Dorinţa fiecarui scriitor este să-i fie citite rîndurile / gîndurile de cît mai multe persoane. Ce farmec are să spui ce gîndeşti / simţi / îţi doreşti dacă nu te ascultă / citeşte nimeni?!
Există şi o excepţie, un text pentru care scriitorul îşi doreşte un unic cititor: scrisorile. Intime, personale, emoţionante, amuzante, cu referiri la oameni şi locuri pe care doar semnatarul şi destinatarul le ştiu. Ne supărăm cînd ne e violată corespondenţa şi spunem că acela care citeşte încalcă o barieră a bunului simţ, intră în intimitatea noastră.
Dar văzută din partea cealaltă, acţiunea de "citire frauduloasă" a unei scrisori care nu îţi este adresată poate avea alte semnificaţii: tentaţia fructului interzis, mica bîrfă, amuzamentul sau identificarea şi simpatizarea cu destinatarul / semnatarul.
Să punem laolaltă dorinţa oamenilor de a citi ceea ce nu le e adresat cu dorinţa scriitorilor de a avea cît mai mulţi cititori. E aproape imposibil să împaci aceste două categorii, dar cel care a găsit soluţia (căci a găsit-o cineva) s-a îmbogăţit peste noapte.
***
Men in Black - Oameni în negru- este filmul reţetă despre "cum să faci uşor bani".
Se iau doi agenţi speciali şi o misiune spectaculoasă: lupta împotriva extratereştrilor sosiţi pe Pământ. Se îmbracă agenţii în costume negre elegante, li se dau ochelari de soare la modă şi sunt antrenaţi pentru întâlnirea cu milioane de adversari mai periculoşi decât extratereştrii: spectatorii. Cu o reţetă publicitară respectată pas cu pas, victoria e asigurată şi oamenii în negru se vor reîntoarce. (s-au şi reîntors în Men in Black 2)
***
Marketingul în filme e mai mult decît ştiinţă. Oamenii de marketing care sunt implicaţi în lumea filmului speculează / folosesc orice lucru / cale / întîmplare, de la product placement (metoda prin care diverse produse îşi fac reclamă în film) şi pînă la strategiile de poziţionare, de testare şi de promovare a peliculelor.
Astăzi se ştie care actor are mai mult succes la un anume public, se ştie procentajul secvenţelor de dragoste / luptă / acţiune etc care trebuie incluse în economia unui film pentru a fi un succes. Variantele intermediare ale unui film (cînd pelicula se află în faza de producţie) sunt testate la public şi dacă reacţiile nu sunt cele aşteptate deznodămîntul acţiunii de pe ecran poate fi schimbat cu 180 de grade.
Filmul / cinema-ul e o afacere şi nu se poate să faci o afacere fără un plan de business, fără o strategie de promovare.
De ce n-ar fi la fel şi cu cărţile?!
De ce să nu procedeze şi editorii la fel ca producătorii de filme? Să cerceteze piaţa, să vadă ce îşi doreşte fiecare categorie de public în parte şi să le ceară scriitorilor poveşti / cărţi în consecinţă?
Nu vorbim de România, ţara în care laolaltă scriitori de renume alături de demoazele care îşi doresc să fie catalogate scriitoare îşi plătesc hîrtia pe care apare cartea şi cerneala cu care e tipărită, ţara în care cu 500 - 1000 de dolari ai cartea tipărită şi, după încă o asemenea investiţie, ai devenit şi membru al Uniunii Scriitorilor, ţară în care nu există publicitate plătită pentru cărţi şi în care nici o carte n-a fost lansată urmînd un plan de marketing (sau nu ştiu eu... caz în care mi-ar plăcea să mă anunţaţi).
Să vorbim despre un domn care nu locuieşte în România, aşa că nu se poate supăra prea tare pe mine pentru cele ce urmează să le scriu (le cunosc însă pe reprezentatele lui legale pentru ţara noastră şi voi avea grijă să citească rîndurile de mai jos.)
Domnul pe care vi-l prezint astăzi este foarte familiar cu ceea ce înseamnă strategia de promovare: a fost unul dintre responsabilii pentru publicitatea diviziei britanice a casei de discuri Polygram si s-a ocupat de lansările pe piaţă ale unor artişti ca Elton John sau Eric Clapton. Prin urmare nu e doar un dicţionar ambulant de termeni tehnici legaţi de marketing, ci e şi un om care a aplicat tehnicile respective. (de altfel, cu banii cîştigaţi din vînzarea primei sale cărţi şi-a angajat o reputată firmă de Relaţii Publice care să-l transforme dintr-un scriitor într-un produs).
Domnul meu se îmbracă numai în negru, asemenea eroilor din filmul de la care am plecat astăzi. Ca orice om care ştie ce înseamnă marketingul, este foarte atent cu imaginea lui şi îşi controlează orice apariţie publică. E mereu egal cu el şi constant în imaginea lui, încercînd să-şi obişnuiască publicul (prin repetiţie) cu imaginea unui domn elegant, cu o barbă căruntă, calm, relaxat şi bun sfătuitor.
Acum câteva luni în singurul interviu acordat pentru o televiziune din România era îmbrăcat tot în negru iar lumina îi cădea pe faţă ca în fotografia care a fost folosită în afişul ajuns în librăriile noastre. Sigur că e un amănunt pe care îl observă doar un om de meserie, dar acest amănunt spune multe despre personajul meu de astăzi. Arată că ceea ce face e studiat, analizat, că ştie cum să procedeze ca să rămînă în mintea cititorilor săi.
Este inteligent, ştie care sunt căile prin care poate ajunge la inima celor care sunt în faţa (scrierilor) lui. Are o reţetă sigură: "fericirea ca obligaţie" (titlul unei cărţi despre influenţa reclamelor; autor François Brune, Editura Trei, 2003), descrie cât de uşor este să fii fericit; o reţetă expusă în fraze simple, cu multe influenţe din enciclopediile lumii.
Am deschis de trei ori, la întîmplare, una dintre cărţile sale şi am găsit în fiecare pagină cîte un citat luat dintr-o enciclopedie. Gandi "prima calitate a drumului spiritual este curajul". Chico Xavier "cînd veţi reuşi să depăşiţi gravele probleme într-o relaţie, nu vă mai pierdeţi timpul amintindu-vă de momentele dificile, ci bucurîndu-vă că aţi trecut de încă o încercare a vieţii". Înţeleptul Lao Yi "drumul presupune respectul pentru tot ceea ce e mic şi subtil"
Mi-l imaginez cum şi-a făcut planul să mai scrie o carte, cea din care am citat mai sus - care nu e cea mai recentă dintre creaţiile sale dar e o foarte bună demonstraţie pentru ceea ce vreau să vă arăt. S-a gîndit să fie şi mai explicit decît în celelalte cărţi, să îmbrace stilul motivaţional în multe cuvinte şi în diferite poveşti, astfel încît cititorul să se recunoască în istoriile prezentate şi să-l declare pe autor "foarte deştept".
A devenit celebru după ce a scris povestea unui pastor care visează o comoară ascunsă undeva în Egipt şi pleacă în căutarea ei, o metaforă despre iluziile oamenilor. Astăzi scrie carte după carte şi vinde milioane de exemplare în toată lumea, speculînd în continuare iluziile oamenilor.
Scrie o carte în două-patru săptămâni şi a ajuns un fel de Sandra Brown pentru pseudo-intelectuali. Dacă-l priveşti cu atenţie, daca ştii care îi este "backgroundul", e foarte uşor să constaţi că e un domn care urmează o reţetă care, asemenea celei a băieţilor în negru, conţine ingrediente atent studiate, în proporţii atent respectate.
Şi-atunci, privit din afară, e amuzant să constaţi cîţi "intelectuali" români declară sus şi tare că e scriitorul lor preferat, cîte demoazele spun că domnul în negru e cel care scrie pe lungimea de undă a sufletului lor. Sunt victimele unui curent la modă, sunt tributarii unei campanii publicitate bine făcută, pentru un produs de nişă, o scriere care e pe jumătate scrisoare (ce nu ţi-e adresată şi, prin urmare, eşti curios să pătrunzi în universul altuia) pe jumătate poveste emoţională si motivaţională.
Domnul meu a avut un moment de sinceritate, în prefaţa celei mai recente dintre cărţile sale 11 minute. A anunţat acolo că a venit momentul "să vorbesc despre ceea ce mă preocupă, nu despre ceea ce le-ar plăcea tuturor să asculte" şi a recunoscut astfel pentru prima dată că scrie ceea ce aşteaptă publicul să citească.
Cărţile sale creează iluzii cititorilor care se cred peste noapte cunoscători ai adevărului absolut şi înţelegători ai sufletului uman. E o formă subtilă şi inteligentă de a ajunge la un public neexplorat: parveniţii intelectuali.
Ştiu că asemenea oamenilor în negru, personajul meu se va reîntoarce cu o altă iluzie. Între asemenea iluzii ar trebui să o preferăm pe cea cu extratereştrii pentru că e mai cinstită: recunoaşte că e făcută cu efecte speciale şi că e doar un mijloc de a ne ocupa două ore din viaţă.
N-am să-i scriu numele domnului pe care vi l-am descris dintr-o altă perspectivă. Dacă nu l-aţi recunoscut înseamnă că nu l-aţi citit şi e mai bine să nu-i fac reclamă. Reputaţia şi notorietatea sunt ca ouăle Faberge: se fabrică într-o perioadă lungă de timp şi e nevoie de doar câteva secunde ca să fie distruse.
Dar am să mai spun o dată că el este un scriitor deştept care şi-a găsit publicul pe care-l merită. Doar că oamenii care formează publicul respectiv sunt, din considerente comerciale (ca sa poată cîştiga cît mai mulţi bani), "mulţi, dar ...". Aşa că ştiţi de acum încolo cum să-i clasificaţi pe cei care se declară fani ai scrierilor lui.
P.S. ca să înţelegeţi foarte exact "poziţionarea" pe piaţă a domnului despre care am scris astăzi, căutaţi-i site-ul pe net. E un amestec dezgustător de multe elemente kitschioase şi de lacrimi tremurînde ca în caietele de amintiri ale fetiţelor care termină clasa a VIII-a...