un animal urâcios muşcă din carnea mea

Aş putea să te ţin minte ca pe un obicei
când catifeaua îmi mângâia pielea şi pe dinăuntru şi pe dinafară
când cântau venele tremolo cu inspiraţiile şi expiraţiile ajunse
tocmai sus
acolo unde totul e depozitat în nişte locuinţe barbare bine dispuse în
mobile dulăpioare sertăraşe,
deschise uneori cu gândul
şi privite despuiate,
amuşinate, degustate de gurile amare,
cu ochii, unul pierdut printre muşuroaie albite
unul lipit de plafonul de nori ajuns până la cerul cel mai îndepărtat.
Mă încrâncenez să ţin minte toate paturile pe care le-am supus testelor de rezistenţă
Apoi plafoanele... oh, cât am mai scanat structuri şi centuri grinzi şi stucaturi
Acum ce e?... încep să pierd lucruri, e nemilos
E urâcios animalul ăsta scăpat din stufărişul luminat doar de lampa cu gaz
Animalul care se strecoară şi muşcă din carnea mea ca dintr-o carne dulce
Şi fragedă... dar nu se uită că acolo unde muşcă creşte altceva.