Monoteismul - o controversă

Spiritul uman a cunoscut în drumul său către desăvârşire, multe asemănări în contextul mai multor epoci. Întotdeauna au existat reformele, oamenii revoltaţi ai epocii, oameni care dispreţuiau ideologia timpului în care trăiau. Un astfel de om a fost Akhenaton, faraonul rebel socotit eretic, personajul principal al lui Naghib Mahfuz, în cadrul romanului cu titlu edificator: Akhenaton, cel ce sălăşluieşte în adevăr. încă de la început, tocmai prin acest iz edificator al titlului, romanul devine un mister deoarece tratează mutaţia religioasă a Egiptului de la mijlocul secolului XIV î.e.n. - o perioadă de tranziţie: momentul impunerii monoteismului în faţa politeismului. Privind acest moment avem brusc un echivoc: de partea cui se află dreptatea, cine sălăşluieşte de fapt în adevăr, Akhenaton sau preoţii lui Amun, susţinători ai politeismului.

Lucrarea lui Mahfuz poate fi privită şi ca un bildungsroman, firul narativ fiind condus de tânărul Meriamun care pleca într-o călătorie, ce constituie un drum iniţiatic, spre oraşul dispărut al faraonului Akhenaton. La douăzeci de ani după moartea acestui personaj istoric controversat, Meriamun devine persoana care elucidează misterul dreptăţii, intervievând rude, nobili sau martori de ocazie ce istorisesc fiecare domnia acestui faraon creând astfel un labirint de intrigi în care se pierde un destin.

Autorul surprinde cu subtilitate momentul schiţării monoteismului ca religie a viitorului, în care iubirea devine virtutea primordială pe care Akhenaton o vede ca pe o salvare supremă, care însă este nimicită de patimile unei lumi superstiţioase.

Trecând peste tentaţia clişeizată de a jongla cu nişte fapte pe o temă istorică, autorul reuşeşte să construiască un roman istorico-religios. Iar roman istoric fiind, negreşit că este un roman social, un roman de moravuri, de tradiţii si de obiceiuri. Deci, fireşte, un roman psihologic.

Meriamun aprofundează ideologia şi dorinţa de schimbare a lui Akhenaton. Astfel observă că noua religie pe care acesta o impune atinge paroxismul printr-o transă extatică ce se depărtează de raţionament, dar care este totuşi profetică dacă o raportăm la contemporaneitate. Acest aspect oferă un impuls actual romanului şi invită la reflecţii.

Akhenaton, cel ce sălăşluieşte în adevăr este un amplu tablou în care imaginile nuanţează o explicare a sinelui prin intermediul unei idei care atinge sacralitatea devenind religia pe care Akhenaton o propovăduieşte în faţa unei lumi cu fade principii spirituale. O lume înscrisă într-o anumită orchestraţie epică ce face din Mahfuz un desăvârşit arhitect al acestui gen.

Notă: Recenzie premiată cu premiul special Facebook la concursul LibHumanitas: Face a Book 3 / Confruntă-te cu o carte (8 august 2011 - 22 septembrie 2011). Mai multe detalii aici.