dublură

am rupt un mac din câmp
nu l-am ridicat bine şi s-a şi spulberat
a rămas o petală, cu o pată de noapte tăiată pe ascuns
dintr-o taină lucioasă, neagră
 
fierbinte, eterică floare din mătase vie,
însuşi spiriduşul zglobiu al verii este în tine
şi spiriduşul iubirii mele!
 
i-am spus iubitului
dacă vrei să mă mut la tine
trebuie să-l primeşti şi pe el
se aşază pe scaunul meu cu rotile,
mă împinge cu scaun cu tot printre cuvinte
îmi strigă: rece! rece! sau fierbinte! fierbinte!
 
sunt de acord, a spus el,
şi la mine în casă sălăşluieşte o zână
fiecare mac
fluturând în vânt
este fusta ei
pusă la uscat
 
saltă cu cizmuliţe roşii ca focul pe masa mea de scris
se ţine de pulpanele fustei să nu-i zboare,
se apleacă peste cana cu ceai, se priveşte
netezindu-şi pletele castanii,
joacă pe un lac într-o horă de campanule şi libelule
într-o noapte pe care numai eu o ştiu
şi pe care ţi-aş putea-o destăinui
când vei veni
 
cred că o ştiu deja
nu cumva e o dublură a mea?
cred că e o dublură
în aceeaşi măsură
în care spiriduşul din mac
aş fi eu micşorat.