Călătoria

Ziua era lungă şi avea să fie una caldă şi senină căci ceaţa era deasă
Drumul era larg iar locurile încântătoare
Toate câte le vedea reverberau în pieptul lui ca un ecou
Va fi o călătorie însorită, îşi spuse
Însorită, îi răspunse ecoul în surdină
Dar ceaţa nu se risipi ci deveni tot mai groasă
Şi de dacă! E frumos aici! se gândi, fascinat de drum şi de chipurile altor pelerini.
Aici! Îi răspunse ecoul pe un ton zglobiu
La răscruci însă o lua întotdeauna în alt sens decât ceilalţi.
Spre amiază drumul său se îngusta din ce în ce
Furtuna stătea să izbucnească
Poate că totuşi nu mă va lovi nici un fulger!
Fulger! îi răspunse ecoul ameninţător
Poate ar fi fost mai bine să îi urmez pe ceilalţi...
Ceilalţi! îi răspunse ecoul cu dezamăgire
Vijelia se opri, dar nu se însenină. Se simţea însă în siguranţă.
Am scăpat cu bine! îşi zise
Cu bine! îi răspunse ecoul cu tristeţe.
Asfinţiturile fără soare sunt mai puţin răscolitoare, se gândea.
Avea să se întunece în curând.
Ziua cea lungă îi păru dintr-o dată scurtă.
Era singurul care ajunsese în vârful muntelui, ar fi trebuit să fie fericit.
Ceilalţi se rătăciseră probabil
Doar eu am reuşit, doar eu, singur!
Singur! îi răspunse ecoul sardonic.