Interior cu floare (4)

4.
 
Am dat din umeri, apoi cu o voce nesigură, am spus:
"Sigur..?!"
 
Aveam să mă duc, aveam să-l însoţesc în acea expediţie pe care el o numea "în căutarea macului perfect". De ce nu? Smulsă din mediul meu, plasată acolo aproape cu forţa, eram gata să caut maci. Şi ce avea să facă el cu acel mac perfect, mă rog? Iar asta în eventualitatea că l-am fi găsit. Dacă l-ar fi cules, iar de asta eram convinsă, oricât de nepricepută aş fi fost eu la maci, s-ar fi ofilit până am fi ajuns înapoi. Macii ăştia nu îmi păreau o plantă serioasă, pe care să te bazezi. Bun, am o vază plină de maci, o să-mi împodobească frumoasa cameră o săptămână, dar nuuuuuu... Macii?? Îl rupi din pământ şi deja i-a căzut o petală. Faci un pas şi ai pierdut-o pe a doua. Ori avea de gând să-şi care şevaletul, culorile şi tot ce avea nevoie pe dealuri şi prin hârtoape? Nu aveam de gând să-l ajut să care cine ştie câte bagaje. Puteam doar să-mi dau cu părerea şi să îl susţin moral.
"Grozav", a zis plesnindu-şi palmele. "Atunci în jumătate de oră ne întâlnim aici, okay?"
 
Am dat pe gât sucul privindu-mi cele două gazde. Adi purta un pulover negru lăbărţat şi îşi tăia tacticos dintr-o clătită, apoi cu aceeaşi delicateţe mesteca alene.
"Mă bucur că v-aţi împrietenit", a spus când a văzut că îl privesc.
 
N-am ştiut ce să-i răspund.
"Diana...", a început ea, adunând resturile într-o farfurie "... ai probleme cu mama ta? Am văzut ieri că i-ai închis telefonul."
"A, da." a zis Adi înainte ca eu să pot spune ceva "Mama Dianei este o bestie. A avut o copilărie foarte nefericită."
"Aşa deci?"
 
Am tăcut, ce mai era de zis?
"Ce s-a întâmplat, dacă nu sunt indiscretă?"
"A, mama Dianei a fost foarte severă cu ea, nu i-a dat voie să facă nimic niciodată."
"Hmmm... Te-a bătut?"
"Da", am spus prompt, cu lacrimi în ochi. "O dată, sau chiar de două ori!"
"Nu a avut voie niciodată la petreceri, ori să aducă alţi copii în casă."
"Şi tatăl tău?"
"Tatăl ei a fost mai mult absent."
"Ai de gând să o laşi vreodată să vorbească pe ea?"
 
Adi a început să râdă. L-am privit. Tatăl meu, marea absenţă.
"De ce nu te-a lăsat să aduci alţi copii în casă?"
"În fine, au venit la mine în casă copii, dar nu aşa des cât mi-aş fi dorit."
"Şi petrecerile?"
"Am fost la câteva, dar mamei nu-i plăcea niciuna dintre prietenele mele, spunea că au influenţă proastă asupra mea, aşa că_"
"Mama Dianei a fost un adevărat tiran. Iar când a fugit de acasă la şaisprezece ani, a căutat-o peste tot şi a adus-o acasă."
"Şi tatăl tău?"
"Tata nu era niciodată acolo. Venea acasă obosit, tăcea mult şi era foarte puţin implicat. E adevărat că avea două slujbe. Avea un fix că nu avem destui bani. Spunea că doreşte să-mi ofere mie cât mai multe, dar cred că era doar un pretext ca să nu stea pe-acasă."
 
Stela a pus deoparte farfuria pe care tocmai o spăla, s-a răsucit spre mine şi m-a întrebat cu o oarecare bruscheţe care mi-a displăcut:
"Deci de ce spui că ai avut o viaţă groaznică?"
 
Am simţit furie, m-am ridicat. Mai bine plecam după maci verzi pe pereţi decât să stau acolo cu oamenii ăia care nu erau capabili să mă înţeleagă!
"Pentru că aşa a fost! Toată ziua acasă, cu plictiseala aia uriaşă, cu nimic de făcut, cu mama care era pe urmele mele pas cu pas şi nu mă slăbea: nu fă aia că nu e bine, asta nu ai voie, nu pleca cu băiatul ăla că este de proastă calitate! Cu gelozia ei continuă! Nu m-a lăsat să mă întâlnesc cu prietenele pe care le alegeam eu, i se păreau dubioase, îmi spunea că nu înţeleg şi atunci când o să fiu mare o să văd! Nu mă lăsa cu băieţii pe care-i alegeam! Nici unul nu era destul de bun! Îmi spunea mereu să stau departe de bucluc! Adică ce să fac, să încetez să mai respir? Bine că a fost bun prietenul meu!"
"Da, da", a intervenit din nou Adi spre disperarea mea. "Prietenul ei era un băiat plictisitor şi absolut neinteresant. Nu ştia să facă nimic deosebit. Era şi şters la înfăţişare. Era banal, absolut banal. Avea o slujbă şi mergea şi la facultate, o ajuta de fiecare dată când avea nevoie, mergea cu ea peste tot, îi făcea cumpărăturile, la orice oră din noapte şi din zi era la dispoziţia ei şi îi înghiţea orice toană."
 
Adevărat, dacă priveai aşa lucrurile, era foarte adevărat. Mă lua la mişto? L-am privit. Dar nici o urmă de sarcasm pe chipul lui. Faţa lui era calmă. Vocea lui avusese modulaţiile obişnuite, acelea moi şi delicate pe care le cunoşteam.
"Spune-i Stelei de câte ori i-ai spus că te desparţi de el şi de câte ori după aia l-ai sunat să-l chemi înapoi?"
 
Gata, asta fusese. Mi-a venit să lovesc cu ambele palme în tăblia mesei, dar m-am abţinut. M-am repezit pe uşă furioasă.
 
Urcând scara interioară, am simţit un regret insuportabil. De ce acceptasem să vin? Ar fi trebuit să spun ferm nu, să nu îi las pe oamenii ăştia să mă răpească şi să mă abuzeze acum verbal. Era de neacceptat. Aşa ceva nu era posibil. Mi-am promis să petrec zilele acelea de tortură cât mai departe de ei! Mă aduseseră acolo special să râdă de mine, să mă jignească în toate felurile şi să arate de câtă neînţelegere şi intoleranţă sunt capabili. Era clar că mă înşelasem amarnic în privinţa lui Adi. Îl luasem mereu drept tipul ăsta inofensiv, săritor, care se arătase mereu dispus să mă ajute. Dar desigur, acum mă convinsesem că era diavolul în persoană.
 
Ajunsă în cameră, mai întâi m-am prăbuşit în pat. M-am abţinut cu greu să nu încep să plâng. Prinsă în mijlocul nefericirii aceleia sfâşietoare care era propria mea viaţă, dramatismul acela de nestăpânit care mă înconjurase de când mă ştiam, acea succesiune de lucruri îngrozitoare pe care trebuise să le suport! Iar acum? Prinsă acolo ca o muscă într-o pânză de păianjen, privind păianjenul înfometat cum se apropie. Oricât m-aş fi zbătut, ştiam că nu mai am scăpare.
 
Cum ajunsesem eu de fapt acolo? Cum putusem să fac dragoste cu Adi în acea zi blestemată? Cum putusem să cad atât de jos? Adi era la urma urmei un tip cât se poate de banal, ba chiar urât. Nu avea nimic despre care să poţi spune că este o calitate. Era plăcut, nimic de spus, era un şef iubit, dar era scund, îndesat, poate nasul îi era prea mare, poate avea degete urâte. Nu avea nici o calitate. Un banal şef al unui departament banal, plin de rataţi care n-aveau nici un scop în viaţă şi nici o calitate.
 
Seara aceea când mă pescuise din stradă, seara aceea fusese de rău augur, asta era clar. Mi-aş fi dorit să pot merge în trecut şi s-o schimb. În loc să stau udă în ploaia aia groaznică, dărâmată de apăsarea cumplită a existenţei, să-mi fi luat umbrela, să fi stat măcar uscată sub apăsarea destinului şi să n-am nevoie de un drum acasă într-un autoturism cald şi bine-mirositor. Să nu fi răspuns la atingerea lui pe braţ prin a mă agăţa de el şi a începe să plâng. Să nu mă fi lipit de el, sărutându-l pe frunte, pe păr şi pe gură. Oare ce-o fi fost cu mine? Să nu mă fi rugat de el: iubeşte-mă, iubeşte-mă, mă simt atât de îngrozitor de singură! Să nu fi dorit să fiu încălzită, atinsă, mângâiată, răsfăţată, purtată pe braţe... Ce greşeală îngrozitoare acea noapte de dragoste. Dacă aş fi ştiut că vor fi consecinţe, dacă aş fi putut ghici în viitor, aş fi spus NU, STOP, mâinilor şi buzelor lui şi căldurii aceleia, fierbinţelii aceleia care mă înghiţise în ea şi nu l-aş fi minţit niciodată: te iubesc, iubesc totul la tine, te ador şi îmi doresc asta de mult. Iar când el a zis "Sunt însurat, îmi iubesc soţia", eu nu m-aş fi agăţat de braţul lui trăgându-l în apartament şi spunându-i în hohote "Nu, trebuie să vii, TREBUIE să intri."
 
M-am ridicat de pe pat şi am intrat să fac un duş.
 
Când am ieşit, m-am întrebat ce să port. Hainele din ziua precedentă miroseau urât. Am scos ia de in şi am pus-o pe mine. Nu se potrivea cu pantalonii de bumbac, dar nu era nimic de făcut. Mi-am pus sandalele şi am plecat în inspecţie prin casă. Holul era slab luminat şi plin de ghivece cu flori care cumva supravieţuiau acolo. Până şi pe pereţi erau agăţate suporturi de flori cu ghivece în care flori nenumite îşi întindeau lujerele pline de frunze şi petale.
 
După ce-am încercat câteva uşi în spatele cărora nu era ce căutam, am urcat scăriţa descoperită într-un colţ dosit. Am deschis clapa ciudată care oprea accesul şi am urcat. Explozia de lumină a camerei m-a lovit. Am avut nevoie de câteva minute să-mi obişnuiesc ochii. Apoi m-am simţit numeric în inferioritate în faţa oceanului de tablouri agăţate pe pereţi sau stocate în teancuri lângă pereţi. Mirosul de terebentină, uleiuri şi alte produse necunoscute mie mi-a asaltat nările.
 
El era acolo, într-un scaun, picior peste picior şi fuma. Singurul fumător din casă. Şi poate era cu puţin peste optsprezece.
"M-ai găsit.", a spus încet.
 
M-am simţit iritată. De unde ştia că o să-l caut?
"Bună", am spus ca fraiera.
"Vino. Nu-ţi fie teamă."
 
Că iritarea mea putea creşte mai mult, fusese improbabil, şi cu toate acestea, iată, se expanda fără limite.
Am păşit în atelier şi am privit copleşită în jur.
"Vroiam doar să-ţi spun că sunt gata şi putem pleca oricând doreşti. E okay asta?"
"Sigur, te aşteptam."
"Unde mergem?"
"Nu mergem nicăieri."
 
M-am crispat, aşa că mi-am introdus mâinile în buzunare.
"Frumoasă ie", a zis simplu.
 
A expirat un nor de fum, apoi a zis:
"Adică mergem, dar de fapt stăm pe loc."
 
S-a ridicat, şi-a agăţat un aparat foto de gât şi după gesturi mi-am dat seama că e gata de plecare şi aşteaptă ca eu s-o iau pe unde am venit.
 
M-am răsucit, şi în timp ce făceam tot ce era necesar să permit amândoura să evadăm de acolo, îi auzeam vocea, care parcă mă atingea uşor în ceafă:
"Macii sunt flori sălbatice care cresc doar pe câmpurile netratate cu chimicale. Sămânţa de mac se trezeşte la viaţă doar în contact cu lumina, de aceea apare în câmpurile arate, înţelegi? Înfloreşte din mai până-n august."
 
M-am simţit în siguranţă din nou, supărarea mi s-a atenuat, aveam să mă bucur de o zi frumoasă cu un ciudat, căutând flori. Corpul mi s-a destins brusc, iar vocea lui care-mi atingea creştetul capului, spatele capului, ceafa şi coloana vertebrală avea ceva liniştitor. Când am ieşit din casă, mi-a venit să spun: "Iacob, tu odihneşti oamenii", dar m-am abţinut şi doar l-am urmat. Vorbăria lui despre maci părea să n-aibă sfârşit.