La început mi s-a descărcat telefonul şi era cât pe ce să ratez întâlnirea cu Iulian. Pe urmă, după ce vizita mea s-a încheiat mi-am dat seama că nu mă pot întoarce acasă să mă gândesc la ce am auzit şi să mă apuc de scris, să încep o dată, să ajung la sfârşitul acestei istorii. Nu puteam, n-aveam chei şi la Bucureşti, ieri a fost foarte frig. Nici bani nu mai aveam în portofel aşa că am ajuns acasă prea târziu ca să mai scriu orice.
Istoria însă e în mintea mea, mă bântuie, se vrea scrisă şi mă amuză să mă gândesc că de dincolo, un poet anume, m-a ales pe mine, tocmai în acest moment să scriu despre el şi iubita lui, în ciuda credinţei mele că despre anumite poveşti s-a spus totul. Ce treabă am eu cu suprarealiştii m-am gândit prima oară când Răzvan Penescu mi-a propus să merg în vizită la Lyggia Naum. "N-ai vrea să-i iei un interviu?" "Ba da, cum nu" am zis gândindu-mă: ce ştiu despre suprarealişti? Mai nimic, am citit o poveste frumoasă, se cheamă Zenobia şi e scrisă de Gellu Naum. Lyggia e Zenobia. Trebuie să îi iau interviu Zenobiei !?! Ăştia-s nebuni.
Corina mea (pe "vecina de birou" cum îi place să se numească, mi-am însuşit-o. Ca să o disting de alte Corine îi spun Corina mea) zâmbeşte. Ea o cunoaşte pe Lyggia. Ea a citit şi poeziile lui Naum şi romanul de dragoste şi exegeza lui Naum. Ea cunoaşte foarte bine fenomenul literar numit suprarealism şi pornit de la un anume domn Breton. Eu am noţiuni învelite în ceaţă. În vreme ce ea zâmbeşte eu mă frământ, ţopăi de pe un picior pe altul şi o întreb: "ce să citesc eu despre Gellu Naum, să ştiu ce să întreb, la dracu, e cel mai greu interviu din viaţa mea...". "Bine, dar ţi-am dat să citeşti "Calea Şearpelui" şi "Salvarea speciei" de Simona Popescu şi ai zis că ai citit "Zenobia"." "Am citit, dar pe vremea aia era DOAR încă o carte frumoasă. O poveste de dragoste. Încă o poveste de dragoste". Dacă ar fi să-i iau un interviu Euridicei, ce aş întreba-o? "Citeşte "Salvarea Speciei", citeşte "Zenobia", dar de data asta chiar citeşte-o". M-a prins. Corina s-a prins că nu am citit tot, se vede. Dacă ea s-a prins, se va prinde şi Zenobia, ai venit să mă întrebi dar habar nu ai ce? Brrrrrrrr.
("Andreea, suntem în urmă cu planurile de emisie sau mi se pare" nu, nu suntem în urmă cu planurile, le-am făcut, lăsaţi-mă să scriu!)
Am citit "Calea Şearpelui" în urmă cu un an, am găsit-o pe biroul Corinei şi pe drumul spre casă nu mi-am putut desprinde ochii din cartea aia, culmea, citeam prefaţa şi abia aşteptam să ajung odată acasă, să închid uşa să citesc în linişte. Nici atunci nu am avut parte de linişte a zăcut cartea aia în bibliotecă, lângă Simona Popescu săptămâni la rând, am schimbat între timp trei case şi le-am cărat pe amândouă după mine, Corina m-ar fi omorât dacă le pierdeam. Replică din Seinfeld: dacă le-ai citit de ce mai ai nevoie de cărţile alea? Chiar aşa...
("Sărumâna, de la dezinsecţie suntem, am venit să dăm de gândaci!" NUUUUUU! Lăsaţi-mă să scriu!)
Corina a fost bună şi mi-a mai împrumutat o dată "Salvarea Speciei", pe "Zenobia" o aveam acasă oricum, nu merg la Lyggia mai devreme de 7 ianuarie, am vreme să citesc. Aiurea... timpul zboară fără să am vreo şansă să pun mâna pe cărţile astea. Domnule Naum, timpurile astea nu ne sunt prietene, nu ne lasă deloc nici să ne citim, nici să ne scriem, ce caut eu în casa Zenobiei, probabil aveţi dumneavoastră vreun gând, dar..oh my God, why me? Recitesc (din scoarţă în scoarţă de data asta) "Salvarea Speciei", caut orice informaţie care să mă ajute să nu tac aiurea în faţa Lyggiei. Oamenii ăştia de dincolo de moarte de care mi-e scris să mă apropii, se joacă întotdeauna cu mintea mea. Mi-i închipui pe undeva, la o masă de fier forjat, la cafele şi ţigări, pe Horia Bernea împreună cu Irina Nicolau privindu-l amuzaţi pe Naum: a...nici de tine nu şi-a făcut timp năroada...Oare câţi mai sunt, câţi dintre ei se vor mai stinge înainte să ajung la ei? E clar că trebuie să ajung la ei, să scriu despre ei sau doar să-i privesc în ochi sau să respir o clipă acelaşi aer cu ei sau cu ai lor, nu-i aşa, domnule Naum, trebuie să merg la Zenobia să scriu confesiunea ei, cea pe care ea nu mai poate să o scrie, trebuie să o întreb dacă mai crede în revedere, vreţi să ştiţi care vor fi primele ei cuvinte atunci când vă veţi reîntâlni...bine, mă duc, mă duc...acum lăsaţi-mă să citesc.
"Am s-o pun să-mi vorbească despre dragoste." îi spun Corinei. "Da, e o idee bună" . Corina iar râde, Corina ştie ceva şi nu îmi spune.
21 ianuarie. Răzvan mi-a trimis textul scris de Iulian Tănase, "Poveste adevărată despre reîntâlnirea androginului Naum", poate te ajută a zis el, la dracu, ăsta mi-a scris povestea, a scris-o înaintea mea, pe asta voiam să o scriu eu, ce mă fac ce s-o întreb....
22 ianuarie 2004. Înfrigurare.
"Răzvane, de ce facem noi interviul ăsta?" "Pentru că am publicat o carte despre Gellu Naum şi pentru că mie îmi place mult şi pentru că o să mai publicăm o carte de data asta chiar scrisă de el." Mda. Azi mă duc la Lyggia. Fierb. Trebuie să mă întâlnesc cu Iulian Tănase la 15.40. Am citit "Salvarea Speciei". Am recitit "Zenobia", am citit cu gura căscată volumul de pe LiterNet "pentru Gellu Naum", să-mi fie ruşine, de ce nu citesc toate cărţile pe care le edităm, dar când?... www.gellunaum.ro, galeria de fotografii, imaginea 11 din 18. Gellu şi Lyggia, îmbrăţişaţi... mi se taie respiraţia, vreau şi eu să fiu îmbrăţişată aşa. Vreau şi eu o iubire de-asta...Domnu Naum? N-aveţi vreun nepot care să vă moştenească gena?
"Corina, ce să-i duc? îmi vine să îi duc o jucărie de pluş, ceva moale pe care să-l ţină în braţe."
"Da, e o idee bună"
Brusc, simt nevoia s-o ocrotesc cumva, sau s-o bucur în vreun fel, mi se pare atât de preţioasă, Zenobia trăieşte şi eu mă duc în vizită la ea... "Du-i flori", spune Delia la telefon. "Ştii că şi Blandiana s-a bucurat de flori..." Blandiana...exact în urmă cu cinci luni am trăit cea mai frumoasă dimineaţă de luni cu Delia şi Dinu şi Blandiana... 22 septembrie...şi azi e 22, 22 ăsta începe să însemne ceva...
"E cel mai greu interviu din viaţa mea" îi spun Corinei "n-am mai fost aşa emoţionată de la conferinţa de presă a Cesariei Evora. Atunci am aflat ce înseamnă să fii fan. Zâmbeam prosteşte şi mă bucuram intens că sunt în aceeaşi cameră cu Cesaria Evora, ce conta că mai erau vreo douăzeci de persoane lângă mine..."
Acum nu mă bucur. Acum am doar emoţii. Corina râde.
"Am să-i duc flori parfumate, Corina, ce flori sunt mai parfumate in perioada asta?" "Nişte frezii, cred că i-ar plăcea...".
Afară e groaznic de frig şi am senzaţia că merg spre Zenobia cum aş merge la un templu. Am flori dar mi s-a descărcat telefonul. Cum arată Iulian Tănase? Dacă nu ne recunoaştem în nici un fel? Mă învârt prin Romană în căutarea unui magazin de telefoane. Poate au un încărcător şi pot să-mi conectez telefonul la priză cât să dau un sms. "Am flori in mână" voiam să-i scriu lui Iulian, să mă recunoască, dar telefonul ăsta se încăpătânează să-mi scrie pe ecran Battery empty please recharge şi iar apare animaţia cu doi peşti care se contopesc într-un cerc şi mi se închide telefonul. La dracu’ cu tehnica...
"Ada?" Bine, dar pe ăsta îl ştiu!
"Eu sunt Iulian. Noi ne cunoaştem"
"Sigur că ne cunoaştem! Bună, uite, tocmai mă apucase disperarea" habar nu mai am de unde ne cunoaştem, dar slavă Domnului...
Ajungem la Lyggia şi după ce îmi zâmbeşte prima oară mă liniştesc. "Eu sunt Ada" "Încă o Ada?" "O ştie şi pe Ada Milea" mă lămureşte Iulian. Astăzi, în mod special Lyggia e foarte frumoasă. Să-i spun, nu-i aşa, domnule Naum?
"Date: Thu, 22 Jan 2004 17:37:12 -0000
From: "vraji2k"
Subject: Lyggia Naum
Am fost la Lyggia. Dupa ce am plecat de la Lyggia am constatat urmatoarele: nu mai aveam bani. nu mai aveam baterie la telefon, nu mai aveam cheile de-acasa in geanta. Nu stiu exact cat de tarziu ajung acasa dar e posibil ca articolul de maine sa-l postez chiar maine. Nu ma injurati domnilor si doamnelor, emotia a fost prea mare. Nu in fiecare zi vezi o jumatate de androgin. Nici nu stiu ce sa scriu mai repede. Ada"
Există pe lume oameni magici. Nu vrăjitori, nici vrăjiţi, ei înşişi sunt vraja în sine. Exercită asupra celor din jur un soi de fascinaţie pe care nu o poţi simţi decât dacă eşti pe aceeaşi lungime de undă, dacă ai în genă un anume tip de sensibilitate la fantastic, la suprareal. Trebuie să ştii să vezi semne şi să le interpretezi, să înveţi să te asculţi şi să-i asculţi şi pe ceilalţi, să te deschizi spre unii şi să te închizi către alţii. Habar nu aveam că am această genă sau că îmi pot exersa această sensibilitate. Dar ieri am avut privilegiul de a sta de vorbă cu Zenobia, eroina unei cărţi de dragoste pe care, dacă nu aţi citit-o, e vremea să o citiţi. Senzaţia pe care am trăit-o a fost stranie, era ca şi cum, dintr-o dată eram şi eu parte dintr-o poveste care se cerea scrisă, uite, mă scriu singură, tu trebuie doar să găseşti un loc să mă scriu eu singură, hai să mă scriu, te rog. Dar nu m-au lăsat să o scriu... în decurs de câteva ore am rămas mută şi surdă, săracă şi fără casă... Nici în acest moment nu mi-am încărcat telefonul, încă sunt mută şi surdă, povestea asta se cere scrisă. Dar nu m-au lăsat până acum vreo treizeci de minute, când am reuşit în sfârşit să deschid o pagină nouă pe care a început să se scrie. Încă nu ştiu cum se va scrie, în ce formă...încă nu ştiu cât va fi de mare şi când se va numi. Oamenii mă tot întrerup, se deschid uşile, vor lucruri de la mine...
Infernul, fără Orfeu. Confesiunile Euridicei/Zenobiei
Infernul, după Orfeu.
Fără Orfeu, Euridice, Infernul...
Confesiunile Euridicei Zenobia din Infernul de după Orfeu.
"Am iubit un bărbat curat ca un cristal." Aşa va începe povestea. Acum închide uşa, lăsaţi-mă să scriu.