M-au trimis la un institut de reeducare.
Spărsesem un geam.
În loc să mă sinucid îmi cerusem scuze.
Aici,
La institutul de reeducare
Există o secţie specială
Unde mă obligă să sparg necontenit geamuri;
Geamuri simple,
Vitralii,
Cristale
Ba chiar şi geamuri "securit"...
Speră, naivii
Că astfel mă voi putea sătura să sparg geamuri
Sau, cel puţin,
Că mă vor convinge să mă sinucid după fiecare geam spart.
Deocamdată
Sparg geamuri.
Le urăsc din ce în ce mai mult.
Le sparg şi le înjur de mama lor de geamuri.
Din întâmplare,
Trăind mereu printre geamuri sparte,
M-am transformat şi eu în sticlă.
Şi, tot spărgând geamuri,
Mi se pare că îmi sparg mama
Şi fratele,
Preşedintele
Şi primul ministru al geamurilor.
Într-un târziu,
Încercând să sparg un geam incasabil
M-am spart
Şi m-am fărâmiţat în cioburi mici.
(din volumul În noi e un cer mai adevărat, Tel Aviv, 1984)
1 comentariu
- Cioburi de poetIoan Rusu, 26.02.2011, 13:05
Textul Geamuri este o incercare aproape reusita de a transmite celor care simt placerea sa-l citeasca faptul ca fiinta unui creator de arta - in acest caz a unui poet - este foarte fragila, deci casabila.
Dovada ca, dupa un timp neprecizat de detentie si dupa o activitate sustinuta pentru fabricarea de cioburi, poetul s-a raspandit el insusi in nenumartae cioburi ascutite care ni s-au infipt in constiinta.
Arhiva rubricii
Diphylleia grayi, Ruxandra CesereanuDescântec, Simona PopescuFiul risipitor, Gabriele Tinti, traducere de Ioana IeronimSamuel, Mariana MarinPământ pătruns în inimă, Gabriela MelinescuToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate