Arhitectura românească în 2010 - câteva evenimente importante

La mulţi ani! Cred că, pentru prima intervenţie din 2011, este potrivit să amintesc de câteva dintre evenimentele importante din anul trecut, care privesc sau influenţează fenomenul architectural autohton. De departe, cel mai important eveniment a fost câştigarea de către arh. Dorin Ştefan şi echipa sa a concursului internaţional din Taiwan. Tradiţia participării la concursuri internaţionale de prestigiu a fost, astfel, reluată. De ce spun asta? Într-o vreme, arhitecţii români cîştigau destul de des premii sau menţiuni, poate şi unde era mai puţin de lucru şi erau, prin urmare, împinşi cumva de absenţa proiectelor reale să fie ceva mai experimentalişti. Dar Bienala de la Sofia sau concursul Shinkenchiku au fost cîştigate (şi) de români, în ultimele trei decenii. Au fost participări pentru Halele din Paris sau pentru primăria din Montreal.

În proiectul de carte pe care îl tot dezvolt în minte, cel al arhitecturii neconstruite (dar proiectate) de români, vreau să includ şi acest patrimoniu, a cărui amintire se stinge cum se sting toate cele nepomenite... Însuşi Dorin Ştefan a mai participat, înainte de 1989, la concursuri mari. Îmi amintesc cum, în studenţie fiind eu şi dânsul - tânăr asistent, ne vorbea despre proiectul dumnealui pentru Paris Defense, cel câştigat de von Spreckelsen, care, ca orice concurs serios, s-a şi construit. Dorin Ştefan, un experimentalist prin natura sa, merită cu prisosinţă acest premiu cu coroniţă pe care, iată, i l-a adus criza economică. În timpul acesteia, aveam de ales între a experimenta şi a fi mai reflexivi, mai (auto)critici, conceptualizând oraşul, ceea ce s-a făcut în el şi, mai cu seamă, ceea ce nu s-a făcut măcar în anii de boom imobiliar. Majoritatea colegilor noştri au ales să tacă. Aşa au făcut şi înainte şi în timpul şi după. Dintre puţinii care nu au tăcut, iată că unii au ales calea concursurilor internaţionale şi bine au făcut, pentru că pot. Calea reflexivă e mai grea şi mai puţin simpatică.

Văzând că noi înşine nu dăm semne de viaţăm au preluat alţii funcţia critică. Fie că ei sunt autori importanţi ai spaţiului public, precum aici, pe Liternet, Bogdan Ghiu, fie că ei sunt ambasadori, precum cel al Franţei. Acesta şi-a ieşit MULT din funcţie, girând o serie de conferinţe despre "Devastarea Bucureştiului" (sic!). Vizitatorii francezi au fost, cu toţii, mult mai benigni şi mai substanţiali decât genericul sub care erau convocaţi şi s-au abţinut să ne dea lecţii de bună purtare papuaşilor din coloniim cum spera, pesemne, organizatorul nepoliticos. Dar mă gândeam cum ar fi privită o serie de conferinţe la ICR Paris, despre incapacitatea sistematică a guvernelor franceze de a controla fenomenul banditesc al banlieurilor. Cum? Nu s-ar organiza vreodată aşa ceva? Dar Excelenţa Sa cum îşi permite asemenea sfidări care îi depăşesc cu mult mandatul diplomatic? Crede că poate reproşa arhitecţilor români incapacitatea guvernului dumisale să dialogheze cu o problemă europeană cum este aceea a romilorm după ce nu cu mulţi ani în urmă râdea de rasiştii de români, care le fac şi le dreg îngeraşilor rroma? Iaca a venit vremea să ne explice Franţa şi Italia, surorile noastre de gintă latină, cum se rezolvă civilizat problema din bătătura europeanăm că doar ţiganii francezi şi spanioli sunt tot migratori, nu? Iată, aflarăm: prin expulzare! Merci, neică: nu că sunteţi frizeri, dar sunteţi galanţi!

Şi, mai ales, cum de au consimţit câteva mărimi ale breslei noastre să gireze un asemenea ruşinos generic? Sunt parte din "devastare"? Cred domniile lor că, într-adevăr, conduc organizaţii de infractori şi ticăloşi? Dacă da, de ce continuă să o facă, girând, nu-i aşa, ditamai "devastarea"?

În orice caz, în 2010 au început să apară, timid, şi ceva semne ale ieşirii din criză. Majoritatea sunt pe bani europeni. Buni şi ăştia. Să fie într-un ceas bun şi să mai vină! La mulţi ani!