confuz, străin de cele ştiute, te strecori
Travestit cu rochii albe de linişte
Sub voalurile cărora gâlgâie un hohot în surdină...
Râzi şi nici nu mai ştii că râzi.
Nici lacrimile nu ţi le recunoşti.
Dai vina pe ploaia de stele ce a izbucnit peste tine,
Pe stropii albi ai şampaniei deschise pentru tine,
Pe vârtejul caruselului ce te poartă.
Singur cu tine eşti... singur. Străin.
Ca să ai impresia că te cunoşti
Te costumezi şi te pudrezi
Şi, după o privire piezişă în oglindă,
Iar pleci la vânătoare de râsete
Dar ele nu-ţi ajung niciodată
Aşa că, în curând, fără să-ţi dai seama,
O să pleci la vânătoare de suflete.
Al meu s-a predat deja...