32. Nu toate poveştile sînt poveşti

24 decembrie 2000
Parcă aş fi la Big Brother, numai că nu mă filmează nimeni. Mă aşez singur la masă şi îţi scriu tot ce mi se întîmplă.

Adriana ne-a adus rucsacul de la Nadia. Eu am condus-o în Craioviţa. Era ger şi oraşul era frumos, Adriana îmi vorbea de Irlanda şi de o prietenă a ei care a fost acolo.

Corina spăla mocheta în sufragerie şi eu îi spuneam că nu o mică aventură vreau acum, deşi, cred, asta-i tot ce mi-a mai rămas în cel mai bun caz: un şir de aventuri. Şi atunci ea a luat găletuşa albă într-o mână şi pe cea roşie în cealaltă şi arăta ca o albinuţă cînd a ieşit din cameră. Eu am înţeles că e prea obosită să-mi asculte nemulţumirile.

E atît de devreme! Afară e întuneric. Nu ştiu de ce m-am trezit de-acum. Poate un vis a fost. Nu ştiu cînd voi reuşi să nu mă mai irosesc în mici bătălii inutil de purtat.

După-amiază. "I'm not lost in the wood!" cum zic americanii. E frumos bradul. Corina i-a pus şi multe fundiţe roşii şi grena, eu i-am ţinut degetuţele mele să le poată face, cum i le ţineam bunicii, dimineaţa, înainte de a pleca la grădiniţă. Numai că atunci aveam fundiţă albă.

Ruptura de Nadia a devenit o realitate acceptată pe deplin. N-o mai judec, nu mai încerc să o înţeleg, nu mă mai gîndesc la o discuţie care să ne facă despărţirea mai curată. E seara de Ajun. Am stat acasă. Adela e la noi, e şi Vergi, dar ele fumează cu Corina , în bucătărie. Nadia a sunat şi iniţial i-am zis că ieşim prin oraş. Apoi că rămîne pe altădată. E chiar frumos acasă, nu voiam să ies, dar voiam să vorbesc cu ea, tot atît de mult cît vreau şi să nu o întîlnesc. Îmi dau seama că e întîlnire a indiferenţei, dar n-aş vrea să creadă că-i port pică din alte motive decât cele reale. Chiar nu ştiu. Doar că m-a scos din suflet şi că mie mi-a luat ceva timp şi îmi va mai lua.

Mai bine îţi spun la ce filme m-am uitat. Acum la Jack Frost. Mi-a plăcut că era multă zăpadă şi omul de zăpadă (nu toate poveştile sînt poveşti – îmi spunea Ioana cîndva) – ţi-am spus că îmi place mult să fac oameni de zăpadă? În iarna trecută, aşteptînd tramvaiul după ce o condusesem pe Nadia am făcut unul în staţia de tramvai, pe refugiu. Ningea. Se vedea biserica din Craioviţa Veche, dincolo de baltă, peste sălcii. Acum nu e zăpadă deloc, în film era şi atît de frumoasă cum numai la Slănic Moldova am văzut, într-o tabără studenţească în care, şi acolo, erau fete.

În filmul cu Sandra Bullock (Asta e! Ţi-am zis că seamănă cu Alina? Dar Alina rîdea mai frumos şi făcea gropiţe în obraji), ea se dusese la o emisiune de televiziune crezînd că va fi fardată gratuit şi acolo aflase, în direct, că bărbatul o înşeală de un an cu cea mai bună prietenă.

Mă gîndeam la scriitorii (şi filozofii) ăia mulţi care ignoră femeile dintr-un real misoginism sau o ciudată laşitate. Se poartă şi scriu ca şi cum erotismul nu ar exista şi n-ar avea nici un rost să îşi baţi capul cu asta. Mă gîndesc şi la scriitorii "cocoşi", care au avut (sau se laudă că au avut) sute (sau mii) de amante şi cred că asta le dă o autoritate infailibilă. Şi copilul de mine care crede în iubirea unică, în iubirea pînă la moarte, totală, fără trădări, fără gelozii nefondate, plină de încredere. Hope Floats se chema filmul cu Sandra Bullock. Mă gîndesc cu drag la Alina, pe care am părăsit-o, la Nadia nu mă gîndesc cu drag. Probabil Alina se gîndeşte la mine ca la un egoist ticălos. Sau invers: ca la un ticălos egoist.

E frumoasă seara ta? Noi avem pe uşă o coroniţă din crenguţe de brad cu fundiţă roşie şi clopoţel ca în Jack Frost. Acolo era şi un căţel "cu capul altuia" – i-ar spune Cori (iar eu i-aş zice că e capul altuia cu un căţel). Am mîncat mandarine, banane şi portocale. Şi Corina a făcut sarmale şi fripturică şi nu mai ştiu ce. De aceea Agigea toarce cu atîta entuziasm şi burtica plină, în poala mea.