Adriana Ausch: eşti singur faţă în faţă cu partitura. atît... fără mască... fără costumaţie... fără minciuni...

Dragă Adriana, ne-am reîntors amîndouă din România, eu am tot butonat pe programe TV, o zi, nu mai multe, m-am lămurit, dar DECI, s-a trezit în mine instictul de reporter, avînd în vedere şi luînd în considerare că pe malul ăsta al gîrlei nu ştiu altă victimă, te rog să-mi permiţi un interviu, să-mi dai interviul ăsta, dacă vrei, deschid şi vesta:-) Am făcut o baterie de întrebări:

Geta Precup: De ce Mistreţul cu colţi de argint?

Adriana Ausch: Mi-a plăcut poemul din prima clipă cînd l-am citit...să tinzi spre ceva ce nu poţi niciodată atinge, ceva dincolo de "raţiune" - vezi vocea slujitorului ceva atît de intens încît te poate chiar ucide...aşa cred că trebuie să ne trăim viaţa, la intensitate maximă...o dramă filozofică...ne depăşim limitele...apoi mi-a plăcut izul medieval, versul lung, neforţat...acum cîţiva ani, profesorul meu de teorie de la Harvard l-a folosit la curs să exemplifice folosirea modurilor...:)) ce flatată am fost...:))

G.P.: Cine e "Nona"? Călinescu spunea: "Otilia sînt eu".

A.A.: Nona era fosta mea colegă de cameră la Bucureşti...pe vremea anilor de studiu de la Mincu...Alexe Andrieş îi dedicase cîntecul, eu l-am preluat...tot un vis de neatins...pe vremuri îl cîntam cu Alexe...

G.P.: Muzică, arhitectură, iar muzică, cu ce rămîi în oameni? Nu mai bine făceai un sediu de bancă să-şi amintească toţi de tine cînd caută o parcare? Parcă e ceva mai solid, altfel te ascultăm, un club privat, cu O, rămîi.

A.A.: Muzica a fost mereu...parcări n-am proiectat, doar clădiri de birouri în Munchen, parcuri, un oraş în Rusia, un hotel în China...un design superb la Munchen...dar muzica, muzica e/a fost mereu modalitatea în care am putut/pot să exprim tot ce e mai bun în mine... mai apoi mi-e drag tot ce e efemer, oricum nu putem ţine timpul în loc...O, rămîi e doar un alt vis de neatins...

G.P.: Lasă să facă alţii parcarea, pe cînd un nou album pentru nu spun cine, că nu te periez, admiratorii tăi, hai că tot am zis-o. Te asteptăm cu nerăbdare, ţine cont de asta!

A.A.: Am început să înţeleg că trebuie să ţin cont de asta...mai ales după drumul în Rom şi ce-am auzit de la alţii că au însemnat, înseamnă cîntecele mele...poate e un fel de modestie, nici eu nu ştiu prea bine, poate că în anii cînd mi s-a interzis să mai apar pe scenă în Rom am sufocat ceva...în lumea în care trăiesc ACUM nu-mi "aud" admiratorii şi parcă ceea ce am de dat nu mai are importanţă...încerc să reformulez...

G.P.: La rubrica întrebări indiscrete: fetiţele tale au moştenit ceva din talentul tău?

A.A.: Oh da, mai mult decît îşi dau ele seama...poate că acum, plecate fiind, o să-şi descopere talentele în absenţa prezenţei mele, care uneori, hai să zicem că este copleşitoare...prea intensă, prea "demanding" ...În ale muzicii, desigur, eu cu drag aştept să le aud şi pe ele, cred că mulţi ca mine.

G.P.: Între noi, femeile, cum faci de te menţii aşa bine?

A.A.: Eu cu lecitină şi Yves Rocher, că-s membră în clubul lor, îmi dau produse la jumătate de preţ, pe m[sură şi rezultatele. Habar n-am...am şi eu kilogramele de USA pe mine:))...dar Yoga şi Thai-Chi şi meditaţie (astea din anii din Rom...nu din America:))... şi poate genele şi fructele:))

G.P.: Ce mai fac balenele alea de lîngă Boston?

A.A.: Suburban life nu e visul nici unei femei...lipsa "oglinzilor" sociale, conservatorismul!!! da, da!!! vieţii din New England, "positive thinking" îşi fac treaba...e greu de explicat cum e viaţa femeilor în America, dar e cu TOTUL altceva decît oriunde în lume...

G.P.: Tu fă bine şi răspunde la ce te-am întrebat ori răspunde la altceva, cum ţi-e plăcerea, dar ţine cont că e debutul meu ca reporter în joc, să nu mă ai pe conştiinţă, atîta zic.

A.A.: Geta dragă, cred că debutul tău e super!! Eu răspund aşa cum ştiu...

G.P.: Adriana, pe cînd eram fecior la tata, am văzut un film: Dacă tace cîntăreţul, tace şi viaţa, ori o fi fost titlul cu dacă moare cîntăreţul... Îmi amintesc că am plîns. Tu de ce ai tăcut? Ne-ai lăsat cîteva melodii şi apoi ai dispărut. Mie nu-mi pare rău că am trecut oceanul, am ajuns în Canada şi te-am auzit iar în casa unor prieteni, aveau un CD cu melodiile tale. Ce ai de gînd să faci pentru cei care nu au trecut oceanul şi se întreabă unde eşti şi de ce nu mai cînţi? Înveţi pe alţii să cînte? Bun şi aşa, vrei să povesteşti şi despre asta? Va urma? Depinde de tine, te aşteptăm o mînă de oameni cu mare drag.

A.A.: Tăcerile mele....că au fost cîteva au fost cînd viaţa tăcea sau ţipa prea tare că nu mi-am mai auzit glasul....Mereu trăiesc într-un fel de vinovăţie că ar trebui să cînt mai mult, să compun mai mult; uneori viaţa mi-a luat-o înainte şi n-am avut timp FIZIC să şi compun, single mother aşa pe mapamond nu a fost uşor; aş putea să găsesc vreo explicaţie ceva mai poetică, n-am. Mai apoi n-am mai avut CUI să cînt, cui să compun...cîntecelele mele pentru fete cînd erau mici...mai tîrziu piesele clasice la conservator...Mi-am schimbat repertoriul şi vocea, cîntecele "acelea" şi acel gen de muzică pe care-l cunoşti a rămas doar pentru cei cîţiva aleşi din preajma mea. Cînd nu mai cînţi în limba maternă, e ceva care se pierde, sonorităţile devin mai clare, mai pure, mai reci...

M-am reîntors să studiez muzica în urmă cu 10 ani cînd am ajuns la Boston; n-am avut nici un plan deosebit m-a atras un anume fel de a studia muzica, eurhythmics, după un an am devenit cea mai devotată "vestală" a acestui fel de educaţie muzicală; n-o să descriu acum ce înseamnă eurhythmics - vezi google.com:))) Dar e important să spun că din clipa în care m-am reapropiat de studiul muzicii a fost ca şi cum m-am reîntors "acasă"... De atunci am terminat conservatorul, se zice că am "o carieră" în primul rînd de profesoară... Am obosit să cînt doar de una singură, fac parte dintr-un grup a capella "Pandora's Vox"...

Cîntecele mele de acum nu le aude nimeni, nu le cînt în public, nu pot să explic prea bine...Am fost în Rom şi toată lumea aştepta de la mine un concert, CD-uri etc...iar eu m-am eschivat...cred că undeva s-a rupt o coardă...uneori presimt că sînt altele noi...poate că am nevoie de "galerie" hai adiţă, hai adiţă sau nu ştiu exact ce...poate că nu simt mîna aia de oameni aşteptînd... Deşi ştiu că am atît de mult de dat. Dacă ai înţeles ceva din ce-am scris, spune-mi şi mie...

...cînd faci muzică e ca şi cînd te descotoroseşti de toate măştile şi costumaţiile, nu ai după ce să te ascunzi, sunetele curg unul după celălalt, se varsă din tine, e ca şi cum tu eşti doar o simplă verigă între vibraţiile şi urechea lumii...trecînd prin tine tonurile capătă culoarea şi structura ... eşti o membrană vie, nu poţi minţi, nu există explicaţii, nu poţi fi nimic altceva sau altcineva decît un instrument, nu există nici trecut şi nici viitor, doar prezent, muşti din carnea timpului...şi cînd ai terminat, nu rămîne nimic...doar respiraţia accelerată, fiecare celulă încă îţi vibrează în supra-tonale astrale, rezonanţa cu mişcarea sferelor descreşte...e doar liniştea care devine intensă şi-ţi sparge timpanele....redevii vertical.

...uneori sunetele te urmăresc în somn ca demonii...inflexiunile unui pasaj ce-ţi crează vîrtejuri în stomac, e brahms sau stravinsky, auzi tot, instrumentul nu ştie încă, degetele, corzile vocii tremură, ştii unde trebuie să ajungi, AUZI doar şi în somn...

...devii extrem de modest fiindcă niciodată nu e destul ce e destul, nu poţi pretinde nimic, o zi nu-ţi atingi instrumentul iar sunetele obosesc, muşti viaţa şi n-are gust ....nu vrei să ieşi din cercul magic, ce e dincolo? maşina de condus? facturile, zîmbetele false ale unei lumi obosite de "practic"....cîteodată cînd exersezi se produce minunea aceea după care tînjeai, cum s-o readuci atunci cînd vrei s-o dai şi altora, pe scenă....e ca o scînteie divină ce-ţi trece prin întreaga fiinţă...cum poţi să trăieşti aşa, devii vulnerabil, EŞTI vulnerabil....

...nu contează nimic din ce s-a făcut înaintea ta, maldărele de cd-uri, concursurile bestiale ce-ţi toacă nervii, tu eşti singur faţă în faţă cu partitura. atît...fără mască...fără costumaţie...fără minciuni...

PS: Ascultaţi-o pe Adriana Ausch cîntînd la Muzica în mp3-uri.