genealogie

în braţele ei nou-născutul, ochii ei cad ca o apă verde peste ochii lui cu fiecare privire se copiază, se recompun identici în carnea lui crudă ea simte greutatea lui mică fixată pe trup, se simte pe sine, nou-născută din propriul uter
fiecare noapte este un leagăn în care doarme alături de el, fiecare dimineaţă este un scutec alb din care se dezvelesc încet amândoi
se aşază în cadă cu copilul la piept, părul ei se răsuceşte ca nişte găuri de vierme pentru întoarcerea în timp
revărsat peste marginea albă
peste un culoar alb lucios arcuit în jurul ei
în culoar este un şir de femei goale, puţin în blur, un şir de mame ţinându-şi pruncii la sân, este mama ei ţinând-o pe ea nou-născută la sân, bunica ţinând-o pe mama ei nou-născută la sân, străbunica ţinând-o pe bunica ei nou-născută la sân, feţele lor suprapuse
se deosebesc prea puţin au aceiaşi ochi de un verde dens deschis aceleaşi proeminenţe chipurile
siluetele lor se deosebesc tot mai mult, un şir lung lung de femei şerpuind pe malul unei mări, o parte din ele în lumină albă, o mare parte abia desluşite ascunse în noapte undeva învăluită în neguri, ultima femeie prima femeie cu un prunc la sân
ultima femeie prima femeie
uriaşă într-o cadă imensă plină cu lichidul primordial
ultima femeie prima femeie
a cărei mamă e marea