramă a râului Huangpu, a portului şi a oraşului care-ţi taie respiraţia -, liftiera - o fată tânără, cu ochii oblici şi inexpresivi - repetă mecanic, în mandarină şi englezeşte, "poezia" despre minunăţiile Pudong-ului şi ale "bravei lumi noi" care-l înconjoară, făcându-te să te-ntrebi dacă-i om sau un android din "Blade Runner", căreia poate, în orice moment, să i se defecteze circuitele şi să înceapă să-i scapere scântei...
Într-o generaţie, ultimele deosebiri se vor şterge şi nu va mai exista nici o diferenţă între un tânăr din China continentală şi cel din Taiwan; nu va mai conta şi nu-i va mai interesa că bunicii unuia au pierdut şi s-au retras pe insulă cu Ciang Kai-Şek şi rămăşiţele Gomindanului, iar ai celuilalt, victorioşi, au proclamat Republica Populară Chineză - în măsura în care-şi vor mai aminti vreodată... Sclavii vor fi tot sclavi, dar măcar vor fi "fericiţi".
La Shanghai cu Doinel Tronaru
Actualmente, este redactor la departamentul de Cultură al ziarului Adevărul. Activează în presa cotidiană culturală din 1995. A lucrat ani buni la România liberă, Evenimentul zilei, Cotidianul. A colaborat la PRO TV Magazin, Cuvântul (perioada Mircea Martin), Ziarul de Duminică. Definitivează o lucrare de doctorat în Cinematografie şi Media, la UNATC "I.L. Caragiale".
Nu rataţi!
Grădina Yùyuán, pe scurt Grădina Yu. Este situată la str. Anren nr. 132, în centrul Oraşului Vechi. Astăzi, ocupă o zonă de 2 ha şi este împărţită în şase porţiuni, toate în stilul Suzhou. A fost începută în 1559, ca o grădină particulară creată de Pan Yunduan, un aristocrat, pentru tatăl său, Pan En. În 1842, în timpul Războaielor Opiului, armata britanică ocupă Templul local timp de 5 zile. În timpul Rebeliunii Taiping, grădinile au fost ocupate de trupele imperiale, iar în 1942 au fost făcute din nou praf de japonezi. Au fost deschise pentru public din 1961 şi declarate monument naţional în 1982.
Nanjing Road. Este principala stradă de shopping din Shanghai şi una dintre cele mai agitate din lume. Nanjing Road East este fosta stradă Nanking, de până în 1945, şi este deschisă pietonilor. Nanjing Road este cel mai lung district de shopping din lume, cu o lungime de 6 km, şi atrage zilnic peste un milion de vizitatori.
Oriental Pearl Tower. Este un turn de televiziune localizat în districtul Pudong, pe ţărmul râului Huangpu, vizavi de celebra esplanadă The Bund. Construcţia a început în 1990 şi a fost terminată în 1994. Cu 468 de metri, a fost cea mai înaltă clădire din China până în 2007, când a fost depăşit de Shanghai World Financial Center.